Turism

26 noiembrie 2019
Turcia, Grecia şi Egipt - destinaţiile preferate de turiştii români

CHRISTIAN TOUR:Turcia, Grecia şi Egipt - destinaţiile preferate de turiştii români

EMILIA OLESCUZiarul BURSA #Companii / 19 noiembrie 2019

Comportamentul turistului român s-a schimbat substanţial, în ultima perioadă, astfel că, dacă în urmă cu câţiva ani cei care vizitau ediţia de toamnă a Târgului de Turism căutau îndeosebi pachete turistice pentru sărbătorile de iarnă, la ediţia de anul acesta cei mai mulţi au achiziţionat vacanţe pentru vara viitoare, arată un comunicat transmis de Christian Tour. Acesta precizează că primele trei poziţii în clasamentul destinaţiilor preferate de cei care şi-au rezervat o vacanţă pe durata celor patru zile ale târgului sunt ocupate de Turcia (Antalya), Grecia şi Egipt.

"Încasări în creştere cu 160% din vouchere de vacanţă, în primele nouă luni ale anului"

EXIMTUR"Încasări în creştere cu 160% din vouchere de vacanţă, în primele nouă luni ale anului"

A.T.Ziarul BURSA #Companii / 8 noiembrie 2019

Încasările din serviciile şi produsele turistice vândute contra vouchere de vacanţă de către agenţia de turism Eximtur, în primele trei trimestre ale lui 2019, au fost mai mari cu 160% comparativ cu aceeaşi perioadă a lui 2018, depăşind valoarea încasată cu acest instrument de plată pe parcursul întregului an precedent, potrivit unui comunicat transmis redacţiei.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
<< mai multe ştiri >>

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2786
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5823
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1522
Gram de aur (XAU)Gram de aur619.8097

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale

more articles

hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo