Frăţia Vinului

14 ianuarie 2011
Vinuri noi în Centrul vechi al Capitalei

EVENIMENTVinuri noi în Centrul vechi al Capitalei

Emilia OlescuZiarul BURSA #Frăţia Vinului / 14 ianuarie 2011

Mai multe crame de top din ţara noastră, dar şi importatori de vin îşi vor prezenta, la finalul acestei luni, atât produsele deja existente pe piaţă, cât şi noile licori, într-un restaurant din vechiul centru al Bucureştiului. "Margo Lounge" va găzdui, în perioada 29-30 ianuarie, între orele 11.30 şi 19.00, "Zilele Vinul.ro", primul eveniment dintr-o serie de manifestări de acelaşi gen, care se vor desfăşura în lunile urmă-toare.

Sursa de lumină - esenţială în degustarea vinului

DEGUSTARESursa de lumină - esenţială în degustarea vinului

Emilia OlescuZiarul BURSA #Frăţia Vinului / 14 ianuarie 2011

Piaţa vinului se află în plină dezvoltare, iar consumatorii acestui produs sunt tot mai educaţi şi mai dornici să cunoască acest domeniu. De asemenea, producătorii şi cunoscătorii de vin organizează din ce în ce mai multe evenimente şi degustări, în vederea promovării acestei licori şi a educării consumatorilor.

"Jidvei" se pregăteşte pentru lansarea vinurilor roşii

"Jidvei" se pregăteşte pentru lansarea vinurilor roşii

EMILIA OLESCUZiarul BURSA #Frăţia Vinului / 7 ianuarie 2011

Compania "Jidvei" se pregăteşte pentru introducerea în piaţă a vinurilor roşii, după cum ne-a spus Ioana Anghel, PR manager în cadrul societăţii, adăugând: "În acest moment putem spune că am atins o cantitate suficientă pentru scoaterea pe piaţă a vinurilor roşii, precum şi de faptul că plantaţiile au ajuns la gradul de maturitate necesar obţinerii unor vinuri excepţionale".

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Cramele "Basilescu" au renăscut

EVENIMENTCramele "Basilescu" au renăscut

EMILIA OLESCUZiarul BURSA #Frăţia Vinului / 10 decembrie 2010

Crama "Basilescu" va lansa, în 2011, două vinuri noi, după cum ne-a precizat Florin Preda, director de marketing în cadrul companiei. Societatea intenţionează să producă o gamă de vinuri premium. Referitor la piaţa autohtonă de vinuri,...

Interagro inaugurează "Crama Voievodului"

C.D.Frăţia Vinului / 6 decembrie 2010

Grupul Interagro a inaugurat astăzi la Zimnicea "Crama Voievodului". SC Intervitt SRL, companie din cadrul grupului Interagro, va pune pe piaţă gama de vinuri "Crama Voievodului" care va cuprinde atât vinuri roşii, cât şi vinuri albe.

Zone viticole

Zone viticole

Emilia OlescuZiarul BURSA #Frăţia Vinului / 3 decembrie 2010

Din totalul plantaţiilor de viţă de vie de la noi din ţară, o suprafaţă mai mare de 36.700 de hectare reprezintă podgoriile din regiunea Viticolă a Dealurilor Moldovei.

Zone viticole

Zone viticole

Emilia OlescuZiarul BURSA #Frăţia Vinului / 26 noiembrie 2010

Din cele peste 85.000 de hectare plantate, la nivel de ţară, cu soiuri nobile de viţă de vie, aproximativ 19.200 de hectare aparţin Regiunii Viticole a Dealurilor Munteniei şi Olteniei.

Plantarea viei - restricţionată

Plantarea viei - restricţionată

EMILIA OLESCUZiarul BURSA #Frăţia Vinului / 24 noiembrie 2010

Excedentul de vin din Uniunea Europeană (UE) este destul de mare şi poate perturba piaţa, este concluzia unor analize realizate la nivelul aces-tui sector, potrivit lui Emil Dumitru, consilier juridic în cadrul Organizaţiei Naţionale...

Liber la vinul "Beaujolais Nouveau"

Liber la vinul "Beaujolais Nouveau"

Emilia OlescuZiarul BURSA #Frăţia Vinului / 19 noiembrie 2010

Cu câteva ore în urmă, cel mai tânăr vin "Beaujolais Nouveau" a ieşit în lume, căci, în fiecare an, în cea de-a treia zi de joi a lunii noiembrie, la miezul nopţii, este lansată noua recoltă a "Beaujolais" sub forma vinului. Ziua...

Povestea butoiului

Povestea butoiului

Emilia OlescuZiarul BURSA #Frăţia Vinului / 12 noiembrie 2010

"Totul începe în pădure, când alegem bătrânul stejar", ne-a spus domnul Rizea, tălmăcindu-ne poveste butoiului. Stejarul pentru confecţionarea butoaielor de vin trebuie să aibă o vârstă de cel puţin 80 de ani, pentru a avea un diametru...

<< mai multe ştiri >>
Comanda carte
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0645
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3179
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4146
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8692
Gram de aur (XAU)Gram de aur459.5007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo