Preşedintele american Donald Trump cere ca următorul recensământ să nu înregistreze ”persoane prezente ilegal” în Statele Unite, în timp ce Casa Albă exercită presiuni asupra multor oficiali locali să redeseneze harta electorală, în favoarea Partidului Republican, potrivit news.ro.
Constittuţia americană prevede ca un recensământ să fie realizat din zece în zece ani şi să înregistreze ”toate persoanele din Statele Unite” - inclusiv imigranţii fără acte.
Următorul recensământ urmează să aibă loc în 2030, însă pregătiri au început deja în vederea acestei sarcini colosale, într-o ţară cu peste 340 de milioane de locuitori.
”I-am cerut secretarului nostru al Comerţului să înceapă imediat să lucreze la un nou recensământ foarte precis, bazat pe fapte şi cifrele actuale (...). Persoanele care se află ilegal în ţara noastră NU VOR FI LUATE ÎN CALCUL ÎN RECENSĂMÂNT”, a scris joi pe platforma sa Truth Social miliardarul.
Donald Trump face această cerere deoarece recensământul este folosit la stabilirea numărului membrilor Colegiului Electoral, stat cu stat, în alegerile prezideţiale, dar şi în stabilirea numărului aleşilor în Congres ai fiecărui stat.
Pew Research Center estima în 2020 că, prin scoaterea imigranţilor fără acte din recensământul american, California, Texasul şi Florida ar pierde câte un mandat în Congres.
Anumite figuri conservatoare au cerut joi să nu se aştepte până în 2030 şi să se facă un nou recensământ cât mai curând posibil.
Influencerul Charlie Kirk cere, de exemplu, ”corectarea” recensământului din 2020, ”măsluit” în defavoarea republicanilor în timpul pandemiei covid-19, susţine el.
Donald Trump a încercat în primul său mandat să schimbe regulile stabilite - prin includerea unei întrebări despre cerăţenie în documentele recensământului.
Însă această măsură a fost respinsă de către Curtea Supremă, fără ca aceasta să se pronunţe însă pe fond în problema prezenţei imigranţilor clandestini în recensământ.
Prin această cerere, Donald Trump îşi continuă presiunile pe care le exercită asupra conducătorilor republicani ai mai multor state - mai ales a Texasului -, în vederea unei redesenări a hărţii electorale în favoarea republicanilor.
Această tehnică este denumită ”gerrymandering”.
Locatarul Casei Albe acţionează înaintea alegerilor de la jumătate de mandat, prevăzute în noiembrie 2026 - în care în mod tradiţional partidul aflat la putere pierde teren -, în contextul în care dispune în prezent doar de o majoritate fragilă în Camera Reprezentanţilor.
Opinia Cititorului