UBS anunţă pierderi de 1,4 miliarde franci în trimestrul al doilea

F.A.
Internaţional / 4 august 2009

Cea mai mare bancă elveţiană, UBS, a anunţat,astăzi , că în trimestrul al doilea al acestui an a înregistrat pierderi nete de 1,4 miliarde franci (916,5 milioane euro), faţă de un rezultat negativ de 358 milioane franci în perioada similară a anului trecut, informează AFP.

Este al şaptelea trimestru cu pierderi înregistrat de UBS în ultimii doi ani, însă situaţia din trimestrul doi 2009 marchează o îmbunătăţire faţă de situaţia din primul trimestru, când UBS a înregistrat pierderi nete de 1,975 miliarde de franci.

Cu toate acestea, ieşirile nete de capitaluri, care măsoară încrederea clienţilor în instituţie, au crescut până la 39,5 miliarde franci, mult peste estimărilor analiştilor chestionaţi de agenţia AWP, care mizau pe ieşiri de doar 28,2 miliarde franci.

Chiar dacă condiţiile de pe piaţă s-au îmbunătăţit, UBS rămâne prudentă cu privire la perspective. "Pe ansamblu, prognoza noastră rămâne prudentă, în conformitate cu opinia noastră potrivit căreia relansarea economică va fi constrânsă de nivelul redus de creare a creditului şi de slăbiciunile structurale în cazul cheltuielilor consumatorilor şi guvernelor", se arată într-o scrisoare trimisă acţionarilor UBS de directorul general Oswald Gruebel şi preşedintele Kaspar Villiger.

Pierderile înregistrate de UBS în trimestrul doi contrastează cu rezultatele peste aşteptări înregistrate de rivalul elveţian Credit Suisse şi grupul bancar american Goldman Sachs, care au profitat de relansarea pieţei, în timp ce UBS este ocupată în continuare cu reducerea costurilor şi limitarea pagubelor provocate de acţiunea în justiţie demarată de autorităţile fiscale americane.

Guvernul american şi UBS au ajuns vineri la un acord de principiu cu privire la punctele esenţiale din disputa lor şi vor continua discuţiile. Oficialii fiscali americani acuză UBS că au ajutat contribuabilii americani să ascundă active de aproximativ 20 de miliarde de dolari în conturi bancare secrete din Elveţia şi solicită UBS să dezvăluie numele a aproximativ 52.000 de clienţi. Însă guvernul elveţian a ameninţat că va lua toate măsurile necesare pentru a împiedica transferul informaţiilor referitoare la cei 52.000 de clienţii americani ai UBS. Ministerul elveţian al Justiţiei a reamintit că legislaţia din Elveţia interzice transferul de date cu privire la clienţii băncilor.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Feb. 2026
Euro (EUR)Euro5.0954
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3231
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5904
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8340
Gram de aur (XAU)Gram de aur718.5914

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
greenppa.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
romexpo.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb