Statele Unite au devenit, în premieră mondială, prima ţară care exportă peste 10 milioane de tone metrice de gaz natural lichefiat (GNL) într-o singură lună, potrivit datelor preliminare publicate de compania financiară LSEG, citată de Reuters.
Exporturile americane de GNL au atins un nivel record de 10,1 milioane de tone în octombrie, în creştere faţă de 9,1 milioane de tone în septembrie, confirmând consolidarea SUA ca cel mai mare exportator global de GNL.
Creşterea spectaculoasă a fost alimentată de punerea în funcţiune a uzinei Plaquemines, operată de Venture Global în Louisiana, şi de extinderea proiectului Corpus Christi Stage 3 al companiei Cheniere Energy.
În octombrie, uzina Plaquemines a exportat 2,2 milioane de tone, depăşindu-şi precedentul record de 1,6 milioane din septembrie. La rândul său, unitatea Corpus Christi a exportat 1,6 milioane de tone, cel mai ridicat nivel de până acum.
Împreună cu terminalul Sabine Pass (2,6 milioane de tone), Cheniere a vândut 4,2 milioane de tone de GNL, reprezentând 42% din exporturile totale ale SUA. Cumulat, Venture Global şi Cheniere au fost responsabile pentru 72% din exporturile americane din octombrie, potrivit LSEG.
Directorul executiv al Cheniere, Jack Fusco, a declarat recent că finalizarea fazei 3 a proiectului Corpus Christi va permite companiei să atingă o capacitate de peste 50 de milioane de tone anual începând din 2026.
Europa rămâne principalul cumpărător de GNL american, cu 6,9 milioane de tone (aproape 69% din totalul exporturilor) livrate continentului în octombrie, faţă de 6,22 milioane în septembrie, pe fondul umplerii depozitelor înainte de iarnă.
Exporturile către Asia au urcat la 1,96 milioane de tone, de la 1,63 milioane în septembrie, în timp ce livrările către America Latină au scăzut la 0,57 milioane de tone, în contextul apropierii sezonului cald. Egiptul a cumpărat cinci transporturi totalizând 0,43 milioane de tone, iar Senegalul a primit două transporturi de 0,1 milioane de tone.
Pe piaţa europeană, gazul s-a tranzacţionat în octombrie la 10,88 dolari per milion de unităţi termice britanice (BTU), uşor sub nivelul din septembrie (11,13 dolari), în timp ce în Asia preţul mediu la indicatorul Japan Korea Marker (JKM) a fost de 11,11 dolari, comparativ cu 11,32 dolari luna precedentă.
Diferenţa redusă de preţ între Europa şi Asia nu a oferit un stimulent semnificativ pentru exportatorii americani să redirecţioneze livrările către piaţa asiatică, făcând din Europa principalul beneficiar al boomului energetic american.














































1. 5
(mesaj trimis de Q în data de 04.11.2025, 11:35)
Ăsta da model de redresare economică și eliminare a alternativelor democratice!
Ai un război în Europa între Ucraina și Rusia, pe care nu tu l-ai pornit, dar la pornirea și continuarea căruia ai contribuit decisiv, clamând principii și valori democratice. (vezi revoluția colorată, sprijinul inițial 2014-2024, declarația din 2008 de la București, etc.)
Cresc bugetele pentru apărare, vinzi arme Ucrainei și europenilor. Arunci Nord-stream în aer, vinzi gaz scump Europei.
După câțiva ani de război, valorile și principiile democratice pe care le-ai clamat la declanșarea și continuarea războiului nu îți mai sunt convenabile, așa că le schimbi cu alte principii capitaliste, odată cu schimbarea președintelui.
Îți asiguri resurse ieftine de pământuri rare din Ucraina. Imporți masiv și ieftin îngrășăminte chimice și uraniu din Rusia. UE îți cumpără în continuare la un preț foarte mare 70% din gazele de șist și vor cumpăra mai multe pe viitor.
Iar UE - care e singurul pol de putere oarecum democratic și care are o oarecare autoritate și putere economică să ofere alternative la politicile tale globale - sărăcește și pierde capacitatea de a oferi alternative pentru restul lumii care ar vrea să trăiască în sisteme politice democratice, dar nu o copie a celui american, care nici nu poate să fie copiat, datorită "excepționalismului" său. Excepționalism manifestat în ultimul timp prea frecvent, din păcate, prin abuzuri, șantajuri și încălcarea dreptului internațional.
Rușii sunt acuzați, pe bună dreptate, că au folosit energia ca armă de șantaj. Dar americanii aruncând Nord stream în aer și forțând practic UE să cumpere energie de la ei, nu fac oare fix același lucru?
Oare dacă făceau alții ce au făcut americanii, care au cucerit energetic cel mai dezvoltat continent, din care acum extrag bogăția lui, nu am fi fost deja în al treilea război mondial?
Sau deja suntem în al treilea război mondial, dar UE, Brics, China și India nu vor să fie unul foarte violent? Sau încă suntem în faza de înarmare și război economic, iar faza violentă o să urmeze peste câțiva ani?
1.1. cum ai calculat tu ca pretul este foarte mare? (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 04.11.2025, 14:47)
tu scrii " UE îți cumpără în continuare la un preț foarte mare 70% din gazele de șist și vor cumpăra mai multe pe viitor. " doar 0,15 lei /kw asta este pretul de vanzare de ce minti ca un caine fara dinti? rusii au marit pretul la 0,25 lei kw rusnacule astazi pe factura cu taxe cu tot platesc cca 0,27 de lei/kw ,plus ca eram la mana lor cand vroiau taiau gazul, acum s-au lins pe bot de 135 de milioane de MW lunar x30 euro = 4,05 miliarde de euro lunar venituri pentru companiile din SUA , la mai mare, se vede falimentul pana la muntii ural
1.2. Comentariu eliminat conform regulamentului (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de Redacţia în data de 04.11.2025, 16:38)
...
1.3. 5 (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de Q în data de 04.11.2025, 17:52)
Mulțumesc redacției pentru că deși am scris despre fapte de notorietate publică, în o manieră cât se poate de civilizată, au blocat răspunsul la comentariul anterior. Eu spuneam că opinia mea este că 0.15 lei/kW e mult, iar comparația cu prețurile pe energie din Rusia este forțată, dat fiind că importurile de fac prin Turcia, în cel mai bun caz, pentru că gazoductele directe prin Ucraina și Marea Baltică nu sunt funcționale. Că dovadă că prețul e mare este că economia UE...nu o duce prea bine.
Mai îl rugam pe anonim să-mi spună de ce este mai bine ca UE să fie la mâna americanilor cu energia, decât la mâna rușilor.
Chiar eram impresionat de libertatea de exprimare pe care o permiteați cu imparțialitate. Am greșit, scuze. O să vă las în pace de acum înainte.
1.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 04.11.2025, 18:55)
Pretul e mare pentru ca si cererea e mare - deci economia nu e asa nasoala cum iti zice tie putler pe tiktok. Si ai raspuns singur: e mai bine cu americanii ca e mai ieftin, nu intrerup furnizarea, sunt o tara democratica (chiar si cu ratoiul la putere care e trecator, totusi).
1.5. 5 (răspuns la opinia nr. 1.4)
(mesaj trimis de Q în data de 04.11.2025, 23:36)
Mai du-te cu Putinu tău anonimule, învârtindu-te! Când nu mai ai ce spune, o dai cu putler, ca tot trolul cel bun. Dar înțeleg efortul pe care îl faci, să mă convingi că e ok să fii dependent energetic de americani dar nu de Rusia. La o adică trebuie să mă convingi că vorba lui Kissinger că "dușman al SUA este periculos, dar prieten al SUA este fatal" este greșită. :-)))
1.6. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.4)
(mesaj trimis de PS în data de 04.11.2025, 23:41)
O dai cu rățoiul, dar rățoiul a schimbat principiile pe care le clamau și care au pornit războiul. Și din aparat principii democratice a ajuns la aparat principii capitaliste feroce, coloniale aproape. Practic a fost o schemă de capturare a pieței energiei din Europa.
Dar e ok așa, adică e de înțeles de ce au făcut americanii asta, ca să separe Rusia de UE. Altfel, vorba unui filosof român: "Dacă se vor alia europenii cu rușii, Europa se va întinde de la Atlantic la Vladivostok și America o să fie a doua Albanie". :-)))
2. fără titlu
(mesaj trimis de No name în data de 04.11.2025, 14:34)
Bravo lor,they mean business.Norvegia și SUA sunt căștigătoare detașate.
2.1. 5 (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de Q în data de 04.11.2025, 16:13)
Da. A fi fost și România câștigătoare, dacă nu făceau politicienii trădători ai intereselor cetățenilor români parteneriat cu americanii de la Chevron, pentru gazele din Marea Neagră. A fost un fel de afacere Bechtel, Motorola, EADS, Microsoft și combinația asta.