Sorin Grindeanu: „Forţa pe care o are PSD-ul nu o are nimeni”

A.B.
Politică / 7 noiembrie, 16:35

Sorin Grindeanu: „Forţa pe care o are PSD-ul nu o are nimeni”

Sorin Grindeanu a spus că „forţa pe care o are PSD-ul nu o are nimeni”, după ce a fost ales, vineri, preşedinte al Partidului Social Democrat, în cadrul Congresului extraordinar organizat la Romexpo, unde a obţinut 2.787 de voturi pentru dintr-un total de 2.810 voturi exprimate.

„De astăzi, pornim la drum. Avem foarte multă muncă de făcut. Forţa pe care o are PSD-ul nu o are nimeni. Nu trebuie să inventăm nimic nou. Trebuie să facem ceea ce am făcut întotdeauna: să stăm aproape de oameni şi să facem politici publice pentru români. Uniţi, pentru români, puternici, doar împreună. Aşa să ne ajute Dumnezeu!”, a declarat Grindeanu de pe scena Congresului.

Noua echipă de conducere a PSD include, alături de Grindeanu, pe Claudiu Manda - secretar general, Bogdan Ivan, Victor Negrescu, Marius Oprescu, Ionuţ Pucheanu şi Corneliu Ştefan - prim-vicepreşedinţi, precum şi 20 de vicepreşedinţi care vor coordona domenii-cheie precum administraţia publică, economia, educaţia, afacerile europene, mediul, agricultura şi dezvoltarea regională.

Printre aceştia se numără Daniel Băluţă, propus vicepreşedinte pentru Administraţie Publică, Gabriela Firea - vicepreşedinte pentru Regiunea Bucureşti-Ilfov, Vasile Dîncu - pentru Afaceri Europene, Apărare şi Siguranţă, şi Gheorghe Cârciu - pentru Identitate Naţională şi Diasporă.

Congresul PSD de la Romexpo a reunit peste 3.000 de delegaţi, marcând oficial începutul noului mandat al lui Sorin Grindeanu la conducerea partidului.

Opinia Cititorului ( 21 )

  1. TE CRED ! la cati activisti de securitate ai si ce organizatie de MOB ai te cred , sa nu mai zicem ca la tine in partid intra si CSM

    1. Nici mașinile pe care le au psdistii, angajați la stat, nu le are nimeni!

    forta de a da cu bâta-n baltă.

    gura mare,forta bruta, poate. Dar inteligenta unde-i ?

    1. Noi muncim nu gandim :)

      Sorine, vezi ca incepi sa semeni cu Putin la atitudine si discurs.TRAIASCA 7 NOIEMBRIE!

    Congresul pare mai degraba invazia unui trib salbatic si primejdios.

    Ce farsa !

    Are totuși dreptate...sunt cei mai tari la furat ,mai bine zis cer șpagă..

    Cei mai bogați primari...cum ,de unde ?..

    Prietenii magistrați ce fac ?! 

    Nu ca as fi un fan PSD. Dar uitați prea ușor ce a făcut PNTCD, sau PDL. Si atunci cu cine vreți sa comparati PSD-ul?

    1. ...

    PSD, via Ciolacu, a băgat România în faliment.

    Acum alții încearcă sa curețe mizeria, pentru ca ulterior PSD sa repeta manevra  

    ...

    1. L-a

    un partid jalnic

    Cu exceptia declaratiei ca nu va mai vota psd alte pachete fiscale! E nevoie pt ca multa lume vrea restituiri de active, despagubiri acordate prin hotarari si fonduri de la buget, se aduna si judecatorii le dau pe banda rulanta. Asa ca d Grindeanu sa profite de guvernarea Bolojan si sa treaca pachetele fiscale ca sa poata guverna decent dupa ce impune Bolojan austeritatea!

    1. Sa arate forta de a mentine coalitia si sa l ajute pe premierul de sacrificiu sa treaca pachetele fiscale ! Daca nu i este frica sa caute finantari pt 10 miliarde Euro dobanzi ,inzestrarile lui Tilvat si continuarea accelerata ,si de la anul intra si plati de princuipal ,ce au acordat pina acum instantele plus ceea ce vor mai acorda ...etc Deci ca sa poata fi el si psd ul generosi din nou ,asa cum s a petrecut alternanta pina acum ,trebuie sa ajute actualul guvern sa stranguleze un pic cheltuielile statuilui !

    curajul partidului de a se face de tot râsul

    Cu aere de patriarh, batranul cotcar, Nastase -pungas viclean, a aruncat cateva fraze lipsite de valoare, absurde , adunarii formate din nulitati avand comune planuri de izbanda.

    1. si filmuletul surpriza "powered by AI", sa-ti faci cruce nu alta, sa fii mai aproape Dumnezeu sa te apere !

      Ca timisorean, mi-e RUSINE cu grindeanu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

cristim.ro
digi.ro
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Noi. 2025
Euro (EUR)Euro5.0906
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4036
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4594
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8158
Gram de aur (XAU)Gram de aur590.0213

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
hiperambrozia.com
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
le-chateau.ro
novaplus.ro
cpbucharest.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb