Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi secretarul general al NATO, Mark Rutte, şi-au intensificat apelurile către aliaţii Kievului pentru garanţii concrete de securitate în cazul unui acord de pace cu Rusia. Vorbind în capitala ucraineană, ei au îndemnat aliaţii să treacă dincolo de gesturile simbolice şi să ofere un cadru care să semene cu articolul 5 din Tratatul NATO, relatează POLITICO.
„În prezent, negocierile privind conţinutul specific al garanţiilor de securitate pentru Ucraina se desfăşoară practic în fiecare zi”, a declarat Zelenski, pledând pentru „garanţii precum articolul 5. Acestea sunt garanţii de securitate cu adevărat eficiente. Acesta este rezultatul pe care trebuie să îl obţinem”, a insistat el.
Eforturile diplomatice pentru a pune capăt războiului declanşat de Rusia în urmă cu mai bine de trei ani s-au intensificat în urma întâlnirii de săptămâna trecută din Alaska dintre preşedintele american Donald Trump şi liderul rus Vladimir Putin. Aceasta a fost urmată de o întâlnire, luni, la Casa Albă, între Zelenski, liderii europeni, Mark Rutte şi Trump.
Orice acord de pace trebuie să garanteze că Ucraina nu poate fi atacată din nou de Rusia şi implică probabil atât trimiterea de arme suplimentare în Ucraina, cât şi desfăşurarea de trupe europene în această ţară. Cu toate acestea, Rusia a declarat deja că se va opune oricărei prezenţe a forţelor NATO în Ucraina.
Zelenski a formulat cererea în termeni practici: aliaţii trebuie să clarifice „care ţări ajută pe teren, care lucrează pentru securitatea spaţiului aerian, care garantează securitatea pe mare”.
El a semnalat întârzieri în livrarea avioanelor de vânătoare F-16 ca fiind simptomatice pentru problemele mai ample de coordonare. „Da, nu este încă finalizat, nu avem toate avioanele de care avem nevoie, dar... acestea sunt avioane, nu vor fi suficiente pentru a ne garanta siguranţa în aer”, a punctat el.
Apelul vine în contextul în care liderii militari din NATO s-au reunit miercuri în format virtual pentru a discuta detaliile posibilelor garanţii de securitate şi pentru a începe să elaboreze opţiuni militare şi diplomatice înaintea oricăror negocieri oficiale de pace.
La rândul său, Mark Rutte a subliniat urgenţa de a acţiona şi necesitatea de a oferi Kievului garanţii ferme. „Noile noastre garanţii nu ar trebui să fie ca Memorandumul de la Budapesta sau negocierile de la Minsk”, a avertizat el, referindu-se la acordul semnat în 1994 în capitala Ungariei, care oferea Ucrainei garanţii (ineficiente) în schimbul renunţării la armele nucleare, şi la negocierile eşuate de la Minsk din 2014, care au urmat după anexarea ilegală a Crimeei de către Rusia.
Rutte a prezentat o abordare „în două etape”: în primul rând, consolidarea puterii militare a Ucrainei; în al doilea rând, asumarea de angajamente ferme din partea SUA şi a Europei.
„Acestea trebuie să fie la un nivel astfel încât Vladimir Vladimirovici Putin, de la Moscova, să nu se gândească niciodată să atace din nou Ucraina”, a subliniat şeful NATO.
Adăugând presiune asupra contribuţiilor europene la garanţiile de securitate, Trump - vorbind după reuniunile de luni de la Casa Albă - a reafirmat disponibilitatea administraţiei sale de a se implica în furnizarea de garanţii de securitate Ucrainei.
Trump a exclus trimiterea de trupe terestre americane şi s-a declarat împotriva aderării Ucrainei la NATO, dar s-a arătat deschis la ideea de a oferi sprijin aerian american, afirmând că Europa ar trebui să fie în „prima linie de apărare”, în timp ce SUA „le-ar ajuta ... din aer”.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 22.08.2025, 23:20)
Si eu ce de la soacra mea,
sa ma sponsorizeze, sa joc mai mult,
la Casino Monte Carlo,
dar ma duce doar cu vorba,
ma simt discriminat si nesustinut de fortele democratice.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 23.08.2025, 09:45)
Dar tu ești nimeni în drum, un rusofil sărac și inutil.
2. Mda
(mesaj trimis de Oarecare în data de 23.08.2025, 09:23)
Panaramele arată chiar ca un cuplu de cavaleri curlandezi din Amsterdam. Un cuplu sudat :) Întrebarea e care pe care?
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de Oarecare în data de 23.08.2025, 09:47)
Și mie-mi spuneam panaramă, aproape uitasem de mine!
2.2. Mda (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de Oarecare în data de 23.08.2025, 10:11)
Te treziși cam devreme, internato boccie. Mai spală-ți hoitul că ai împuțit spitalul cu miasma ta.
2.3. Comentariu eliminat conform regulamentului (răspuns la opinia nr. 2.2)
(mesaj trimis de Redacţia în data de 23.08.2025, 17:36)
...
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 23.08.2025, 09:46)
Sper să-i facă rușii terci pe nemernicii ăștia de ucrainieni și să se termine odată povestea asta
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 23.08.2025, 09:48)
Rușnacii tăi sunt pământ de flori. :
3.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 23.08.2025, 09:56)
Te oftici tovarășe, se vede că ești speriat rău de tot. Vezi că face ukr recrutari pentru front , mergi repede acolo să-i ajuți !
3.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 23.08.2025, 17:38)
Dadada, nu mai pot de frică, toți rușnacii crapă la est de Nipru.
Și la Lisabona e terroare mare. :
P.S. Cum de vă suportați în halul ăsta? :
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 23.08.2025, 20:12)
Romania lui Nicusor si Bolojan,
sa asigure securitatea Ucrainei,
romanii fericiti ,abia asteapta inca 1000 de pachete de austeritate,
ca sa dam banutii la salvatorul planetei,la actorasul banderist.