Reprezentanţii Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) solicită Guvernului revenirea la reducerea de 90% pentru studenţi la transportul feroviar intern, aplicabilă pe toate rutele, precum şi alocarea fondului de burse pe întreaga durată a anului calendaristic, nu doar pe perioada anului universitar. ANOSR atrage atenţia asupra impactului negativ al modificărilor legislative recente asupra accesului studenţilor la educaţie, în special în contextul dezbaterilor privind numirea viitorului ministru al Educaţiei şi Cercetării şi al discuţiilor referitoare la legile bugetului. Organizaţia studenţească solicită revizuirea prevederilor cuprinse în Ordonanţa de urgenţă nr. 156/2024 şi în Legea nr. 141/2025, acte normative care, potrivit ANOSR, au afectat în mod direct facilităţile de transport şi sistemul de burse destinat studenţilor. „ANOSR atrage atenţia Guvernului României (...) să ia în considerare nevoia de revenire asupra prevederilor O.U.G. nr. 156/2024 şi ale Legii nr. 141/2025 care vizează educaţia, în special asupra celor care au adus atingere transportului şi burselor studenţilor”, se arată în comunicatul ANOSR.
• Cereri privind sistemul de burse
Pe lângă revenirea la alocarea fondului de burse pentru întregul an calendaristic, studenţii solicită majorarea procentului din salariul minim net utilizat pentru calcularea costului standard necesar constituirii fondului de burse, de la 10% la 17,5%. Potrivit ANOSR, această măsură ar permite adaptarea valorii burselor la costurile reale de trai şi la nevoile actuale ale studenţilor. De asemenea, organizaţia cere reintroducerea posibilităţii ca studenţii înmatriculaţi pe locuri cu taxă să poată beneficia de burse acordate din fondurile alocate de la bugetul de stat, subliniind că statutul de student cu taxă nu exclude vulnerabilitatea socio-economică.
• Presiune suplimentară asupra universităţilor
ANOSR solicită totodată creşterea contribuţiei din fonduri proprii a instituţiilor de învăţământ superior la fondul de burse, cu scopul de a suplimenta numărul acestora, în special în cazul burselor sociale, unde cererea este în creştere. Reprezentanţii studenţilor avertizează că, în lipsa unor ajustări bugetare şi legislative, un număr tot mai mare de studenţi eligibili riscă să nu beneficieze de sprijin financiar, situaţie care poate conduce la abandon universitar sau la limitarea accesului la studii superioare pentru tinerii proveniţi din medii defavorizate.
În ceea ce priveşte transportul feroviar, ANOSR consideră că reducerea de 90% pe toate rutele reprezintă o măsură esenţială pentru mobilitatea studenţilor, în special pentru cei care studiază în alte localităţi decât cele de domiciliu. Orice restrângere a facilităţilor de transport se traduce, potrivit organizaţiei, în costuri suplimentare dificil de suportat pentru mulţi studenţi. Prin acest demers, Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România solicită Guvernului şi viitorului ministru al Educaţiei să trateze educaţia ca prioritate strategică, iar măsurile bugetare să fie corelate cu realităţile sociale şi economice ale studenţilor. ANOSR subliniază că investiţia în burse şi facilităţi de transport nu reprezintă doar un sprijin social, ci şi un instrument esenţial pentru asigurarea echităţii, creşterea ratei de absolvire şi dezvoltarea capitalului uman pe termen lung.












































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 13.01.2026, 08:19)
Asta-i culmea, reducere de 90%,adică să umble creanga, să perturbe tot traficul feroviar! Unde în lume este așa ceva? Sunt de acord cu o reducere de 50% dar pe traseul casă- facultate!!
1.1. la munca nu la intins mana (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 13.01.2026, 12:35)
noi eram in toti anii cca 50.000 de studenti si ne fortau sa mergem in practica ,la munca campului , fara nicio reducere la transportul feroviar,acum in 2026 am citit zilele trecute sunt 650.000 de studenti ,doctoranzi .in conditiile in care in 2025 au obtinut nota de trecere la examenul de bacalaureat doar 85.000( o buna parte fac studiile in alte tari) cum se ajunge la cifra astronomica de 650.000 ?chiar exista ? sau doar pe hartie in fiecare catun ,localitate pentru ca niste indivizi sa primeasca salarii de 10-20.000 de lei lunar? vorba aia "nicio localitate fara facultate" altfel cum ar lucra la stat 1,3 milioane si 460.000 in primarii ? boi cu diplome doar un exemplu licu,busuioc la CCR etc
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 13.01.2026, 14:36)
650000 pentru ca orice analfabet poate figura ca student , fara examen de admitere cum se dadea inainte si nu intra oricine si era o mandrie sa fii student , pana si cei in varsta te acceptau cu par lung si cu o vestimentatie mai excentrica de exemplu si nu le placeau dar daca te stiau student te acceptau .acum cu fabricile de diplome a fi student nu mai inseamna mare lucru .
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 13.01.2026, 09:52)
1. Reducere 90% pe traseul casa-facultate.2. Reducere 50-70% cu cerere semnata de decanat pt trasee JUSTIFICATE la conferinte /sesiuni stiintifice in specialitate. ATAT.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 13.01.2026, 13:48)
Când eram student înainte de 89 ,veneam în vacanțe acasă și poate de vreo două ori în plus...
Nu puteam să lipsim de la cursuri și seminarii ,aveam mult de învățat !
Burse fără număr ?
La notele care le iau pentru că sunt lăsați să copieze ?!....
Din cei ce învață pleacă în afară fără să returneze nimic ,fără penalizare de studii gratis...
Până când ?..
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 13.01.2026, 20:01)
Studenții vor să umble creanga sa vanda blugi și banane!