Tsipras: "Grecia nu este de acord cu sancţiunile impuse de UE asupra Rusiei"

Elena Deacu
Internaţional / 31 martie 2015

"Guvernul de la Atena ar putea să aibă o cooperare substanţială cu Moscova"

Premierul grec Alexis Tsipras transmite că Grecia nu mai susţine sancţiunile impuse Rusiei de către Uniunea Europeană din cauza amestecului Moscovei în conflictul din Ucraina, potrivit agenţiei ruse de presă TASS, precizând că i-a informat deja pe liderii UE în legătură cu poziţia guvernului elen.

Tsipras menţionează că sancţiunile "reprezintă un drum către nicăieri". "Susţin punctul de vedere potrivit căruia sunt necesare dialogul şi diplomaţia, ar trebui să ne aşezăm la masa negocierilor şi să găsim soluţii la problemele importante", a afirmat Tsipras.

Tsipras a povestit că, imediat după ce a devenit premier, a primit un mesaj de la preşedintele Consiliului European Donald Tusk, "care a considerat aproape sigură poziţia Greciei în favoarea sancţiunilor".

"L-am sunat (pe Tusk - n.r.) şi am sunat-o şi pe Federica Mogherini (comisarul european pentru afaceri externe - n.r.) şi le-am spus: «Nu vă gândiţi că poziţia Greciei este un dat, situaţia s-a schimbat şi acum este un alt guvern în Grecia. Şi acum ar trebui să ne întrebaţi pe noi înainte să luaţi o decizie»", a declarat Tsipras.

Tsipras a apreciat că guvernele anterioare din Grecia nu au făcut tot ce puteau pentru a evita impunerea unor sancţiuni "fără sens" Rusiei.

"Rezultatul a fost impunerea embargoului inclusiv asupra produselor agricole din Grecia, ceea ce a afectat serios economia greacă", a afirmat Tsipras.

În acest sens, premierul grec a declarat că guvernul de la Atena ar putea să aibă o cooperare "substanţială" cu Moscova, care să îi permită să exporte produse agricole către Rusia. De asemenea, Tsipras a numit energia şi turismul ca domenii în care Rusia şi Grecia "ar trebui să vadă cum se pot ajuta una pe cealaltă".

Tsipras se va întâlni cu preşedintele rus Vladimir Putin săptămâna viitoare, în cadrul unei vizite oficiale care va avea loc la Moscova.

În luna martie a anului trecut, UE a impus Moscovei mai multe sancţiuni din cauza intervenţiei Rusiei în conflictul din estul Ucrainei. Astfel, accesul companiilor din Rusia la finanţarea de pe pieţele externe a fost limitat, iar mai multor oameni de afaceri şi politicieni li s-au impus interdicţii în acordarea vizelor şi le-au fost blocate conturile deţinute în UE.

De asemenea, UE a interzis exporturile europene către Rusia de tehnologii şi bunuri în sectorul transporturilor, telecomunicaţiilor, energiei, precum şi în prospecţiuni, explorarea şi producţia petrolieră, de gaze şi produse miniere.

Ca răspuns la aceste măsuri adoptate de UE, Rusia a decretat "o interdicţie totală" pentru majoritatea produselor alimentare provenind din ţările europene şi din Statele Unite la începutul lunii august a anului trecut.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. grecii sunt destepti.au dreptate.ii admir

    1. adica ne dati bani ? NUUUU a zis UE. Atunci si noi grecii va dam &UE.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0693
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3189
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4512
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8500
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.3851

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb