Visa lansează ePOSibil, un program naţional pentru digitalizarea afacerilor şi extinderea plăţilor electronice

A.B.
Companii / 9 iulie, 13:16

Visa lansează ePOSibil, un program naţional pentru digitalizarea afacerilor şi extinderea plăţilor electronice

Visa a lansat în România programul ePOSibil, o iniţiativă naţională dedicată sprijinirii afacerilor mici şi mijlocii în tranziţia către plăţi digitale, potrivit unui comunicat VISA emis redacţiei. Derulat pe o perioadă de trei ani, programul vizează extinderea acceptării plăţilor cu cardul în parteneriat cu bănci, IMM România şi furnizori de soluţii digitale precum Gomag şi ContentSpeed.

Potrivit unui studiu Kearney, România se află sub media Uniunii Europene în ceea ce priveşte infrastructura de plată, cu doar 22 de terminale POS la 1.000 de locuitori, faţă de 39 în UE. Această lipsă de infrastructură afectează direct performanţa afacerilor şi favorizează extinderea economiei informale, care a ajuns la 30% din PIB în 2023. Deşi românii manifestă un apetit crescut pentru metodele moderne de plată, mulţi comercianţi încă nu dispun de soluţii digitale, iar studiile Visa arată că 24% dintre clienţi renunţă la cumpărături în magazinele care nu acceptă plata cu cardul.

Programul ePOSibil se adresează în special celor peste 135.000 de comercianţi din România care ar putea adopta imediat plăţile electronice. Cele mai vizate domenii sunt retailul alimentar de proximitate, service-urile auto, saloanele de înfrumuseţare, firmele de transport, restaurantele şi barurile - sectoare în care sub o treime dintre afaceri acceptă în prezent plata cu cardul.

Elena Ungureanu, Country Manager Visa în România, a declarat că din peste un milion de companii care ar putea beneficia de plăţi digitale, aceste 135.000 de afaceri mici şi mijlocii, cu o cifră de afaceri cumulată de peste 175 de miliarde de lei anual, sunt primele care pot face tranziţia rapid. Ea a subliniat că programul contribuie la reducerea economiei informale şi la extinderea incluziunii financiare.

ePOSibil oferă comercianţilor acces la terminale de plată fără costuri de administrare în primele şase luni, o experienţă de plată simplificată pentru clienţi, precum şi acces la servicii şi oferte dedicate digitalizării afacerii - de la facturare şi creare de site-uri web, până la gestiune de stocuri, promovare digitală, curierat şi integrare în platforme de e-commerce.

Florin Jianu, preşedinte de onoare al IMM România, consideră că într-o economie modernă, digitalizarea şi plăţile electronice nu mai sunt un avantaj competitiv, ci o condiţie de bază. El afirmă că ePOSibil oferă IMM-urilor instrumentele necesare pentru eficientizarea afacerii, reducerea birocraţiei şi extinderea bazei de clienţi.

Datele Visa arată că regiunile cu cel mai mare potenţial de creştere a plăţilor electronice sunt nord-estul ţării, sudul Munteniei şi sud-vestul Olteniei, unde reţeaua de POS-uri este redusă, dar densitatea de afaceri eligibile este ridicată. Visa propune trei direcţii majore de acţiune: extinderea terminalelor POS în sectoarele slab digitalizate, creşterea utilizării cardurilor în infrastructura existentă şi dezvoltarea plăţilor online, inclusiv pentru utilităţi şi servicii de streaming.

Programul este deschis tuturor comercianţilor care nu au acceptat plăţi cu cardul în ultimele 12 luni, inclusiv magazinelor online.

ePOSibil face parte din strategia globală Visa de sprijinire a IMM-urilor, compania depăşind deja obiectivul asumat în 2020 de a digitaliza 50 de milioane de afaceri la nivel mondial, ajungând până în prezent la peste 67 de milioane. În România, Visa continuă susţinerea antreprenorilor şi prin platforma MarileAfaceriMici, care oferă informaţii, soluţii şi beneficii exclusive pentru dezvoltarea digitală a afacerilor locale.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3345
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4451
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8926
Gram de aur (XAU)Gram de aur458.4241

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb