Târgul de Turism al României va aduce reduceri de până la 60% pentru vacanţele din 2026

A.D
Miscellanea / 19 noiembrie, 13:33

Târgul de Turism al României va aduce reduceri de până la 60% pentru vacanţele din 2026

Ediţia de toamnă a Târgului de Turism al României va avea loc în perioada 20-23 noiembrie 2025 la Romexpo, iar BIBI Touroperator pregăteşte o serie de oferte cu reduceri de până la 60%, disponibile pe durata evenimentului, conform unui comunicat de presă emis redacţiei, de la care relatăm cele ce urmează.

Interesul turiştilor pentru achiziţionarea pachetelor prin campania „Înscrieri Timpurii” se menţine ridicat, tendinţă confirmată în ultimii ani. Rezervările timpurii oferă predictibilitate, garanţia celor mai bune tarife şi posibilitatea de a securiza un sejur la hotelul preferat, indiferent de eventualele creşteri ulterioare de preţuri.

Deşi în primele nouă luni ale anului 2025 sosirile în unităţile de cazare clasificate au înregistrat o scădere de 1,8% la nivel naţional, pe fondul scăderii valorii voucherelor de vacanţă cu aproape 70%, al politicilor fiscale neprietenoase şi a diminuării puterii de cumpărare, operatorii din turism rămân optimişti. Pentru 2026, piaţa mizează pe diversificarea ofertei, pe experienţe personalizate şi pe dorinţa românilor de a petrece timp în natură, cu activităţi outdoor şi pachete dedicate familiilor.

În cele patru zile de târg, vizitatorii vor putea achiziţiona online sau de la agenţiile partenere BIBI Touroperator, pachete turistice cu reduceri semnificative pentru litoralul românesc, în unităţi clasificate superior, cu servicii complete ce includ masă şi programe de activităţi dedicate turiştilor de toate vârstele. Pentru destinaţiile montane şi balneo, accentul se pune pe calitatea serviciilor, accesul în centrele spa & wellness şi pe procedurile de tratament specifice fiecărei staţiuni.

Pentru 2026, litoralul rămâne cea mai atractivă zonă, concentrând 55% din totalul rezervărilor, în top fiind Mamaia, Eforie Nord, Neptun şi Venus. În zona montană-balneo, Băile Felix, Călimăneşti-Căciulata, Poiana Braşov şi Sinaia depăşesc 50% din totalul rezervărilor. Delta Dunării înregistrează, de asemenea, un interes crescut, Sulina şi Crişan generând 40% din rezervările estimate pentru anul viitor.

Pentru Riviera Românească în viitorul sezon estival, tarifele pornesc de la 573 lei/cameră pentru un sejur de 5 nopţi la un hotel de 2 stele din Saturn (fără masă, reducere 20%) şi pot ajunge la 6.175 lei/cameră/sejur 5 nopţi la un hotel de 4 stele din Olimp, cu servicii all inclusive şi reducere de aproape 40% sau 2573 lei/camera/sejur 5 nopţi, fără masă şi cu reducere de 60%.

De asemenea, vacanţa la schi pentru februarie anul viitor, vine cu facilităţi adaptate nevoilor iubitorilor sporturilor de iarnă: închiriere şi depozitare gratuită pentru echipamentul de schi sau snowboard şi acces la şcoli de schi. Preţurile variază între 819 lei/cameră/3 nopţi la un hotel de 3 din Predeal (cu mic dejun) şi 4.761 lei/cameră/3 nopţi la un hotel de 4 din Poiana Braşov, care include acces spa-wellness şi programe de schi pentru începători.

Pentru zona balneo, în prima lună de primăvară, ofertele pornesc de la 948 lei/cameră/3 nopţi la un hotel de 2 stele din Băile Herculane (cu fişă cont, tratament şi acces spa-wellness) şi ajung până la 2.438 lei/cameră/3 nopţi la un hotel de 5 stele din Băile Felix, care include mic dejun, acces în centrul balneo, aquapark şi facilităţi premium.

În Delta Dunării, pachetele pentru vara viitoare încep de la 1.276 lei/cameră/3 nopţi cu mic dejun la un hotel de 3 stele din Bălţenii de Sus şi ajung la 4.526 lei/cameră/3 nopţi la un hotel de 4 stele din Crişan. Multe unităţi oferă excursii pe canale, sesiuni de pescuit sau birdwatching şi acces la zona de wellness & spa, conform sursei menţionate.

Pentru Crăciun, mai sunt disponibile câteva pachete în Predeal, la un hotel de 3 stele, cu demipensiune şi cine tradiţionale, la tarif redus de 4.278 lei/cameră pentru 3 nopţi. Pentru Revelion, turiştii pot opta pentru un hotel de 3 stele în Poiana Braşov, cu demipensiune, cine festive, brunch de Anul Nou şi tombolă, la preţul de 9.005 lei/cameră/sejur 3 nopţi.

Adrian Voican, preşedinte BIBI Group4Travel a declarat că: „Chiar dacă turismul a resimţit presiuni fiscale şi o scădere a puterii de cumpărare, românii continuă să caute experienţe autentice şi destinaţii care le oferă confort şi linişte. Ofertele din perioada târgului demonstrează că vacanţele pot rămâne accesibile atunci când sunt rezervate din timp.”

În plus, dezvoltarea turismului românesc în 2026 depinde nu doar de calitatea serviciilor, ci şi de o strategie solidă de promovare, coordonată la nivel naţional. Crearea unui OMD naţional este esenţială pentru consolidarea imaginii României ca destinaţie competitivă, iar menţinerea cotei de TVA la valoarea actuală si revigorarea voucherelor de vacanţă reprezintă o condiţie esenţială pentru sustenabilitatea operatorilor din HoReCa.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dezbaterea BURSA “Fondul Proprietatea, încotro?”
cristim.ro
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2025
Euro (EUR)Euro5.0889
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3980
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4787
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7655
Gram de aur (XAU)Gram de aur581.2510

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
le-chateau.ro
targuldeturism.ro
cpbucharest.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb