Statele Unite instalează un sistem american antirachetă în Coreea de Sud

Internaţional / 9 iulie 2016

Statele Unite instalează un sistem american antirachetă în Coreea de Sud

Autorităţile de la Washington şi cele de la Seul şi-au anunţat, vineri, decizia de a instala un sistem american de apărare antirachetă pe teritoriul Coreei de Sud, în pofida opoziţiei manifestate de Rusia şi de China, care văd acest lucru ca pe o ameninţare la adresa securităţii lor.

Cei doi aliaţi au convenit asupra instalării aşa-numitului sistem de apărare terestru mobil de mare altitudine THAAD pentru a-i proteja mai bine pe militarii Coreei de Sud şi ai Statelor Unite din regiune de capacitatea balistică şi nucleară din ce în ce mai mare a Coreei de Nord, a declarat un oficial de rang înalt din cadrul Ministerului sud-coreean al Apărării, Ryu Jae-seung, relatează The New York Times, citat de Mediafax.

Autorităţile de la Seul şi cele de la Washington au purtat timp de mai multe luni discuţii cu privire la implementarea noului sistem. Ryu a spus că oficiali din ambele state se află în stadiul final de alegere a locului pentru instalarea bazei Thaad.

Ministrul de Externe al Chinei a declarat că această decizie va aduce modificări echilibrului strategic din regiune şi va submina interesele ţării sale în materie de securitate.

"Partea chineză îşi exprimă astfel nemulţumirea puternică şi opoziţia fermă", a anunţat acesta.

Preşedintele Chinei, Xi Jinping, a investit un capital politic considerabil încercând să îl convingă pe preşedintele sud-coreean, Park Geun-hye, să respingă presiunile făcute de Administraţia Obama privind instalarea sistemului antirachetă.

Rusia se opune, de asemenea, acestui proiect. Konstantin Kosachyov, şeful Comisiei de Afaceri Externe a Camerei Superioare a Parlamentului rus, a declarat, citat de Interfax, că ţara sa ar putea răspunde instalării sistemelor de apărare antirachetă din Coreea de Sud prin măsuri defensive.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2524
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1135
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.5183

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb