Conferinţa BURSA “AFACERI ÎN AGRICULTURĂ”Conferinţa BURSA “AFACERI ÎN AGRICULTURĂ”

Teodorovici a discutat cu Heilbronn strategia naţională de dezvoltare a pieţei de capital

M.I.A.
Politică /

Eugen Teodorovici

Eugen Teodorovici

Ministerul Finanţelor a anunţat că ministrul de resort, Eugen Teodorovici, a avut vineri o întrevedere cu Pierre Heilbronn, vicepreşedintele Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), iar discuţiile au vizat strategia naţională de dezvoltare a pieţei de capital în România.

"Discuţiile au vizat proiectele băncii în ţara noastră şi viitoarea strategie a BERD pentru perioada următoare, precum şi despre strategia naţională de dezvoltare a pieţei de capital în România", informează Ministerul de Finanţe, într-un comunicat.

De asemenea, ministrul Finanţelor publice, Eugen Teodorovici, a participat vineri, la Helsinki, la reuniunea Eurogrup în format extins şi la prima zi a reuniunii informale a Consiliului pentru Afaceri Economice şi Financiare (ECOFIN), reuniuni organizate de Preşedinţia finlandeză a Consiliului UE.

Discuţiile în cadrul reuniunii Eurogrup în format extins au vizat instrumentul bugetar pentru convergenţă şi competitivitate (BICC), respectiv guvernanţa, modularea, finanţarea, metodologia de alocare, precum şi aranjamentele pentru statele neparticipante.

"În cadrul discuţiilor, ministrul român subliniat că, în timp ce ţara noastră susţine aprofundarea Uniunii Economice şi Monetare, este important ca Programul de Sprijin pentru Reforme, în care BICC ar figura doar ca o componentă, să se dezvolte echilibrat şi să fie echitabil atât pentru statele din zona euro, cât şi pentru cele non-euro", informează Ministerul de Finanţe.

Pe agenda primei zile a reuniunii informale a Consiliului ECOFIN au figurat teme ca ameninţările hibride şi rezistenţa infrastructurii pieţei financiare, consolidarea acţiunilor privind schimbările climatice şi relansarea proiectului Uniunii Pieţelor de Capital.

În ceea ce priveşte ameninţările hibride şi rezistenţa infrastructurii pieţei financiare, discuţiile din cadrul reuniunii au evidenţiat importanţa sectorului financiar în combaterea ameninţărilor hibride şi de a impulsiona factorii politici în continuarea lucrărilor în acest sens, potrivit comunicatului citat.

În privinţa consolidării acţiunilor privind schimbările climatice, discuţiile au vizat stadiul acţiunilor în domeniul schimbărilor climatice, rolul miniştrilor de finanţe în acest proces şi modalităţi pentru creşterea implicării miniştrilor de finanţe în acţiunile în domeniul schimbărilor climatice.

"În context, ministrul Teodorovici a amintit sprijinul României pentru implicarea miniştrilor finanţelor în discuţiile privind schimbările climatice, inclusiv prin participarea, prin MFP, la Coaliţia miniştrilor de finanţe împotriva schimbărilor climatice, în calitate de observator. În acelaşi timp, ministrul român a atras atenţia că punctul de plecare al acestei discuţii ar trebui să fie recunoaşterea faptului că ecologizarea implică anumite costuri şi capacitatea economiilor noastre de a suporta aceste costuri este diferită", mai arată ministerul.

Nu în ultimul rând, miniştrii şi guvernatorii băncilor centrale au discutat priorităţile Uniunii Europene în domeniul Uniunii Pieţelor de Capital pentru următorul ciclu instituţional, cu obiectivul identificării şi ajungerii la un acord asupra unui set de măsuri practice care să încurajeze integrarea transfrontalieră a pieţelor europene de capital, inclusiv măsuri pe care statele membre le-ar putea pune în aplicare.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Gala BURSA 2019
Gala BURSA 2019

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS