Victor Negrescu: Am obţinut includerea în bugetul european 2027 a mai multor priorităţi pentru sănătate

L.B.
Politică / 9 septembrie, 13:31

Victor Negrescu: Am obţinut includerea în bugetul european 2027 a mai multor priorităţi pentru sănătate

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu anunţă pe Facebook că, în calitate de responsabil din partea grupului social-democrat pentru raportul privind bugetul european pentru 2027 în Comisia pentru Sănătate Publică, a obţinut includerea mai multor priorităţi concrete în poziţia Parlamentului European, conform postării sale.

Negrescu enumeră priorităţile obţinute: mai mulţi bani pentru sănătate şi revenirea finanţării EU4Health cel puţin la nivelul din 2026, sprijin european pentru medicina de familie, medicina rurală, farmaciile comunitare şi telemedicină în zonele slab deservite, investiţii în personalul medical, formare şi condiţii mai bune de muncă, susţinerea universităţilor de medicină şi farmacie şi a spitalelor universitare, o atenţie specială pentru sănătatea mintală şi bunăstarea digitală a copiilor şi tinerilor, sprijin pentru pediatrie şi neonatologie, acces mai bun la diagnostic şi tratament pentru copiii cu boli rare şi complexe, o atenţie mai mare acordată îngrijirii pe termen lung şi serviciilor pentru persoanele cu dizabilităţi, sprijin pentru reducerea inegalităţilor teritoriale şi sociale în accesul la sănătate, suport pentru consolidarea asistenţei medicale transfrontaliere şi rezerve strategice de medicamente esenţiale şi echipamente medicale, explică europarlamentarul.

Negrescu subliniază că acestea sunt rezultate concrete obţinute prin amendamente, negocieri şi compromisuri, iar scopul este ca bugetul european pentru sănătate să se vadă în accesul oamenilor la servicii medicale mai bune, în sprijinul pentru personalul medical şi în protejarea copiilor şi a pacienţilor vulnerabili, încheie postarea.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Minciuni prietene, ai obținut bani pt furat. În spitalele românești se moare pe capete din cauza lipsei de medicamente, a indolentei și a lipsei de profesionalism.

    1. Aha, si nu trebuia sa obtina bani, asa-i?

      Bani europeni nu prea se pot fura. De-aia desi ne dau bani pleașcă nu se înghesuie psd-istii sa ii ia. Se fura bine la programe nationale ca Saligny.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3447
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7519
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7347
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2764
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.2010

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb