Trump: „Am făcut progrese mari cu Putin, dar nu există acord până nu există acord”

A.B.
Internaţional / 16 august, 02:19

Trump: „Am făcut progrese mari cu Putin, dar nu există acord până nu există acord”

Preşedintele american Donald Trump a declarat, la finalul summitului din Anchorage, Alaska, că discuţiile cu omologul rus Vladimir Putin au fost „extrem de productive” şi au dus la „mari progrese” către un posibil acord, însă a subliniat că „dar nu există acord până nu există acord”, potrivit CNN.

Trump a precizat că urmează să contacteze NATO, alţi lideri relevanţi şi pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru a-i informa despre rezultatele întâlnirii. „Am convenit asupra multor puncte şi cred că avem o şansă foarte bună să ajungem la un acord”, a spus liderul de la Casa Albă.

Acesta a adăugat că a avut „întotdeauna o relaţie fantastică” cu Putin, dar aceasta a fost afectată în primul său mandat de ceea ce a numit „farsa Rusia, Rusia, Rusia” - referire la investigaţiile privind ingerinţa Moscovei în alegerile prezidenţiale americane din 2016. „Am avut multe întâlniri dificile, bune întâlniri. Acea farsă a făcut lucrurile puţin mai dificile, dar el a înţeles asta”, a afirmat Trump.

Cei doi preşedinţi au făcut declaraţii scurte la conferinţa de presă comună, dar nu au răspuns întrebărilor jurnaliştilor, astfel că detaliile exacte ale discuţiilor rămân necunoscute.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0628
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3331
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3754
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8856
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.5323

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb