Timofti l-a desemnat pe Iurie Leancă drept candidat la funcţia de premier al Republicii Moldova

Elena Deacu
Internaţional / 28 ianuarie 2015

Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, l-a desemnat astăzi, prin decret prezidenţial, pe premierul în exerciţiu Iurie Leancă drept candidat oficial la funcţia de şef al noului guvern, a anunţat serviciul de presă al preşedinţiei de la Chişinău, citat de Moldpres.

Potrivit Agerpres, desemnarea lui Iurie Leancă survine după ce preşedintele Timofti a avut consultări cu toate fracţiunile parlamentare. Candidatura lui Iurie Leancă a fost propusă în cadrul acestor consultări de cele două partide care au constituit recent o coaliţie parlamentară minoritară - Partidul Liberal Democrat (PLDM) şi Partidul Democrat (PD).

Potrivit Constituţiei, candidatul desemnat pentru funcţia de premier are la dispoziţie 15 zile pentru a-şi forma echipa şi a cere votul de încredere al parlamentului.

Pentru a fi învestit, noul guvern are nevoie de sprijinul majorităţii deputaţilor, adică de cel puţin 51 de voturi. PLDM şi PD deţin împreună 42 de mandate din totalul de 101 ale parlamentului, cele două formaţiuni din coaliţia minoritară mizând pe o parte din voturile liberalilor, excluşi din alianţa recent constituită. Comuniştii au declarat deja că nu vor vota pentru un guvern minoritar condus de Iurie Leancă.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3285
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7516
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7627
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3416
Gram de aur (XAU)Gram de aur628.6019

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb