Trimisul special al SUA, Steve Witkoff, a declarat marţi că preşedintele Donald Trump va prezida miercuri o şedinţă la Casa Albă cu privire la Gaza şi a adăugat că Washingtonul se aşteaptă ca războiul Israelului în teritoriul palestinian să se încheie până la sfârşitul anului, relatează Reuters.
Departamentul de Stat al SUA a anunţat, la rândul său, că secretarul de stat Marco Rubio se va întâlni miercuri la Washington cu ministrul israelian de externe Gideon Saar. Informaţia a fost publicată în programul public obişnuit pentru ziua următoare, care precizează că întâlnirea lor la Departamentul de Stat va avea loc la ora locală 15:15 ET (22:15, ora României), conform sursei.
Trump a promis o încheiere rapidă a războiului din Gaza în timpul campaniei electorale din 2024 din SUA şi după preluarea funcţiei în ianuarie, dar la aproape şapte luni de la începutul mandatului său, acest obiectiv declarat rămâne greu de atins.
Mandatul lui Trump a început cu un armistiţiu care a durat două luni şi s-a încheiat odată cu atacurile israeliene din 18 martie care au ucis aproximativ 400 de palestinieni. În ultimele săptămâni, imaginile cu palestinienii înfometaţi din Gaza, inclusiv copii, au şocat lumea şi au alimentat criticile la adresa Israelului cu privire la înrăutăţirea condiţiilor.
Când a fost întrebat în emisiunea „Special Report with Bret Baier” de la Fox News dacă există un plan postbelic pentru Gaza, Witkoff a răspuns: „Da, mâine avem o întâlnire importantă la Casa Albă, prezidată de preşedinte, şi este un plan foarte cuprinzător pe care îl elaborăm pentru ziua următoare”. El nu a dat mai multe detalii şi nu a enumerat participanţii la întâlnire.
OSTILITĂŢI ÎNCHEIATE PÂNĂ LA SFÂRŞITUL ANULUI?
Întrebat dacă Israelul ar trebui să facă ceva diferit pentru a pune capăt războiului şi pentru a asigura eliberarea ostaticilor, Witkoff a răspuns: „Credem că vom rezolva această problemă într-un fel sau altul, cu siguranţă înainte de sfârşitul acestui an”.
Witkoff a mai spus că Israelul este deschis să continue discuţiile cu gruparea militantă palestiniană Hamas. El a spus că Hamas a dat semne că este deschisă la o înţelegere.
Conform autorităţilor sanitare din Gaza, atacurile devastatoare ale Israelului, aliat al SUA, asupra Fâşiei Gaza, începând din octombrie 2023, au ucis peste 62.000 de palestinieni. De asemenea, a provocat o criză alimentară, a determinat strămutarea întregii populaţii din Gaza şi a dus la acuzaţii de genocid şi crime de război în faţa instanţelor internaţionale, acuzaţii pe care Israelul le neagă.
Cea mai recentă vărsare de sânge din conflictul israeliano-palestinian, care durează de zeci de ani, a fost declanşată în octombrie 2023, când Hamas a atacat Israelul, ucigând 1.200 de persoane şi luând aproximativ 250 de ostatici, potrivit datelor israeliene.
Opinia Cititorului