Ungaria şi China ar putea moderniza calea ferată Budapesta - Belgrad

F.A.
Internaţional / 21 decembrie 2013

Oficiali guvernamentali ungari şi chinezi s-au întâlnit, ieri, la Budapesta pentru discuţii referitoare la proiectul de modernizare a căii ferate Budapesta-Belgrad, în valoare de 2,89 de miliarde de dolari, a declarat secretarul de stat ungar pentru comerţ exterior şi investiţii, potrivit MTI.

Proiectul are două obiective strategice, anume promovarea cooperării dintre Europa Centrală şi Balcanii de Vest, precum şi consolidarea poziţiei Ungariei ca ţară de tranzit pentru produsele chinezeşti în drumul către Europa de Vest, a afirmat Peter Szijjarto după o întâlnire cu delegaţia din partea Comisiei de dezvoltare şi reformă naţională a Chinei, la Budapesta, relatează agenţia, citată de Agerpes.

Portul grecesc Pireu este deja administrat de o companie chineză, iar produsele chinezeşti vor fi transportate via Balcanii de Vest în Europa Occidentală, a continuat responsabilul maghiar. Modernizarea unui tronson de 40 km din calea ferată Budapesta-Belgrad (374 km) a fost deja finalizată, iar restul liniei urmează să fie modernizat pentru a permite călătoria la viteze mari, a adăugat Szijjarto.

Banca Ungară de Dezvoltare (MFB), deţinută de stat, va conduce negocierile asupra finanţării, pentru a optimiza participarea părţii chineze la proiect, a mai precizat secretarul de stat.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb