UniCredit Bank S.A. a realizat a doua tranzacţie de securitizare sintetică

L.B.
Bănci-Asigurări / 3 septembrie, 11:26

UniCredit Bank S.A. a realizat a doua tranzacţie de securitizare sintetică

Pentru prima dată în cadrul Grupului UniCredit, tranzacţia a implicat un portofoliu de expuneri ale întreprinderilor mici şi mijlocii, denominate într-o monedă locală, alta decât euro.

Tranzacţia a fost finalizată cu sprijinul The Fidelis Partnership.

UniCredit Bank S.A., membră a Grupului UniCredit, a executat cea de-a doua tranzacţie de securitizare sintetică, consolidând poziţia UniCredit ca unul dintre cei mai activi şi inovatori jucători europeni în domeniul SRT (transfer semnificativ de risc), potrivit unui comunicat de presă emis de Unicredit Bank.

Conform comunicatului, portofoliul securitizat, în valoare de aproximativ 3,5 miliarde de lei, este un portofoliu granular de credite acordate întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM) şi corporaţiilor de către UniCredit Bank S.A. Instrumentul de protecţie a creditului este, de asemenea, denominat în lei.

Tranzacţia a fost structurată astfel încât să îndeplinească cerinţele privind transferul semnificativ de risc (SRT) în temeiul Regulamentului Uniunii Europene privind cerinţele de capital.

Finalizarea celei de-a doua tranzacţii cu sprijinul The Fidelis Partnership permite UniCredit Bank S.A. să îşi consolideze rezilienţa capitalului prin reducerea activelor ponderate la risc, extinzând astfel capacitatea de creditare către economia reală.

Stefano Chiarlone, Head of Balance Sheet Management la UniCredit, a declarat: „Tranzacţia reprezintă un alt pas important în strategia Grupului de eficienţă a capitalului, oferind optimizare atât la nivelul băncii, cât şi al grupului, şi se distinge prin caracteristicile inovatoare în monedă locală. Cu această tranzacţie, am consolidat şi mai mult cadrul nostru SRT în Europa de Est, confirmând acoperirea geografică largă a activităţii noastre SRT. Aş dori să le mulţumesc celor de la Fidelis pentru că au fost un partener de încredere în acest proiect important”.

Georgia Sălăgean, CFO al UniCredit Bank, a declarat: „Această a doua tranzacţie de securitizare sintetică a UniCredit Bank S.A. este prima tranzacţie pentru Grupul UniCredit într-o monedă locală, alta decât euro, şi subliniază angajamentul Grupului de a sprijini economia reală în filialele sale, inclusiv în România, şi creditarea în monedă locală. Implementarea a fost o provocare pentru noi la nivel local, iar cu această ocazie vreau să felicit atât echipa locală de structurare (Finanţe, Risk Management, IT şi Operaţiuni), cât şi echipele Grupului care ne-au oferit sprijin pe tot parcursul procesului”.

Mel Puskar, Head of Underwriting - Group Credit la The Fidelis Partnership, a declarat: „Suntem încântaţi că am sprijinit UniCredit Bank în această tranzacţie, construind pe un parteneriat de lungă durată în tranzacţii SRT de peste cinci ani. Această tranzacţie este deosebit de notabilă ca fiind prima securitizare sintetică din cadrul Grupului UniCredit care implică un portofoliu de credite denominate într-o monedă alta decât euro. Am putut să ne aplicăm experienţa vastă în tranzacţii SRT cu credite corporative pentru a sprijini UniCredit să finalizeze cu succes tranzacţia”.

Tranzacţia face parte din programul SRT al Grupului şi confirmă strategia UniCredit de a utiliza tot mai mult SRT ca un instrument eficient pentru creşterea eficienţei capitalului, cu ambiţia de a-l extinde la noi clase de active şi noi entităţi legale din Grup, în Europa Centrală şi de Est.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2555
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5412
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5726
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1267
Gram de aur (XAU)Gram de aur629.1034

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb