SUA: Un "nou elan" este necesar în negocierile de pace din Cipru

F.A.
Internaţional / 28 septembrie 2013

Statele Unite au apreciat ieri, la finalul unei întrevederi între preşedintele cipriot, Nicos Anastasiades, şi vicepreşedintele american, Joe Biden, la Washington, că un "nou elan" este necesar în negocierile de pace din Cipru, suspendate de peste un an.

"Vicepreşedintele (...) a insistat asupra angajamentului de lungă durată al Statelor Unite în favoarea reunificării Ciprului ca federaţie cu două comunităţi şi a exprimat speranţa deschiderii unor noi serii de negocieri intensive sub auspiciile ONU", a explicat Casa Albă într-un comunicat, potrivit AFP.

"Cei doi lideri au căzut de acord asupra faptului că este necesar un nou elan în negocieri", a precizat executivul american într-un comunicat în care nu sunt menţionate dificultăţile economice cu care se confruntă insula divizată, beneficiară a unui plan european de ajutorare de 10 miliarde de euro.

Ciprul este divizat din 1974 între partea de sud (greacă) şi cea de nord (turcă), după ce armata trimisă de Ankara a invadat nordul insulei ca reacţie la o lovitură de stat sprijinită de regimul coloneilor aflat la putere la Atena.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2535
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4884
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6398
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1247
Gram de aur (XAU)Gram de aur647.2002

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb