Wizrom se extinde pe proiecte speciale

Ioana Dogaru
Companii / 10 decembrie 2015

Wizrom Software estimează pentru anul acesta o creştere cu 30% a veniturilor din proiecte speciale - proiectare şi implementare de soluţii complexe, personalizate integral, livrate la cheie, precum soluţia de automatizare a proceselor concepută şi realizată în 2014 pentru ARC Group Worldwide, unul din furnizorii de tehnologie de imprimare 3D pentru domeniul industrial, potrivit unui comunicat de presă Wizrom.

Compania a înfiinţat anul acesta un business unit special care este implicat în prezent în şapte proiecte majore de concept şi implementare a unor soluţii complexe pentru clienţi din SUA, Europa de Vest şi România, se mai arată în comunicat.

"Wizrom are echipa, expertiza şi tehnologiile necesare pentru a livra proiecte ample, complexe, la cheie, pentru sisteme organizaţionale mari, precum cele din FMCG sau manufacturing. Prin divizia de proiecte speciale, avem capacitatea de a concepe şi implementa soluţii unicat, care reprezintă un avantaj competitiv pentru clienţii noştri", a declarat Adrian Bodomoiu, managing director Wizrom Software.

Pe fondul competiţiei în creştere şi al scurtării timpilor de lansare pe piaţă a produselor, jucătorii dinamici din economie caută avantaje competitive inclusiv în sistemele informatice cu care îşi coordonează şi evaluează operaţiunile.

"Este vorba de aplicaţii speciale în web, portare în web-based a aplicaţiilor existente, automatizare de procese pentru organizaţii care folosesc soluţii eterogene, aplicaţii pentru internetul lucrurilor (IoT), adaptare la mediu mobil (de la sisteme în cloud la interfeţe pentru telefoane inteligente), şi multe altele", explică Adrian Bodomoiu.

Pentru 2016, Wizrom Software estimează că proiectele speciale ar putea ajunge să genereze până la 10% din veniturile totale, pe fondul creşterii cererii pe acest segment atât în România, cât şi SUA şi Europa de Vest. Wizrom Software implementează sisteme ERP (furnizorul cu cel mai mare număr de clienţi ERP), WMS, TMS, SFA, CRM, BI şi altele, având în total 3.800 clienţi activi şi peste 34.000 de licenţe instalate, informează comunicatul Wizrom.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “Securitatea cibernetică”
Avocat Ianul Alexandra
Electromagnetica
BTPay
cautavocat.ro
danescu.ro
arsc.ro
Gala Regista 2023

Curs valutar BNR

08 Feb. 2023
Euro (EUR)Euro4.8962
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5550
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9559
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5088
Gram de aur (XAU)Gram de aur275.4827

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro