Studiu Revolut: Un român din zece nu are încredere că poate recunoaşte escrocheriile online de Black Friday

A.B.
Bănci-Asigurări / 5 noiembrie, 13:35

Studiu Revolut: Un român din zece nu are încredere că poate recunoaşte escrocheriile online de Black Friday

Unul din zece români nu are încredere în propria capacitate de a identifica tentativele de fraudă online sau din reţelele sociale, potrivit unui studiu Revolut realizat în parteneriat cu Dynata, transmis redacţiei. Cercetarea, realizată pe un eşantion de 1.000 de persoane din România, analizează comportamentele de cumpărare de Black Friday şi percepţia consumatorilor asupra siguranţei comerţului online.

Studiul arată că 65% dintre respondenţi se declară „foarte” sau „destul de” încrezători că pot recunoaşte o escrocherie online, însă 10% nu se simt deloc pregătiţi să se apere de acestea. Femeile par mai vulnerabile, 34% dintre ele afirmând că nu au suficientă încredere în propriile abilităţi de identificare a fraudelor, comparativ cu 26% dintre bărbaţi. Generaţiile tinere, Gen Z (18-24 de ani) şi Millennials (25-34 de ani), sunt cele mai sigure pe ele, cu 80% dintre respondenţi declarându-se încrezători, în timp ce aproape jumătate dintre boomeri (48%) spun că nu ar putea recunoaşte o tentativă de fraudă online.

„Datele arată că, deşi românii sunt tot mai conştienţi de riscurile escrocheriilor online, încrederea în propria capacitate de a se proteja rămâne scăzută. Pe măsură ce cumpărăturile se mută pe platformele de social media, escrocii devin mai pricepuţi în a imita brandurile de încredere. Cea mai bună apărare rămâne prudenţa: verificaţi întotdeauna adresele web, evitaţi linkurile necunoscute şi plătiţi doar prin aplicaţii sigure şi cunoscute”, a declarat Florina Moisei, Country Manager Revolut Bank UAB Vilnius Sucursala Bucureşti.

Potrivit cercetării, românii sunt tot mai atenţi la siguranţa tranzacţiilor online: 64% verifică sursa atunci când cumpără, 36% evită să acceseze linkuri din e-mailuri sau reclame pe reţelele sociale, iar 22% verifică manual adresa URL a site-ului. Totuşi, 4% dintre respondenţi afirmă că nu iau nicio măsură de precauţie atunci când cumpără online.

Studiul evidenţiază şi o piaţă echilibrată între comerţul fizic şi cel digital: 26% dintre respondenţi preferă achiziţiile din magazine, acelaşi procent optează pentru cumpărăturile online, iar 19% folosesc aplicaţiile dedicate ale brandurilor. În ceea ce priveşte sursele de informare despre reduceri, 35% dintre consumatori se bazează pe reclamele plătite din social media, iar alţi 35% pe site-urile comercianţilor.

Genul influenţează semnificativ comportamentul de cumpărare: femeile preferă experienţa tradiţională în magazin (30% faţă de 22% dintre bărbaţi), în timp ce bărbaţii se orientează mai des spre platformele de e-commerce (32% faţă de 20% dintre femei). În privinţa siguranţei online, bărbaţii verifică mai des adresele site-urilor (27% faţă de 16%) şi evită mai frecvent linkurile din reclame (39% faţă de 33%).

Când vine vorba de descoperirea ofertelor, reţelele sociale au devenit canalul principal pentru tinerii între 18 şi 24 de ani: şase din zece români din această categorie spun că află despre reducerile de Black Friday de pe platforme precum Instagram, TikTok sau Facebook - confirmând rolul central al social media ca sursă de informare pentru generaţia Z.

Revolut recomandă utilizatorilor câteva reguli esenţiale pentru a se feri de fraudele online: verificarea adresei URL a magazinului, evitarea ofertelor „prea bune ca să fie adevărate”, consultarea recenziilor altor clienţi, neacordarea de încredere magazinelor nou-apărute pe reţelele sociale şi ignorarea e-mailurilor de tip phishing privind livrările de colete.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

cristim.ro
digi.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2025
Euro (EUR)Euro5.0890
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4112
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4466
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7902
Gram de aur (XAU)Gram de aur586.2085

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hiperambrozia.com
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
le-chateau.ro
cpbucharest.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb