Statul elveţian ar putea vinde participaţia din cadrul UBS imediat după încheierea procesului cu SUA

F. A.
Internaţional / 18 august 2009

Guvernul elveţian îşi va vinde, probabil, participaţia deţinută în cadrul UBS AG, imediat după încheierea unui proces cu Statele Unite, în cadrul căruia autorităţile americane solicitau informaţii referitoare la clienţii americani ai băncii, au declarat azi două surse avizate, citate de Bloomberg.

Guvernele din Statele Unite şi Elveţia, care au ajuns pe 12 august la o înţelegere în legătură cu procesul de evaziune fiscală, ar putea publica miercuri detaliile acordului final, au declarat sursele, care au refuzat să fie numite pentru că nu a fost făcut încă niciun anunţ oficial.

Ministrul elveţian de finanţe, Hans-Rudolf Merz, a spus că intenţionează să vândă participaţia în cadrul UBS cât de repede posibil şi să recupereze investiţia guvernamentală de 6 miliarde franci (5,6 miliarde dolari), fără să destabilizeze banca.

"Nu am investit pentru a lăsa banii acolo", a declarat Merz în faţa membrilor camerei superioare a parlamentului. "Vom renunţa la investiţie imediat ce condiţiile devin favorabile".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb