UniCredit Bank, una dintre principalele instituţii financiare din România, listează vineri, 27 martie, la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), cea de-a şasea emisiune de obligaţiuni corporative, atrăgând 600 milioane de lei din partea investitorilor instituţionali. Obligaţiunile se tranzacţionează pe Piaţa Reglementată a BVB sub simbolul bursier UCB31, se arată într-un comunicat remis redacţiei.
Cele 600 de obligaţiuni cu valoare nominală unitară de 1 milion de lei, negarantate, de rang senior, vor ajunge la maturitate pe 27 februarie 2031. Emisiunea a atras un interes peste aşteptări, fiind suprasubscrisă semnificativ faţă de suma vizată iniţial de 500 milioane de lei, astfel că volumul emisiunii a fost majorat la 600 milioane de lei, iar cuponul final anual a fost stabilit la 6,82%.
Obligaţiunile fac parte din programul de emisiuni de obligaţiuni pe termen mediu (MTN Program - Medium Term Notes) aprobat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), în baza căruia UniCredit Bank poate emite obligaţiuni cu valoarea nominală totală de 400 milioane de euro. Programul prevede emiterea de obligaţiuni negarantate, de rang senior, în formă dematerializată, care pot fi emise în tranşe succesive. Fondurile obţinute din fiecare emisiune de obligaţiuni sunt utilizate în scopuri generale de finanţare a emitentului, conform prospectului.
„Listarea unei noi emisiuni de obligaţiuni de către UniCredit Bank confirmă atractivitatea pieţei de capital româneşti ca sursă de finanţare pentru instituţiile financiare de prim rang. Fiecare emisiune de obligaţiuni listată la BVB consolidează segmentul de venit fix şi oferă investitorilor instrumente de calitate într-un cadru reglementat şi transparent. Apreciem parteneriatul de lungă durată cu UniCredit Bank, care şi-a demonstrat constant angajamentul faţă de dezvoltarea pieţei locale de capital”, a declarat Remus Vulpescu, Director General al Bursei de Valori Bucureşti.
„Listarea noii emisiuni de obligaţiuni la Bursa de Valori Bucureşti reprezintă confirmarea strategiei UniCredit pentru finanţare diversificată şi responsabilă. Piaţa de capital rămâne un instrument esenţial pentru a accesa resurse stabile şi eficiente, într-un cadru transparent, care răspunde nevoilor unei economii dinamice şi aflate într-un proces continuu de transformare.
Integrarea Alpha Bank România în grup consolidează poziţia noastră pe piaţa locală şi ne ajută să oferim investitorilor soluţii solide, adaptate unui mediu financiar complex.
Le mulţumim investitorilor pentru încrederea acordată şi partenerilor noştri de la Bursa de Valori Bucureşti pentru rolul esenţial în dezvoltarea pieţei de capital. Prin această emisiune, ne reafirmăm angajamentul de a sprijini finanţarea economiei româneşti şi de a contribui la construirea unui ecosistem investiţional modern şi predictibil”, a declarat Georgia Sălăgean, Vicepreşedinte Executiv şi CFO la UniCredit Bank.
UniCredit Bank activează pe piaţa de capital încă din 2013 ca emitent de obligaţiuni, însumând la acest moment şase emisiuni listate la Bursă de-a lungul timpului. Primele două emisiuni, din anul 2013, respectiv 2017, au ajuns deja la maturitate. În prezent, banca are patru emisiuni de obligaţiuni tranzacţionabile: UCB27 şi UCB28, ambele listate în anul 2023, UCB29, care a intrat la tranzacţionare la finalul anului 2024, şi emisiunea listată astăzi, UCB31. Valoarea totală a obligaţiunilor UniCredit Bank disponibile la tranzacţionare la BVB în acest moment ajunge la 2,3 miliarde de lei.
Intermedierea emisiunii a fost realizată de UniCredit Bank, iar consultanţa juridică a fost asigurată de Clifford Chance Badea.
În luna august 2025, UniCredit Bank a devenit Participant la sistemul de tranzacţionare al BVB, în urma procesului de fuziune dintre UniCredit Bank şi Alpha Bank. UniCredit Bank a preluat toate serviciile de investitii financiare privind tranzacţionarea pe piaţa de capital, furnizate anterior de Alpha Bank Romania. De asemenea, UniCredit Bank continuă distribuţia titlurilor de stat în programul Fidelis, prin reţeaua sa extinsă de sucursale din toată ţara.


















































Opinia Cititorului