VARĂ FIERBINTE PENTRU CADRE "SECU" Puiu Popoviciu, şapte ani de închisoare în dosarul "Ferma Băneasa"

GEORGE RONCEA
Ziarul BURSA #Anticorupţie / 3 august 2017

Puiu Popoviciu, şapte ani de închisoare în dosarul "Ferma Băneasa"

Omul de afaceri Gabriel Puiu Popoviciu a fost condamnat definitiv, ieri, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 7 ani închisoare în dosarul "Ferma Băneasa". Instanţa supremă a admis în parte apelul lui Popoviciu şi i-a scăzut pedeapsa de la 9 ani, cât primise la Curtea de Apel Bucureşti, la 7 ani închisoare. În acest dosar a fost judecat alături de alte zece persoane. De asemenea, Ioan Nicolae Alecu, judecat şi el în acest dosar, a primit şase ani de închisoare pentru abuz în serviciu, ICCJ menţinând astfel pedeapsa iniţială dispusă de Curtea de Apel Bucureşti, Andrei Mihai Bejenaru, condamnat în prima instanţă la 7 ani de închisoare, a primit 6 ani de închisoare, iar Ştefan Diaconescu a primit o condamnare de 5 ani, fiind menţinută astfel pedeapsa dispusă de Curtea de Apel. Cornel Ilie Şerban, fost şef al Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă din Ministerul Afacerilor Interne, a primit doi ani şi şase luni de închisoare, la fel ca în prima instanţă, în timp ce Petru Pitcovici, fost şef Divizie Operaţiuni din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, a primit o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendare. Latura civilă a procesului a rămas nesoluţionată, fiind disjunsă într-un alt dosar care se află pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, instanţă de fond.

Actualizare Puiu Popoviciu, de negăsit. Surse: Omul de afaceri a părăsit ţara

Omul de afaceri Puiu Popoviciu nu a fost găsit aseară la domiciliul său de către poliţiştii care au venit să îl ducă în arest. Potrivit unor surse consultate de Ziarul BURSA, Puiu Popoviciu nu se află în acest moment în ţară.

Surse oficiale din Poliţie au declarat, pentru Agerpres, că există dovezi că Gabriel Puiu Popoviciu a părăsit ţara la începutul lunii iunie, la acea dată neexistând interdicţia pentru acesta de a ieşi de pe teritoriul României. Potrivit surselor citate, poliţiştii urmează să solicite astăzi şi emiterea unui mandat european de arestare pe numele omului de afaceri, după ce aseară Puiu Popoviciu a fost dat în urmărire naţională.

Fotografia şi datele de identitate ale omului de afaceri în vârstă de 58 de ani au fost publicate aseară de Poliţia Română, la rubrica "Persoane urmărite", pe site-ul instituţiei precizându-se că acesta nu are domiciliu în ţara noastră.

Poliţia menţionează că Puiu Popoviciu se sustrage de la executarea pedepsei de şapte ani închisoare, la care a fost condamnat pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată.

(S.A.)

-------------

Dosarul "Băneasa Investment" este cea mai tare afacere de corupţie din România ultimelor decenii ce implică primarii generali ai Capitalei, de la Băsescu încoace, coleguţii lui din vremurile bune, gen Liviu Dragnea, Ambasada SUA, toate marile corporaţii şi bănci cu sedii în Băneasa - plus nişte agronomi de pe tarlaua Secu.

Liviu Dragnea, un apropiat de-al lui Băsescu de pe vremuri, primeşte, în guvernarea sa, un cartof fierbinte venit din trecutul său de "dreapta", de pedelist portocaliu din cercul marinăresc maro şi din Gruparea Monaco, ce-l are la vârf pe Gabriel "Puiu" Popoviciu, cu reşedinţa la Monaco, Houston Palace, naşul de cununie al lui Ionuţ Costea (preşedinte Eximbank, cumnat al lui Mircea Geoană), la 53 de ani deţinător al unei averi estimate la 400-420 de milioane de euro, intromisionat în mega afaceri imobiliare, cireaşa de pe tort fiind afacerea Băneasa Investment.

Omul de afaceri Puiu Popoviciu a fost reţinut scurt de tot în martie 2009, trimis în judecată în decembrie 2012, iar de atunci se tot judecă faptele săvârşite în urmă cu 17 ani, când a început marea tărăşenie din Băneasa. A fost condamnat anul trecut, în primă instanţă, la 9 ani cu executare. La ultimul termen al procesului din data de 5 iulie a.c., DNA a cerut judecătorilor majorarea condamnărilor date de instanţă de fond pentru inculpaţii din acest dosar, în sensul aplicării unor pedepse orientate către maximul prevăzut de legea penală. ÎCCJ a amânat în data de 20 iulie pronunţarea sentinţei pentru ieri, 2 august.

Un caz clasic de tărăgănare a actului de justiţie cu îngăduinţa şi/sau cu complicitatea magistraţilor, cu scopul clar al obţinerii prescripţiei faptelor penale. În acelaşi dosar, anul trecut, pe fond, fostul şef al DGIPI Cornel Şerban a fost condamnat la doi ani şi şase luni de închisoare cu executare, Petru Pitcovici, fost şef în Direcţia Generală Anticorupţie din MAI, la doi ani de închisoare, iar Mihai Luican, fostul prefect al Capitalei, la un an de închisoare. O nimica toată.

Culmea, toată dandanaua asta de miliarde şi miliarde ventilate de către nababii Securităţii a plecat de la un oier, nu degeaba şi-a luat-o Gigi Becali pe cocoaşă să-i ajungă.

Povestea miliardelor este una de manual, este un caz tipic ce exemplifică modul în care nomenclatura PCR şi Securitatea şi-au consolidat puterea imediat ce l-au lichidat pe Ceauşescu.

În anul 2000, Gigi Becali a depus o plângere penală la Parchetul General. Ca multe alte mii de plângeri, şi aceasta a stat nu mai puţin de 8 ani într-un sertar, după care, în mod miraculos, Parchetul General şi-a declinat competenţa în favoarea DNA şi au intrat în acţiune procurorii anticorupţie, noi nouţi şi apretaţi, cu culoar american.

Tema Dosarului - gigantica afacere Băneasa, cu marinaru' Traian Băsescu la mijloc, alături de un agronom de pe tarlaua "Secu", Puiu Popoviciu. Deşi Băse zice că nu se cunosc, fiica sa, Ioana Băsescu, are biroul notarial într-un imobil al lui Puiu Popoviciu şi un micuţ apartament tot în Băneasa.

Mai exact povestea începe cu nişte ani în urmă, când unii dintre foştii mei colegi mai coruptibili de la Liga Studenţilor din Agronomie, plus nişte profesori de asemenea mai sensibili la argumente financiare, au decis în Senatul Universităţii unele mici ajustări ale proprietăţilor Agronomiei.

La fel a fost şi la Galaţi, la Iaşi şi la Constanţa şi în alte locuri unde "tranziţia" către capitalismul feroce a găsit mediul propice în mediul universitar, de unde au plecat mulţi dintre mogulii puşcăriaşi sau puşcăriabili de azi. Cadre abile ale "Secu" s-au intersectat printre studenţi, au combinat voturile lor pe nimic şi au pus gheara pe tot ce era mai de preţ în principalele oraşe ale scumpei noastre patrii socialiste - pardon "secu-capitaliste".

La Agronomie, lucrarea s-a finalizat cu trecerea a 224 de hectare aparţinând domeniului public al Facultăţii, adică al statului, ca aport în natură la capitalul social la SC Băneasa Investments SA, societate controlată de Popoviciu, băietu' drag al profesorului universitar Aurel Popoviciu de la Facultatea Veterinară din cadrul Agronomiei. Băiatul avea deja mega conexiuni - ginere al generalului Ion Dincă, mega dinozaur comunist, secretar al Consiliului Politic Suprem al Armatei, prim-secretar al Comitetului municipal Bucureşti al PCR, fost primar general al Capitalei, prim-vice-premier în decembrie '89. Culmea, cumnaţii lui Dincă fuseseră legionari şi unul dintre ei a încălţat vreo trei ani de temniţă pentru că fredonase un cântecel.

La procesul lotului CPEx din ianuarie 1990, Dincă Te-leagă a jucat mima regretelor şi mascarada umilinţei alături de Tudor Postelnicu cu al său celebru "Am fost un dobitoc", pentru ca, foarte rapid, să devenim noi dobitocii, deoarece Clanul Lor, al foştilor activişti PCR şi securişti de frunte, s-au lăsat de mima de vodevil şi au pus gheara pe mai tot ce se putea înhăţa, devenind multi-milionari mai toţi foştii securişti şi comunişti, în timp ce noi am rămas mai dobitoci decât dobitoacele din grajduri, de înhămat la jug.

Beizadeaua Puiu Popovici, ginerele bine plasat, s-a împroprietărit din pix cu terenul Agronomiei, deşi acesta se afla în proprietatea statului şi, conform legii, nu putea să facă obiectul vreunei tranzacţii.

Desigur, şi el a folosit vechea metodă a transferului de proprietate pe numele unei "bunice" - mai toate afacerile sale sunt trecute pe numele mămăiţei sale, în vârstă de peste 80 de ani: peste 50.000 de metri pătraţi de spaţii comerciale, adică o mare parte din fostele Alimentara, prin companii precum Comaliment, Meteor, Universal sau Practic, magazinul Big Berceni, Pavilionul H din parcul Herăstrău, clădirea de birouri Dorobanţi 239, actualul sediu al Petrom, parcul industrial Metav, situat tot în zona de nord a Capitalei, în apropierea aeroportului Băneasa, având o suprafaţă construită de aproape 61.000 de metri pătraţi, plus mai urmează şi un viitor mall în Piaţa Obor, după ce mămica a câştigat o licitaţie organizată de Primaria Sectorului 2, pentru atribuirea terenului de sub Piaţa Obor. Un fleac, nişte miliarde doar.

Bomba cu ceas de sub Ambasada SUA

Pe terenul Agronomiei din zona Băneasa s-au ridicat măreţe centre rezidenţiale, de afaceri şi super mall-uri, unde să-şi lase bănuţii bucureştenii. Binevoitor şi cald la suflet, cum îl ştie o ţară întreagă, Traian Băsescu a semnat proiectul de tragere a reţelei de apă şi canal pentru cartierul rezidenţial din Băneasa, care altfel n-ar fi putut fi ridicat şi n-ar mai fi fost nicio afacere pentru Puiu şi puişorii săi (zona este evaluată la cîteva miliarde de euro, acum).

Pe terenul cu pricina se află acum o sumedenie de corporaţii internaţionale - de la Vodafone la IKEA şi Bricostore, dar şi Ambasada Statelor Unite ale Americii - aşezată exact pe locul fostei Ferme Băneasa.

Situaţia locativă a Ambasadei SUA este foarte încurcată.

Cum o să vină Trump în vizită în România, când Ambasada este parte a unei mega afaceri de corupţie?

În 2009, după ce apare pocinogul juridic "Afacerea Băneasa" şi DNA lansează pe ţeavă celebrul dosar Popoviciu, acesta este deranjat de Justiţie fix 24 de ore, atât a durat arestul său, atunci.

Cineva, nu spui cine, a dat nişte super telefoane.

Imediat după eliberarea Puişorului, în martie 2009, Traian Băsescu a spus: "Hai să ne înţelegem cu următorul lucru: unde-i crima lui Popoviciu că a făcut o investiţie de câteva miliarde în Bucureşti? Este o crimă? Se pare că asta-i abordarea publică şi e foarte greşită. Problema, dacă există, este în zona legalităţii transferului terenului, dar de aici până la a blama o investiţie de asemenea dimensiuni consider că este o eroare".

Mai târziu, Puiu Popoviciu se lăuda în nişte interceptări scăpate în media că îl are la degetul său mic pe Băsescu, deoarece l-ar fi rezolvat cu "dosarul Flota". Fostul preşedinte a sărit prompt şi a afirmat într-un comunicat prezidenţial oficial că nu a avut niciodată întrevederi cu Popoviciu.

Cu sau fără întrevederi, toată zona Băneasa n-ar fi putut fi dezvoltată fără aportul hotărâtor al lui Traian Băsescu, pe vremea când era Primar al Capitalei, ce ştia clar, după cum rezultă din declaraţia sa, că există o problemă cu privire la "legalitatea transferului terenului", şi mai apoi Videanu, prieten la cataramă cu Puiu şi Gaşca puilor lui Puiu.

Acum toate clădirile ridicate pe terenul din Băneasa, luat de la Agronomie, în suprafaţă de peste 250 de hectare, intră sub sechestru asigurator şi recuperare de către stat.

Cu toată situaţia juridică incertă - respectiv ilegală - Ambasada SUA a primit toate avizele de mediu şi de construcţie a mega-compundului său, o adevărată cazemată - după 2009 - în condiţiile în care asupra terenului era pus deja sechestru asigurator!

Anii au trecut, Dosarul a continuat, Puiu n-a fost deranjat, dar Justiţia, respectiv DNA s-a mişcat. Odată, în 2012. Judecarea în dosarul "Ferma Băneasa" a început în decembrie 2012. Procurorii au arătat în rechizitoriul trimis instanţei că, în perioada 2000 - 2004, Ioan Niculae Alecu, beneficiind de sprijinul interesat al lui Gabriel Popoviciu, "în baza unui contract încheiat cu încălcarea prevederilor legale", a făcut posibilă aducerea unui teren de 224 hectare, aparţinând domeniului public al statului, ca aport în natură la capitalul social al SC Băneasa Investments SA, societate controlată de Popoviciu.

"În condiţiile în care terenul respectiv (ferma Băneasa) se afla în proprietatea publică a statului, conform legii, nu putea să facă obiectul vreunei tranzacţii şi, în plus, a fost în mod vădit subevaluat. În momentul constituirii ca aport la capitalul social al SC Băneasa Investments S.A., terenul a fost evaluat la valoarea de 1 USD/mp, în timp ce valoarea de piaţă de la acea dată era de aproximativ 150 euro/mp. Terenul se situează în partea de nord a oraşului Bucureşti, se învecinează cu DN1 Bucureşti-Ploieşti, iar pe acest teren s-au construit puncte de lucru şi sediile unor importante societăţi comerciale", au scris procurorii în rechizitoriu.

Apoi, pe instanţă s-a dat soluţia de condamnare la Curtea de Apel, în 2016. În povestea de la Băneasa, apare şi un fost şef al DGIPI, Cornel Şerban, că doar (şi) Internele sunt cu poporu' puişorilor...

Procurorii DNA au cerut 14 ani pentru Puiu Popoviciu, instanţa, clementă, a decis 9 ani de închisoare, în prima instanţă.

Între timp, familia Popoviciu şi-a aranjat un divorţ, iar soţioara şi-a tras trei apartamente în Olympic Tower din inima New York-ului, turn ridicat de însuşi Aristotel Onasis. De la geamul unuia dintre apartamentele familiei Popoviciu se vede şi Turnul Trump.

În ianuarie s-a produs o ultimă modificare pe secţiunea din Portalul Instanţelor de judecată al Ministerului Justiţiei.

Procurorii au stabilit că Puiu Popoviciu a cauzat statului un prejudiciu de 335.387.260 lei, iar Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti- 619.472.218 lei.

Dacă, pe partea civilă, justiţia va da dreptate procurorilor şi nu are cum să fie altfel, statul va trebui să confişte tot terenul din Băneasa, inclusiv cel de sub Ambasada SUA. Vă amintiţi când Băsescu dărâma ca voinicu, înconjurat de camermani tv, să ştie toată ţara cine-i haiducu care-i alături de popor - buticurile ilegale din Drumul Taberei şi de aiurea?

Ei bine şi buticurile astea ale miliardarilor de Băneasa tot ilegale sunt.

Tot ce este construit acolo este ilegal - cele mai tari corporaţii şi bănci din România, cu sediul la Băneasa, alea de ne dau nouă lecţii de democraţie şi capitalism, sunt în ilegalitate de ani şi ani de zile.

Plus, pe colivă, tronează Ambasada SUA. Între timp, Puiu Popoviciu a renunţat la cetăţenia americană, că acolo ar face 300 de ani de puşcărie, nu ca aici.

Să vedem acum dacă Donald Trump va investi în piaţa imobiliară din România şi le va face ambasadorilor SUA o clădire în care să locuiască şi ei legal...

"Campionii" vocali ai anticorupţiei, de ne dădeau note, ambasadorii SUA care s-au perindat prin sediul ăla ştiau cu toţii situaţia ilegală a amplasamentului - dar au fost cointeresaţi în afaceri. Nu întâmplător, pe unii dintre ei, mai social democraţi ca orientare, îi vedem conectaţi cu oameni de afaceri acoperiţi, gen Adamescu, care se pare că îi plătea lui Mark Gitenstein un salariu lunar de 100.000 de dolari.

Poate cel mai haios amănunt legat de povestea gigantică de corupţie din Băneasa este că soţia lui Puiu Popoviciu, fata cea mai mare a lui Dincă Te-leagă, lucra pentru Securitate, activând la Academia din Băneasa, la secţia dialecte arabe, unde-i învăţa pe colegi limba farsi sau pashtună, pentru a se descurca mai bine la negocierile pe mitraliere şi rachete cu iranienii sau afganii.

Soţia multimiliardarului Puiu se ocupa (şi) cu puii de terorişti arabi, aduşi în ţărişoara noastră dragă de însuşi Ceauşescu în cadrul acordurilor multiple cu ţările arabe şi mai ales cu Arafat.

Zona Băneasa a dat naştere unor talente capitaliste de top.

Beizadelele au ajuns miliardari, securiştii au ajuns miliardari, se învârt pe la Monaco, New York sau prin Caraibe, prin ţările calde, doar noi am rămas aici, la răcoarea tropicală, tot povestind la gura sobei reci istorioare despre jefuirea României care nu mai e, că s-a vândut cam tot.

"Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat statul român la plata a 4.500 de euro despăgubiri pentru omul de afaceri Gabriel "Puiu" Popoviciu, dându-i câştig de cauză pentru reclamaţia că procurorii DNA l-au reţinut fără vreo bază legală, timp de aproape 9 ore, înainte să îl audieze în dosarul în care a fost ulterior trimis în judecată pentru dare de mită cu privire la terenul fermei Băneasa.

Opinia Cititorului ( 10 )

  1. Ce naiba, sunt doua dosare cu acelasi nume, " Ferma Baneasa " ? Ca tot asa se numeste si Dosarul care ii are ca protagonisti pe Prince Paul, Dan Andronic, Mateescu ( ex-IMPACT ), etc.

    Cica Puiu ar sta pe aceeasi strada cu Ghita...

    Articolul este cam slabut si tendentios. Autorul doar ca nu spune: bine ca ti-ai luat-o, you mother f...er. Bancile, corporatiile, mall-urile sunt niste CHIRIASI. Iar Ambasada Americana n-are nici o treaba cu fraudarea terenului, atata timp cat imobilele (terenuri+cladiri) ale ambasadelor, consulatelor etc sunt oricum atribuite de stat si devin dupa atribuire teritoriul tarii respective. Pe mine ca cetatean, daca terenul ambasadei a fost dat de stat sau de Puiu Popovici ma lasa fix rece. Iar bancile si corporatiile nu sunt in ilegalitate ci au inchiriat de la un proprietar in mod legal; ca proprietarul a obtinut proprietatea fraudulos asta-i alta treaba. Sa nu fiu inteles gresit: bancile si corporatiile sunt niste entitati care merita sa aiba piciorul pus pe grumaz de catre stat, dar din ALTE motive decat cele exprimate de autor. Iar Trump d'aia nu mai poate el sa vina in Romania ! M-am decis: articolul nu este slabut, este slab de-a dreptul.

    1. Noi, cei care avem televizor, știm de aproape un deceniu că Popoviciu era parte din mafia securistă care-l servea pe Traian Băsescu.

      Martie 2009

      "Băsescu: Unde-i crima lui Popoviciu că a făcut o investiţie de câteva miliarde în Bucureşti?" 

      Spuneti prostii, probabil deoarece va merg sinapsele extrem de lent, de la racoare. ”Ambasada Americana n-are nici o treaba cu fraudarea terenului, atata timp cat imobilele (terenuri+cladiri) ale ambasadelor, consulatelor etc sunt oricum atribuite de stat si devin dupa atribuire teritoriul tarii respective. Pe mine ca cetatean, daca terenul ambasadei a fost dat de stat sau de Puiu Popovici ma lasa fix rece.”...si habar n-aveti de fapt ce spuneti...

      Ambasada SUA este cea care da premii pentru lupta impotriva coruptiei. SUA se pretinde fanion al luptei anticoruptie. 

      Ambasad SUA stia foarte bine situatia terenului oferit de Popoviciu, stia ilegalitatile legate de acest teren, stia despre Clanul securist din spatele „onorabilului”. 

      A mbasada SUA a obtinut terenul pe care e construita in urma unei gigantice afaceri de coruptie. Mergand pe jurisprudenta dezvoltata de judecatoarea Camelia Bogdan, oferita deseori de Ambasada SUA ca exemplu pentru ca a confiscat bunuri chiar si cand acestea apartin unor persoane ce nu sunt parte in proces, statul roman va trebui sa confiste si cladirile care se afla pe terenul Ambasadei SUA pe care s-a pus sechestru. 

      Dupa proces, statul trebuie sa confiste Ambasada Americana la Bucuresti (teren+cladiri), deoarece terenul pe care se afla Ambasada a fost obtinut in urma unor fapte de coruptie. Odata trecut acel teren din proprietatea publica a statului in proprietatea SC Baneasa Investments S.A., o parte din teren a fost vandut de Puiu Popoviciu, prin contract, Ambasadei SUA la Bucuresti la un pret cu mult sub pretul pietei. In urma contractului incheiat intre Ambasada SUA si omul de afaceri Puiu Popoviciu (care era si cetatean american), americanii trebuiau să-i plătească acestuia suma de 15 milioane de dolari pentru acel teren, timp de 99 de ani. 

      Din aceasta suma, 8 milioane de dolari reprezenta chiria efectiva, iar 7 milioane, celelalte investitii necesare pentru realizarea acestui spatiu. 

      Odata cu trimiterea in instanta a acestui dosar, procurorii au pus sechestru pe toate terenurile la care se face referire in acest dosar, inclusiv pe terenul Ambasadei SUA. 

      In aceeasi situatie se afla toate cladirile ridicate pe terenul din Baneasa, in suprafata de peste 250 de hectare. 

      Un lucru imposibil de inteles pentru noi este CUM (?!) Ambasada SUA a primit toate avizele de mediu si de constructie a cladirii dupa 2009 in conditiile in care asupra terenului era pus sechestru asigurator. Mai mult decât atât, sechestrul era instituit încă de când a început construcţia, motiv pentru care apar semne de întrebare privind modul în care americanii au obţinut avizele necesare pentru ridicarea clădirii. 

      In dosarul Popoviciu Ministerul Finantelor Publice si USAMV Bucuresti s-au constituit parti civile, institutiile solicitand ca terenurile sa le fie inapoiate. Institutiile escrocate de Popoviciu incearca sa recupereze prejudiciul urias creat statului si Universitatii de Stiinte Agronomice - aproape 213 milioane de euro. „Prejudiciul cauzat USAMV se compune din valoarea terenurilor aportate prin subevaluare la capitalul social al SC Baneasa Investments SA si din scoaterea din societate a sumelor de bani care fusesera aportate la capitalul social, lipsind societatea de capital de lucru. Ministerul Finantelor Publice s-a constituit parte civila in numele statului roman, solicitand revenirea terenului in suprafata de 224 ha in proprietatea publica a statului. In vederea recuperarii prejudiciului, s-a dispus instituirea sechestrului asigurator”, au precizat procurorii DNA. 

    Nu se va intampla nimic,asa cum nu s- a intamplat in toti cei 27 de ani de la caderea impuscatului,ca nu stiu cat a fost sau nu revolutie.Cand se acumuleaza atata banet si putere,mult peste cat isi imagineaza orice ,intr- un timp extrem de scurt,influenta e prea mare asupra politicului,justitiei etc.Poate ca isi va bea cafeaua ,de cea mai buna calitate, pe la Jilava ,2-3 anisori,dar atat.Sutele de milioane raman in contul lui neatinse...restul sunt povesti

    1. ...orice muritor de rand,rog a se citi

      Conturile sunt pe numele lui, banii sunt ai Securitatii.

      Tiriplici gen Popoviciu sau Ghiță n-ar ști nici să traverseze stradă fără indicațiile Securității. 

    Foarte bun articolul!

    1. Mazare a primit pedeapsa,nu stiu cand o s-a primesca Popoviciu celula de la Rahova, putina lume stie ca dl. lucra pe vremea lui' Raposatu ' la Dacia service in Bucuresti ,str. Fagotului caaaaaaaaaa!,domnule Roncea studiaza dosarul Bancher Marmorosch Mauriciu Blank si vei gasi legatura exacta a infractorului Popoviciu,si mai departe Grupul de infractorii care au falsificat actele, pe linia Contesa de Montesquiou, terenuri pe care s-a construit banca Transilvania si mai nou Mega Image Baneasa ,in cardasie cu Popoviciu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7329
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3176
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9824
Gram de aur (XAU)Gram de aur387.3649

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb