Trump: Fără intervenţia SUA în Al Doilea Război Mondial, ţările europene ar vorbi în germană

A.B.
Internaţional / 15 mai

Trump: Fără intervenţia SUA în Al Doilea Război Mondial, ţările europene ar vorbi în germană

Fără intervenţia SUA, ţările europene ar vorbi în germană, a declarat joi Donald Trump, repetându-şi dorinţa de a stabili o zi de sărbătoare publică pentru a marca victoria asupra Germaniei naziste şi ironizând faptul că Franţa sărbătoreşte pe 8 mai, relatează AFP, care afirmă cele ce urmează.

'Iubim Franţa, nu-i aşa? Dar cred că noi am făcut ceva mai mult pentru a câştiga războiul decât Franţa', a spus Trump în faţa militarilor americani de la baza al-Udeid din Qatar, în cursul unei digresiuni în jurul faptului că, în opinia sa, Statele Unite nu îşi celebrează suficient rolul crucial pe care l-au avut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial (1939-1945).

'Ştii, nu vreau să fiu un tip pretenţios, dar când Hitler şi-a ţinut discursul la Turnul Eiffel, aş spune că nu a fost tocmai ideal', a spus el, stârnind râsete în rândul soldaţilor, referindu-se la invadarea teritoriului de către trupele naziste în 1940, după căderea armatei franceze.

Referindu-se la comemorările din 8 mai, Trump a adăugat: 'L-am sunat pe preşedintele Macron, un băiat bun, de altfel'. El l-a imitat apoi pe şeful statului francez, rostind cu un oarecare accent franţuzesc: 'Donald, sărbătorim victoria noastră asupra germanilor'. La care Trump a replicat izbucnind în râs: 'Este minunat'.

'Am câştigat războiul, şi ei au ajutat, dar fără noi nu ar fi câştigat războiul', a subliniat el joi, referindu-se la toate ţările europene care sărbătoresc victoria din 8 mai 1945 şi 9 mai, în cazul Rusiei, moştenitoarea URSS.

'Fără noi, ar vorbi germană, poate şi puţin japoneză. Noi am câştigat războiul şi suntem singurii care nu îl sărbătorim', a insistat el, înainte de a repeta că vrea să stabilească o zi de sărbătoare publică pentru a comemora victoria.

La începutul lunii mai, Donald Trump a făcut o serie de comentarii similare, minimalizând din nou rolul ţărilor europene, şi în special al URSS, care începuse să respingă trupele naziste la începutul anului 1943.

Statele Unite au jucat un rol crucial în război, oferind iniţial ajutor Aliaţilor, înainte de a intra în conflict, după ce au fost atacate direct de Japonia la Pearl Harbor, în Hawaii, pe 7 decembrie 1941. Momentul emblematic al intervenţiei lor în Europa a fost debarcarea în Normandia din 6 iunie 1944, aminteşte sursa citată.

Potrivit cifrelor muzeului naţional din SUA consacrat celui de-al Doilea Război Mondial, Statele Unite au pierdut 416.800 de militari în timpul conflictului, puţin mai mult decât Regatul Unit (383.600), dar semnificativ mai puţin decât URSS, ale cărei pierderi au variat între 8,8 şi 10,7 milioane de soldaţi.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. Exact! Si SUA a beneficiat 100 de ani de pe urma acesei interventii! S-a impus ca un actor mare, o super putere.

    Asta nu intelege idiotul portocaliu, ca interventia i-a ajutat sa fie superputere nu izolationismul! 

    1. Dar si fara ajutorul Frantei in timpul razboiului pentru Independenta 1775- 1783 acum ar fi vorbit engleza britanica... :)

    Trebuie doar să înlocuim limba germană cu limba rusă... harasho?

    SUA au creat premizele pt WW2, deoarece in WW1, nemtii se asteptau de la Woodrow Wilson sa garanteze o pace dreapta - in schimb, creditorii Tratatului de la Versaille au dat toata vina pe Germania, si i-au impus conditii si concesii grele, teritoriale, materiale, financiare si sociale. WW1 nu a fost castigat prin pace, a fost doar un armistitiu nedrept pana la WW2. Iar Americanii s-au implicat in WW2 numai dupa ce nemtii s-au extins serios in URSS, provocand pierderi umane grele Sovieticilor. Nimeni nu ne-a facut niciun favor. It's just power politics. Moralitatea nu e un factor in calculul geopolitic.

    1. Churchill: “You can always count on the Americans to do the right thing after they have tried everything else.”

    Stai sa vezi si alta:

    fara interventia Rusiei, Europa ar vorbi acum ucrainiana si ar fi nazificata:):):):) 

    1. Nu m-am prins de ce ar trebui sa rad ?

      Nici el nu rade, dar e platit sa spuna tampenii... Au ajuns sa rada sclavii lui Putin de Occidentul liber...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară 2025”
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0422
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4152
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3743
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9763
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.4646

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
aiiro.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb