UE lansează o misiune militară în Africa Centrală

E.D.
Internaţional / 30 martie 2014

Uniunea Europeană a deschis calea lansării, cu întârziere, a misiunii sale militare în Republica Centrafricană, care urmează să sprijine forţele franceze şi africane deja prezente pe teren, unde violenţele au reizbucnit, informează AFP, citând un comunicat al diplomaţiei UE.

Datorită "noilor contribuţii" şi "suplimentului adus de naţiunea-cadru", Franţa, "comandantul operaţiunii a recomandat lansarea operaţiunii şi prevede o creştere progresivă a dispozitivului la Bangui", a indicat o purtătoare de cuvânt a reprezentantei diplomaţiei UE, Catherine Ashton.

Decizia de a lansa această desfăşurare de trupe şi data operaţiunii urmează a fi stabilite până miercuri, după o reuniune marţi a reprezentanţilor celor 28 de state membre, afirmă AFP, citând o sursă europeană.

Obstacolul principal care bloca această desfăşurare, prevăzută iniţial în martie, adică lipsa avioanelor pentru transportul trupelor, a fost înlăturat în cursul unei reuniuni vineri seara, Germania contribuind la ieşirea din impas cu două avioane de transport de tip Antonov, a indicat sursa.

Franţa şi-a pus mai mulţi oameni la dispoziţia acestei forţe, Eufor-RCA, spre care comtribuţiile provenind din Georgia şi Polonia au fluctuat în ultimele săptămâni sub impactul crizei din Ucraina.

În cursul summit-ului european din 21-22 martie, preşedintele francez Francois Hollande şi-a invitat omologii "să facă un efort" pentru a mobiliza cei circa 500 de militari şi capacităţile operaţionale necesare începutului desfăşurării.

O decizie oficială de lansare miercuri ar coincide cu ţinerea la Bruxelles a unui minisummit consacrat Africii Centrale, care ar urma să reunească sub egida Franţei, a UE şi a Uniunii Africane vreo 30 de ţări, europene şi africane, pentru a încerca să stopeze omorurile şi să ajute la punerea bazelor pentru reconstruirea unui stat.

Dna Ashton s-a alarmat joi în faţa "escaladării violenţei" în ultimele zile în această ţară africană, invitând comunitatea internaţională "să acţioneze rapid".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3485
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7640
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8104
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3851
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.6821

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb