Turcia: inflaţie oficială, soluţii neoficiale, aur ascuns şi speranţe ruginite

Cu o valoare estimată la 311 miliarde de dolari, aurul fizic deţinut de populaţie - supranumit „aurul de sub pernă” - depăşeşte cu mult rezervele oficiale ale Băncii Centrale a Turciei şi economiile în aur păstrate în sistemul bancar, arată un articol publlicat recent de site-ul Turkyie Today. Deşi acest tezaur impresionant se află în afara circuitului financiar formal, impactul său potenţial asupra unei economii grav afectate de inflaţie şi volatilitate monetară este major, dar insuficient exploatat, susţine sursa citată.

În Turcia, aurul nu este doar un simbol al tradiţiei sau un simplu ornament; el reprezintă o ancoră financiară pentru milioane de familii şi un mecanism informal de stabilizare economică. Această practică de a păstra aurul în gospodării este adânc înrădăcinată în cultura turcă. În viaţa socială, aurul este oferit la nunţi, botezuri şi sărbători, fiind atât un simbol al prosperităţii, cât şi o formă de economisire transmisă din generaţie în generaţie. Cu timpul, însă, aurul a devenit mai mult decât un obicei: a devenit un scut împotriva incertitudinii. Sursa citată precizează că, în condiţiile unei inflaţii care, în 2022, a atins nivelul record de 85,5%, populaţia şi-a pierdut încrederea în moneda naţională, lira turcească, şi s-a orientat masiv către aur ca formă de protejare a economiilor. Dacă bijuteriile dominau consumul în deceniile trecute, astăzi tot mai mulţi aleg lingouri şi monede, care oferă lichiditate mai mare şi o legătură directă cu valoarea internaţională a aurului.

Turcia se confruntă de ani buni cu deficit de cont curent, iar importurile masive de aur contribuie semnificativ la adâncirea acestuia, afirmă analiştii financiari consultaţi de Turlyie Today. Potrivit acestora, între ianuarie şi aprilie 2025 deficitul a ajuns la 20,3 miliarde de dolari, dintre care 6,27 miliarde au fost generate de comerţul cu aur. Însă, în loc să intre în bănci sau să fie investit, aurul importat rămâne în gospodării, inaccesibil sistemului financiar. De aici decurge una dintre cele mai mari dileme ale economiei turce: cum poate fi mobilizată această comoară naţională latentă pentru a susţine dezvoltarea economică, fără a compromite încrederea populaţiei?

De-a lungul decadelor, autorităţile au încercat, în repetate rânduri, să aducă aurul în sistemul financiar. De la iniţiativele lui Turgut Ozal în anii "80, care ofereau conturi garantate în valută echivalente cu valoarea aurului depus, până la apelurile publice ale preşedintelui Recep Tayip Erdogan în 2016, strategiile au fost numeroase, dar impactul limitat. În 2022, guvernul de la Ankara a lansat un sistem modern de conversie a aurului, prin care cetăţenii pot să depună aur la bijutierii acreditaţi şi să primească în schimb certificate bancare sau conturi garantate. Bursa de la Istanbul a introdus chiar şi tranzacţionarea certificatelor de aur susţinute de rezerve fizice. Deşi aceste produse sunt atractive, scutite de taxe, cu spreaduri mici şi garantate împotriva pierderilor, ele nu au reuşit să înlocuiască atracţia aurului păstrat fizic, în afara controlului instituţional.

Un motiv important pentru această rezistenţă a cetăţenilor turci este fiscalitatea, afirmă sursa citată, deoarece depozitele bancare sunt impozitate, iar tranzacţiile mari sunt raportate automat autorităţilor. În schimb, aurul deţinut acasă este invizibil pentru stat: nu generează taxe, nu implică birocraţie şi oferă autonomie financiară. Introducerea recentă a unei taxe de 0,2% pe tranzacţiile cu aur prin bănci şi obligativitatea prezentării actului de identitate pentru achiziţii de peste 185.000 de lire turceşti au întărit convingerea multora că sistemul formal nu este în avantajul lor.

Economiştii din Ankara şi Istanbul au afirmant pentru sursa citată că aurul informal a devenit o formă de „bancă paralelă”, care funcţionează în afara politicilor monetare, dar care joacă un rol crucial în amortizarea şocurilor economice. În perioade de criză, familiile vând aur pentru a-şi acoperi cheltuielile, iar când lucrurile se stabilizează, reîncep să economisească, de obicei tot în aur. Acest ciclu contribuie la existenţa unor fluxuri de capital neînregistrate, reflectate în balanţa de plăţi la categoria „Erori şi Omisiuni”. În esenţă, aurul de sub pernă devine un stabilizator macroeconomic informal, capabil să ofere lichiditate acolo unde sistemul bancar nu poate ajunge.

Dar această soluţie are şi un revers. În absenţa integrării în sistemul financiar, aceste rezerve uriaşe nu contribuie la creditare, la investiţii productive sau la crearea de locuri de muncă, nu pot fi folosite pentru controlul masei monetare sau pentru consolidarea politicilor fiscale. Este o formă de avere pasivă, care, deşi protejează indivizii, limitează capacitatea statului de a răspunde eficient la provocările structurale.

Aşadar, Turcia se află într-un paradox economic: dispune de una dintre cele mai mari rezerve de aur deţinute de populaţie din lume, dar nu le poate folosi în mod eficient pentru a-şi susţine economia. Între tradiţie şi modernitate, între libertatea individuală şi nevoia de planificare macroeconomică, aurul de sub pernă rămâne atât comoară, cât şi blocaj. Iar până când nu se va construi o punte de încredere între cetăţean şi stat, această avere va continua să doarmă liniştită, ascunsă, dar esenţială.