Un caz şcoală

Dezarticulaţiile politicii de la Bucureşti, incoerenţele şi incongruenţele ei, pafarismul, bonjurismul şi ”hămesismul” care o caracterizează în cea mai adîncă fibră, credinţa nestrămutată a partidelor şi a celor care se află la butoanele de control că ”merge şi aşa”, ba chiar că ”merge oricum”, indiferent care ar fi problema de rezolvat şi care sunt consecinţele pseudo-soluţiilor puse la repezeală pe tarabă, ating, undeva către margini, o limită. Iar, cazul limită, numai bun de analizat ca la ”şcoală”, este formula ”guvern minoritar”! Este soluţia care, din vîrful buzelor, fără vlagă şi cu frică de orice angajament supus testului realităţii a fost anunţată deja de Cotroceni. Şi confirmată, ca un ecou, tot în surdină, de partidele implicate în actuala confrunare: PSD, PNL, UDMR şi USR. De ce am lăsat AUR pe dinafară? Pentru că formaţiunea politică cu pricina a fost catapultată de prostia celorlalţi în poziţia de arbitru absolut al actualei crize. Farsa cinică jucată de AUR cu ocazia încercării heirupiste de înscăunare a ipoteticului guvern Veştea a dat măsura puterii pe care o are în acest moment ”formaţiunea excluşilor” şi a modului în care înţelege să o utilizeze în actualele condiţii politice.

Povestea aceasta cu ”cocoşul roşu”, guvern minoritar adică, are un precedent semnificativ în politica post-decembristă a României: aşa zisele ”guverne tehnocrate”. Exact ca şi acum, pentru că partidele se ceartă ca la uşa cortului, pentru că şi-au pus poalele-n cap şi şi-au scos izmenele murdare la vedere, plus neputinţa de a construi soluţii în situaţii ceva mai complicate, ori de criză, ”cineva” din culise a zis: avem noi o soluţie! Guvern de băieţi deştepţi, fără afiliere politică, doldora de expertiză în domeniile cheie: finanţe, investiţii, transporturi, industrii, probleme sociale, cultură etc. Îi scoatem de pe unde stau acum, mai la umbră, şi îi punem în pîine pînă trece furtuna. După aia, le dăm neceremonios un şut în fund şi îi trimitem înapoi în cazarmă. Pe hîrtie, soluţia arată destul de bine: ”băieţii” ăştia, chiar dacă nu sunt mulţi, există, ştiu ceva meserie, oricum infinit mai mult decît miticii şi caţavencii politicii noastre de zi cu zi, iar de făcut, dacă li se dă mînă liberă, chiar fac cîte ceva cu rost să salveze barca de la scufundarea iminentă care o ameninţă. Problema este una singură: de îndată ce au fost puşi în pîine, partidele şi fripturiştii politicii dîmboviţene intră în fibrilaţie: cum să-i lăsăm pe ăştia la butoane, să vadă lumea cît suntem noi de proşti? Nu e bine, deloc! Şi, ce să facem? Simplu: să le băgăm beţe în roate cît cuprinde, să îi scuipăm de la guvernare cît mai repede, pînă nu se prinde lumea că se poate şi fără noi, ”politicienii de profesie”. Zis şi făcut! După cîteva luni, uneori chiar şi numai după cîteva zile, ”clasa politică” îşi pune în funcţiune ”echipele de zgomot” şi ”sabotorii de serviciu”, scurcircuitează orice măsură ar inventa ”guvernul tehnocrat” şi o declară neavenită. O amînă, o ”dezbat”, o întorc pe toate feţele, o găsesc nepotrivită, deloc bine plasată în timp etc. Pînă moare! După care, iau la rînd următoarea măsură a guvernului pe care l-au acceptat prin vot în parlament, dar pe care nu pot, în ruptul capului, să îl accepte şi la guvernare. Aia adevărată, care împarte şi desparte afaceri şi paraîndărăt cu sacul, iar pentru unii, chiar şi cu vagonul!

Acum, guvernul minoritar preconizat nu este al ”specialiştilor”, al ”tehnocraţilor”, al neafiliaţilor politicii, ci tot al partidelor şi ai oamenilor de casă de pe lîngă clanurile şi găştile politice. Soluţii nu sunt decît două: ori guvern minoritar PSD, susţinut, măcar de PNL şi UDMR din ”opoziţie”, pe bază de contract semnat înainte de învestitură şi garantat cumva de Cotroceni; ori guvern minoritar PNL, USR, UDMR, susţinut în aceleaşi condiţii contractuale de PSD, din opoziţie! Două soluţii pe care, indiferent cum le-ai considera, bune sau proaste, au în comun un fapt fundamental: nu sunt, nicicum, aplicabile în practică. În ”teorie”, Bolojan ar fi dispus să parieze pe un masiv eşec de guvernare al PSD-ului care, peste doi ani, ar putea garanta aproape o spectaculoasă revenire electorală a ”blocului anti-PSD”. Cu PNL în funcţia de stegar, desigur, şi de beneficiar major al viitoarelor formule de guvernare. Problema, pentru Bolojan, are două componente critice: dacă PSD mobilizează şi se foloseşte de sprijinul parlamentar al AUR, nu mai poate clinti viitorul guvern PSD de la putere pînă la sorocul viitoarelor alegeri. Conjuncţia PSD-AUR este, în acelaşi timp, o ameninţare serioasă şi pentru mandatul lui Nicuşor Dan, la Cotroceni. Nu cel viitor, ci chiar cel curent. Din cealaltă perspectivă, cine îşi poate închipui că PSD, în actualele condiţii, şi după ce a dărîmat guvernul Bolojan în Parlament, îşi va pune semnătura pe un contract de susţinere care l-ar putea aduce pe acelaşi Bolojan, înapoi, la Palatul Victoria?? În două cuvinte: ”ex-clus”!

Bun, şi atunci, ce rămîne din soluţia ”guvern minoritar”? Nu rămîne nimic, pentru că nu reprezintă nimic. În orice caz, nu reprezintă o soluţie care să funcţioneze. Mă rog, asta dacă nu cumva ”vulpea” îl păcăleşte pe ”urs” să îşi bage coada în lacul care va îngheţa peste noapte, cu speranţa că o să prindă şi el un car de peşte, aşa cum se laudă dumneaei că a făcut, cocoţată pe grămada de plevuşcă a unui megieş ce nici nu bănuia că are musafir în car o vulpe mincinoasă, nu pescar!