Creşterea costurilor din ultimul an şi contextul economic complicat au afectat capacitatea antreprenorilor şi managerilor din companii mici şi mijlocii de a gestiona cash flow-ul şi a face investiţii urgente fără presiuni pe buget. Pentru a veni în sprijinul lor, tbi bank, una dintre cele mai importante bănci de tip challenger din Europa de Sud-Est, anunţă lansarea Split for Business, o soluţie de finanţare 100% digitală care le permite firmelor să cumpere ceea ce au nevoie acum şi să plătească în rate, simplu, rapid şi direct de la comercianţii parteneri tbi, conform unui comunicat transmis redacţiei.
Prin Split for Business, companiile pot obţine un credit la termen de până la 250.000 de lei, fără garanţii materiale. Procesul de finanţare este complet digital, fără birocraţie şi durează doar câteva minute, într-o experienţă de utilizare simplificată. Sunt necesare doar două documente, iar oferta de finanţare este transmisă direct pe telefonul clientului persoană juridică, în urma unei recomandări din partea comerciantului partener. Totul se întâmplă acolo unde clientul are nevoie: la punctul de vânzare.
„Într-un mediu de business tot mai complicat, Split for Business este o soluţie construită în jurul nevoilor reale ale clienţilor noştri. Acest instrument susţine decizii rapide şi eficiente pentru antreprenori, asigurând în acelaşi timp lichiditate şi control. Practic, oferim o alternativă modernă la finanţarea tradiţională, chiar în momentul în care nevoia este tot mai mare”, a declarat Alex Cosma, VP Business Banking, tbi bank.
Pe lângă sprijinul direct oferit companiilor, Split for Business contribuie şi la creşterea competitivităţii comercianţilor parteneri tbi, care pot atrage mai uşor clienţi B2B, îşi pot creşte vânzările şi pot oferi o experienţă de cumpărare adaptată realităţilor digitale actuale. Lansarea face parte din viziunea tbi bank de a redefini experienţa financiară prin produse simple, rapide şi accesibile, pentru toate categoriile de clienţi - persoane fizice şi juridice.














































Opinia Cititorului