TradeVille: Un an în două viteze pentru petrol

Piaţa petrolului a intrat în 2026 cu o singură temă în minte: prea mult ţiţei, prea puţină cerere. După un 2025 în care cotaţia petrolului Brent pierduse circa 20% şi coborâse spre 60-65 dolari/baril, consensul de la începutul anului mergea pe continuarea supraofertei - AIE vedea un surplus de până la 3,7 milioane de barili/zi, iar JPMorgan miza pe un Brent mediu de 60 de dolari pentru tot anul, potrivit unui raport elaborat de Departamentul de Analiză al TradeVille. Raportul urmăreşte piaţa petrolului de la începutul anului până acum: cum a evoluat preţul, ce au raportat marii producători şi companiile de servicii din Europa şi SUA, care sunt evaluările şi prin ce instrumente pot avea investitorii expunere pe ţiţei.

Dinamica pieţei petrolului s-a schimbat pe 28 februarie. Loviturile americano-israeliene asupra Iranului au închis Strâmtoarea Ormuz - ruta pe unde trece aproape o cincime din ţiţeiul mondial - şi au declanşat cel mai mare şoc de ofertă din istoria pieţei. Cotaţia Brent a sărit până spre 120 de dolari/baril, cel mai ridicat nivel de la şocul Covid, şi a stat peste 100 de dolari săptămâni bune (medie de aproximativ 117 dolari în aprilie, 107 dolari în mai).

Corecţia a venit la fel de brusc în iunie. Un acord interimar între SUA şi Iran, semnat la Paris, a prelungit încetarea focului cu 60 de zile şi a redeschis Strâmtoarea Ormuz; pe măsură ce depozitele au reînceput să circule, preţul a coborât sub 80 de dolari/baril pentru prima dată după 10 martie. Pe 18-19 iunie, Brent se tranzacţiona în jur de 80 de dolari/baril - cu peste 20% mai jos decât cu o lună înainte, dar tot pe plus pe ultimele 12 luni (+7%), într-un interval anual larg, între 59 şi 126 de dolari. Pacea rămâne fragilă: discuţiile programate ulterior în Elveţia s-au anulat, iar armistiţiul ţine deocamdată doar pe hârtie - aşa că preţul păstrează o primă de risc geopolitic.

• Rezultate financiare pe 2025

Ţinta anului 2025 a fost una singură: profituri mai mici, pe un preţ mediu al ţiţeiului în jur de 68 de dolari/baril (faţă de 80 de dolari în 2024). Aproape toţi marii producători au raportat câştiguri în scădere, compensate doar parţial de volume record.

- Cine s-a remarcat

Exxon rămâne cel mai profitabil din grup, cu un câştig net de 28,8 miliarde dolari, susţinut de o producţie record - sinergiile din achiziţia Pioneer ajungând la circa 4 miliarde dolari pe an. În iunie, presa nota că Exxon explora noi ţinte de achiziţie, inclusiv grupul australian Woodside.

Mutarea anului a fost însă la Chevron, care a încheiat, în iulie 2025, preluarea Hess, după ce a câştigat arbitrajul pentru activele din Guyana. Producţia a urcat cu peste 20%, chiar dacă profitul a coborât la 12,3 miliarde dolari.

Surpriză vine de la Shell: pe hârtie, profitul a crescut cu 11% (la 17,8 miliarde dolari), dar avansul e în mare parte un efect de bază - 2024 fiind un an cu multe deprecieri.

TotalEnergies a raportat 13,1 miliarde dolari şi i-a adus acţionarului un randament total de 28% pe 2025. La capătul opus, BP a avut un an mai puţin favorabil: profitul net a ajuns la 50 de milioane de dolari, afectat de deprecieri pe activele de tranziţie - în schimb, oferă acum cel mai mare randament al dividendului din grup (5%).

Equinor a coborât la 5 miliarde dolari, apăsată de preţurile mai mici ale lichidelor şi de deprecierile pe eolianul american, în timp ce ConocoPhillips, susţinută de integrarea Marathon Oil, a fost printre puţinele cu cifră de afaceri în creştere.

Pe partea de servicii, Baker Hughes rămâne o poveste de succes - venituri aproape stabile, backlog record în segmentul de tehnologie energetică şi cea mai bună evoluţie bursieră din grup pe ultimul an; compania aşteaptă avizul UE pentru achiziţia Chart Industries (13,6 miliarde dolari).

SLB s-a reinventat parţial prin digital şi soluţii pentru centre de date (segment în creştere cu peste 100%), în timp ce Halliburton a încasat o lovitură dură - profit la jumătate, pe fondul slăbiciunii din America de Nord şi al unor deprecieri.

Un paradox merită subliniat: deşi războiul a împins preţul ţiţeiului în sus, rezultatele pe primul trimestru din 2026 au fost mai slabe ca acum un an - profitul net al Exxon a scăzut cu 45%, al Chevron - cu 36%, notează TradeVille. Explicaţia nu stă în operaţiuni, ci în calendar şi contabilitate: preţul a urcat abia în ultimă lună a trimestrului (războiul a început pe 28 februarie), iar rezultatele au fost lovite de efecte de timing pe instrumentele derivate şi de întreruperi de producţie în Orientul Mijlociu.

• Evaluare

Profiturile din ultimele 12 luni au fost afectate de un 2025 mai slab şi de impactul nefavorabil al efectelor de timing din trimestrul I 2026, ceea ce face că P/E-ul TTM să pară mai mare decât este, de fapt, cazul într-un context normalizat. O imagine mai echilibrată vine din P/E-ul forward, care, în cazul marilor producători, coboară la o singură cifră, în zona 7-11x. Cu alte cuvinte, piaţa pare să mizeze pe o revenire a profiturilor pe măsură ce preţurile şi efectele de timing se normalizează. Shell şi Equinor ies în evidenţă ca fiind cele mai ieftine din această perspectivă, în timp ce dividendele atractive, de aproximativ 5% la BP, 4,5% la TotalEnergies şi 4,1% la Chevron, rămân un argument important pentru investitorii care caută venit recurent.

Pe bursă, energia a fost unul dintre puţinele segmente care au dat randament în 2026. Acţiunile au urcat pe fondul războiului, apoi au mai pierdut din avans după apariţia acordului. Exxon şi Chevron au ajuns chiar sub nivelurile de dinaintea conflictului, deşi BofA a îmbunătăţit recomandarea pentru Exxon la ”Buy”.

Privind pe ultimele 12 luni, cele mai bune evoluţii au venit mai ales din zona companiilor de servicii petroliere, precum TotalEnergies, BP şi Exxon, care au rămas printre performerii importanţi ai sectorului.

• Ce urmează

Preţul petrolului este prins între două forţe: pe termen scurt, prima de război şi fragilitatea armistiţiului îl ţin sus şi volatil, iar Goldman vede media Brent pentru 2026 la aproximativ 85 de dolari. Pe termen mediu, însă, supraoferta rămâne o problemă: producţia din afara OPEC+ este ridicată, SUA ţintesc 13,6 milioane de barili/zi în 2026, iar cererea creşte mai lent, cu mai puţin de 1 milion de barili/zi pe an. Pe scurt, dacă tensiunile reapar, preţul poate trece rapid peste 100 de dolari. Dacă armistiţiul rezistă, piaţa se va uita din nou la surplusul de ofertă, ceea ce poate pune presiune pe cotaţii.