Un avion cu 14 persoane la bord a dispărut în Mexic

F.A.
Internaţional / 15 octombrie 2013

Un mic avion ce transporta 14 persoane a dispărut după ce a decolat luni dimineaţă din oraşul turistic Loreto pe coasta pacifică a Mexicului, într-o zonă afectată în prezent de intemperii, au anunţat autorităţile locale.

"Ştim că aveau combustibil pentru două ore de zbor, însă am pierdut contactul cu avionul şi nu avem nicio ştire din partea lor", a declarat Eduardo Avalos, subdirector al transporturilor din statul California Inferioară unde este situat Loreto, potrivit presei internaţionale.

Avalos a declarat că aparatul a decolat la ora locală 09:01 (18:01, ora României) de la Loreto cu destinaţia Ciudad Constitucion, din acelaşi stat, unde trebuie să aterizeze la o jumătate de oră mai târziu.

Până în prezent nu a fost comunicată lista pasagerilor aflaţi la bordul acestui avion al companiei Guerrero, care efectua zboruri charter în California inferioară şi statele vecine din nord-vestul Mexicului.

Statul California inferioară este în prezent lovit de ploi puternice provocate începând cu duminică seară de Octave, o furtună tropicală situată luni la ora 15:00 GMT în largul oceanului Pacific, la aproximativ 400 de kilometri de coastă.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb