UE pompează bani în tehnologia care suprimă libertăţile din Turcia

Companiile turceşti au beneficiat de sume alocate din programul european Horizon 2020, sume ce au ajuns indirect şi la partenerii chinezi ai firmelor din Turcia, se arată într-o investigaţie jurnalistică, publicată ieri de site-ul Follow The Money.

Sursa citată afirmă că străzile Istanbulului au fost împânzite de camere de supraveghere performante, prin care poliţia turcă foloseşte recunoaşterea facială pentru reprimarea protestelor paşnice şi că toată această tehnologie este finanţată direct sau indirect din fondurile europene. Investigaţia jurnalistică publicată de Follow The Money menţionează cazul companiei Netaş, firmă turcească de tehnologie controlată în proporţie de 48% de gigantul chinez ZTE, ca exemplul perfect al modului în care banii europeni pot ajunge, în mod straniu şi periculos, să întărească exact ceea ce UE susţine că combate: supravegherea intruzivă, ingerinţele externe şi erodarea drepturilor fundamentale.

În Turcia, totul se întâmplă cu o viteză greu de imaginat. În câteva ore de la participarea la un protest paşnic, tinerii se trezesc cu poliţia năvălindu-le peste viaţă în zorii zilei. Iar sursa citată prezintă cazul unui tânăr pe nume Emre care a fost arestat în urma unui protest şi încarcerat timp de zece zile în închisoarea Marmare. Motivul? Un cadru video, un unghi captat de o cameră, o imagine în care stătea pur şi simplu în mulţime. Nimic violent, nimic ilegal, doar simpla prezenţă la un miting al opoziţiei a devenit suficient pentru arestare, detenţie, procese interminabile. Aceste imagini, furnizate adesea de camere performante, conectate la servere de ultimă generaţie, au devenit „dovezi” în mâinile poliţiei turceşti. Practic, sistemul autoriar te recunoaşte, te extrage din anonimatul mulţimii şi te transformă într-un dosar penal.

Ceea ce este însă cutremurător nu este doar amploarea supravegherii din Turcia, ci felul în care tehnologia din spatele ei este finanţată. Sursa citată arată că Netaş, companie furnizoare de servere esenţiale pentru reţeaua de recunoaştere facială a poliţiei, apare în registrele Comisiei Europene drept „key innovator”, deşi acţionarul majoritar, compania chinezească ZTE este catalogată oficial drept furnizor „cu risc ridicat” pentru securitatea europeană. Şi totuşi Netaş a primit de-a lungul anilor sute de mii de euro prin programe precum Horizon 2020 şi continuă, prin diverse mecanisme şi consorţii, să beneficieze indirect de bani europeni.

Tot sursa citată afirmă că, în paralel, alte companii turceşti bine conectate cu statul, cum ar fi Aselsan şi Havelsan, primesc finanţare europeană în timp ce dezvoltă instrumente de supraveghere, body-cam-uri cu recunoaştere facială şi sisteme de control urban folosite de autorităţi în operaţiuni represive.

Este un paradox care ridică semne de întrebare grave privind integritatea mecanismelor UE. În timp ce Bruxelles-ul clasifică compania ZTE ca risc major, în timp ce Parlamentul European cere verificări stricte asupra firmelor chineze implicate în infrastructura critică, în acelaşi timp programe generos finanţate de contribuabili europeni ajung să susţină exact tehnologia pe care UE o consideră ameninţare.

Lipsa de coerenţă şi de control îi nemulţumeşte pe parlamentarii europeni şi experţii în drepturile digitale, precum şi pe reprezentanţii ONG-urilor de apărare a libertăţilor civile contactaţi de sursa citată, care au tras următorul semnal de alarmă: Comisia Europeană nu monitorizează suficient destinaţia reală a banilor, nici implicaţiile politice şi morale ale proiectelor finanţate. Nu există garanţii solide că cercetarea europeană nu este deturnată către tehnologie de supraveghere agresivă, folosită în ţări în care statul de drept este în colaps.

Iar realitatea din Turcia nu lasă loc interpretărilor: proteste paşnice urmărite în timp real, identificări automate, arestări fulgerătoare, dosare construite exclusiv pe imagini extrase din fluxuri video. Avocaţii avertizează că aceste practici nu doar încalcă libertăţi fundamentale, dar degradează însăşi noţiunea de justiţie. Totuşi, Ankara împinge proiectul şi mai departe: 13.000 de noi camere de recunoaştere facială, integrarea tuturor camerelor publice şi private într-o singură reţea, body-cam-uri obligatorii cu AI pentru poliţişti până la finalul anului 2025. Supravegherea totală nu mai este un scenariu distopic, ci un proiect tehnologic finanţat, în parte, din bani europeni.

Pentru Europa, miza este uriaşă. Finanţarea cercetării devine vulnerabilă la influenţe strategice ale unor regimuri autoritare, în timp ce lipsa de supraveghere internă riscă să compromită credibilitatea UE în materie de apărare a drepturilor omului. Când Bruxelles-ul pompează fonduri în state şi companii care reprimă libertatea de exprimare, distruge vieţi tinere şi transformă camerele video în instrumente de control politic, mesajul devine absurd: UE finanţează ceea ce condamnă.

Europa pretinde că apără valorile fundamentale. Turcia demonstrează, cu sprijinul tehnologic al UE, cât de uşor pot fi acestea trădate.