Un altfel fel de rendez-vous la infinit

MARIUS TIŢA
Ziarul BURSA #Investiţii Personale /

Jules Perahim - "Autour de grande fourneau"

Jules Perahim - "Autour de grande fourneau"

Sâmbăta trecută s-a împlinit un secol de la naşterea lui Jules Perahim, artist român care şi-a trăit ultimii ani şi a răposat în Franţa. Am anticipat acest moment în 2008, când anunţam moartea sa, la o vârstă venerabilă. Descopeream cu uimire că artistul atunci trecea la cele veşnice, deşi toată lumea îl îngropase demult, cu "certitudine" de organizatori de licitaţii de artă, în 2004. Şi promiteam că mai vorbim la centenar. Iar acum nu s-a spus nimic, nicăieri unde contează nu s-a scris un rând, nici măcar din rigoare matematică.

Jules Perahim are o biografie spectaculoasă care face ca toate reproşurile să fie corecte, dar şi să genereze scuze şi explicaţii viabile şi multe. A început destul de repede să se intereseze de pictură, dar nu se lasă prea mult atras de formulele clasice. În schimb, se dedă total avangardismului, îl trăieşte din plin, cu toţi oamenii şi revistele acestui curent care încă ne mai face celebri în lume. Are o primă personală la 18 ani şi participă direct, implicat şi emblematic la tot ce înseamnă viaţă şi creaţie avangardistă în România interbelică. Tot atunci colaborează cu celebre publicaţii de avangardă sau de stânga. Pentru un tânăr intelectual din România acelor vremuri niciuna dintre cele două opţiuni nu e de mirare, fiind şi evreu, dar fără ca aceasta să fie o condiţie obligatorie. Ele explică şi evoluţia ulterioară, Jules Perahim plecând la Praga în 1938, unde ţine aproape tot de avangardă, iar de acolo ajunge în Basarabia sovietică de unde, când vin românii, fuge în nesfârşitul spaţiu estic şi sovietic. Reapare în România în 1945, la timp pentru a se impune politic şi social şi fără a risca persecuţiile germano-fasciste. După război, avangardismul cedează locul proletcultismului în opera şi viaţa lui Jules Perahim. Face fără rezerve politica partidului, dar nu se poate spune că s-a aruncat pe funcţii istorice. Taie şi spânzură în domeniul său, cu tot ce înseamnă profesionalismul unui creator. Reproşurile din această perioadă abundă şi întregesc peisajul unei epoci cumplite. Plecarea sa din ţară, în 1969, este expediată în toate discuţiile, fără vreun argument sau adjectiv. Ajuns şi stabilit la Paris, Jules Perahim revine la instrumentele şi concepţiile sale de lucru, cele de avangardă. În acele vremuri, capitala Franţei semăna cu tinereţea sa, avangardă şi stângism. Oricum, personal şi de la cea care i-a stat alături în ultimii ani, ştiu că artistul regreta atitudinea sa din anii tembeli ai proletcultismului. În România, despre Jules Perahim am vorbit doar la marele eveniment pe care i l-a organizat şi dedicat un copil, la vreo 2 metri, nebun de entuziasm pentru artă şi avangardă, Lucian Georgescu. Galeristul parizian a venit la Bucureşti în tentativa de a ne aduce şi nouă o discuţie publică de ţinută despre marii artişti cu care am împânzit lumea. Ni i-a relevat pe Jacques Herold şi Perahim, ni l-a arătat pe Marcel Iancu în lumina unui eveniment expoziţional de excepţie. Şi pe Herold şi pe Perahim, Lucian Georgescu ni i-a arătat în lumina în care îi iubeşte şi apreciază Occidentul, în minunata istorie a avangardei artistice care vorbeşte mult şi româneşte. Ca o cometă lovită de bolovani din toate părţile, Georgescu s-a întors la Paris lăsându-ne să uităm de artişti, artă şi evenimente, chiar şi de centenare. La centenarul lui Herold, în 2010, a participat esenţial la super-expoziţia pe care i-au organizat-o francezii la muzeul Cantini din Marsilia şi ne-a adus şi nouă din atmosfera cu praf de stele de acolo. În cazul lui Perahim, la centenar, ne-a lăsat cu amintirile expoziţiei din 2011 şi cu imaginea Marinei Vanci, delicată şi inteligentă ca pictată, hiper-realist, de Perahim însuşi.

Nimic din ce am scris nu poate fi interpretat ca o apologie a lui Perahim, în schimb fiecare argument pledează pentru tratarea cu profunzime şi obiectivitate a fiecărei perioade sau clipe din viaţa sa, dar mai ales a fiecărei părţi a creaţiei. Iar centenarul era o ocazie potrivită pentru a vorbi despre Jules Perahim cu pricepere şi deschidere. Mă tem, însă, că nu putem proba nici una, nici alta. Cunoaşterea informată şi tratarea obiectivă a operei lui Jules Perahim nu sunt trăsături ale civilizaţiei româneşti, şi cu siguranţă oportunismul social şi moral funcţionează din plin. Discuţia liberă este obstrucţionată tocmai de cei care au dulapurile pline de schelete din vremurile pe care i le reproşează lui Perahim. Alţii, activi şi de vârf în ultimii 25 de ani, cei de libertate, au performat pe scena comunistă după plecarea lui Perahim, în ultimele două decenii de comunism ceauşist. Lista este incredibil de lungă şi se poate constata că în lumea celor ce dau direcţia estetică locurile din faţă sunt rezervate de vreo patru decenii. Tinerii care vin din urmă sunt învăţaţi în primul rând să se închine venerabililor bătrâni, profitându-se de faptul că nu se mai citeşte nici măcar revista Arta dinainte de 1989. Dacă Perahim a îndrăznit să nu pună nicio seceră, ciocan sau stea roşie pe hectarele de mozaic de pe faţada Casei de cultură de la Mangalia, mulţi guru de actualitate sau de recent regret au jonglat, înainte de 1989, cu aceste elemente cu dexteritatea unui spectacol chinezesc şi le-au făcut uitate când s-a stins lumina, acum un sfert de secol. Apoi au trecut la "Lupta pentru pace", de tip nou.

Lucrările lui Jules Perahim au apărut de abia în ultimii ani în licitaţiile din România, mai ales la Artmark şi mai ales la şedinţele dedicate avangardismului. Totuşi, recordul românesc pentru Jules Perahim este de 18 mii de euro şi a fost realizat la Licitaţia Artmark de toamnă a anului trecut. Pictura în cauză este o mişcătoare scenă intitulată "Măgăruşul" sau "Fericiţi cei săraci" unde de duh nici nu mai încape vorba. Precedentul record se oprise, în 2012, la 9 mii de euro şi avea ca obiect "În preajma furtunii", pictură în ulei pe lemn ce fusese evaluată la mai puţin de jumătate din preţul adjudecant. Să mai notăm "Cabaret (Visul lui Omero)", vândut tot de Artmark cu 7,5 mii de euro, sau la "Saltimbancii", scenă din lumea teatrului în care pictorul şi-a dus viaţa şi visele, chiar şi în URSS şi în RSR, vândută cu 4,5 mii de euro. Mai era, la 3 mii, o interpretare foarte liberă după Caravaggio, numită "Ghicitoarea", sau, la acelaşi preţ, un set de 22 de cromolitografii cu litere ale alfabetului ebraic desenate de Perahim. La 1.000 de euro s-au vândut "Îndrăgostiţii", iar cu 900 de euro s-a dat "Ceartă în familie". Ştiam eu că nu trebuia să trecem sub pragul de o mie de euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
BTPay
elco

Curs valutar BNR

02 Dec. 2020
Euro (EUR)Euro4.8721
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0434
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4931
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.3981
Gram de aur (XAU)Gram de aur237.9394

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cramele Cotnari
Aratoys
hygienium.com
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale

ENGLISH SECTION

more articles

Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie