SUA au suspendat aprobarea vizelor pentru aproape toate persoanele care deţin paşaport palestinian

T.B.
Internaţional / 1 septembrie 2025

SUA au suspendat aprobarea vizelor pentru aproape toate persoanele care deţin paşaport palestinian

Statele Unite au suspendat aprobarea vizelor pentru aproape toate persoanele care deţin paşaport palestinian, a relatat duminică The New York Times, potrivit Reuters.

Restricţiile merg dincolo de cele anunţate anterior de administraţia preşedintelui Donald Trump cu privire la vizitatorii din Gaza. Acestea ar împiedica palestinienii să călătorească în Statele Unite pentru tratament medical, studii universitare şi călătorii de afaceri, a notat ziarul.

Departamentul de Stat a anunţat în urmă cu două săptămâni că suspendă toate vizele de vizitator pentru persoanele din Gaza, în timp ce efectuează o revizuire „completă şi aprofundată”, o măsură care a fost condamnată de grupurile pro-palestiniene.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb