UPDATECompaniile fotovoltaice europene contestă concluziile optimiste ale CE privind impactul taxelor

F.A.
Companii / 16 iulie 2013

Update

AFASE a prezentat reacţia sa la comunicatul emis, în data de 11 iulie, de asociaţia EU ProSun, conform căruia China şi Comisia Europeană se află în stadiu final de negociere a unei soluţii în cazul problemei taxelor antidumping impuse produselor solare importate din China.

AFASE consideră că acest comunicat "demonstrează detaşarea de realitate a companiei SolarWorld, susţinătoare a EU ProSun, prin folosirea unor argumente înguste care nu mai au niciun fundament pe piaţă încă din momentul reducerii tarifelor fixe în Europa".

AFASE arată că orice acord privind preţurile minime adoptat în baza negocierilor dintre Uniunea Europeană (UE) şi China trebuie să permită nu numai profituri rezonabile, dar şi dezvoltarea industriei, care depinde de preţuri acceptabile. SolarWorld nu va supravieţui cu profituri mari pe o piaţă care nu există.

...

Reprezentanţii a peste 30 de companii din industria fotovoltaică vor participa, mâine, la Bruxelles, la o audiere a Comisiei Europene (CE), organizată de Alliance For Affordable Solar Energy (AFASE).

Managerii vor explica cum taxele anti-dumping determină anulări de comenzi şi reduceri de locuri de muncă, contrar concluziilor optimiste ale CE potrivit cărora industria poate să creeze alte pieţe şi să amortizeze taxele, într-o perioadă de criză economică, conform unui comunicat de presă.

Denis Gieselaar, directorul companiei olandeze Oskomera şi membru în Consiliul de conducere al AFASE, a declarat: "Comisia şi-a bazat toate evaluările pe un eşantion de numai 7 companii! Marea majoritate a instalatorilor de panouri solare nu-şi pot permite să amortizeze taxele, chiar şi la nivelul actual de 11,8%. Pentru majoritatea jucătorilor din industria din aval, profiturile nete se cifrează la niveluri sub 10%. Comisia greşeşte, de asemenea, când afirmă că aceste companii îşi pot reorienta activitatea; instalatorii de panouri solare şi companiile de proiect nu se pot reorienta către o activitate complet diferită, cum este cazul energiei eoliene. Noi suntem o industrie specializată, personalul nostru este format pentru această activitate şi nu se poate recalifica pentru un alt sector de la o zi la alta".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
Apanova
BTPay
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale

Curs valutar BNR

19 Apr. 2021
Euro (EUR)Euro4.9261
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0937
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4797
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6851
Gram de aur (XAU)Gram de aur235.3486

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

FINANCIAL FORUM 2021
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro