ZIARUL BURSA

09 decembrie 2015
Piperea - faţă în faţă cu Administraţia Prezidenţială

INIŢIATORII LEGII DĂRII ÎN PLATĂ IAU LA ÎNTREBĂRI AUTORITĂŢILEPiperea - faţă în faţă cu Administraţia Prezidenţială

EMILIA OLESCUBănci-Asigurări / 09 decembrie 2015

Actualizare 17:15 Organizaţia Europeană a Consumatorilor susţine Legea: "Directiva UE prevede clar că darea în plată este o soluţie posibilă pentru a ajuta consumatorii"

Organizaţia Europeană a Consumatorilor (BEUC) a trimis o scrisoare preşedintelui Klaus Iohannis, semnată de directorul general al organizaţiei Monique Goyens, prin care îşi manifestă susţinerea pentru Legea privind "darea în plată".

Deputatul Zamfir: "Sistemul bancar furnizează informaţii false preşedinţiei"

Piperea, după discuţiile de la Cotroceni: "Legea dării în plată nu a ajuns încă la Administraţia Prezidenţială"

"A fost evidenţiat un dubiu al consilierilor cu privire la numărul real al beneficiarilor legii"

EAU reinvestesc venitul din petrol, în sectoare non-petroliere, pentru reducerea dependenţei

EXCLUSIVITATEEAU reinvestesc venitul din petrol, în sectoare non-petroliere, pentru reducerea dependenţei

MARCELA GANEAInternaţional / 09 decembrie 2015

Autorităţile EAU au intenţia să devină independente de petrol şi fac eforturi concertate în acest sens în sectorul energiilor regenerabile şi al tehnologiilor avansate, ne-au declarat, recent, Excelenţa Sa Sheikha Lubna bint Khalid bin Sultan Al Qasimi, ministrul comerţului exterior din EAU şi fost ministru al economiei, şi Excelenţa Sa Suhail Mohamed Faraj Al Mazrouei, ministrul energiei din EAU, în cadrul unor interviuri acordate în exclusivitate pentru ziarul BURSA, la 29 noiembrie, la Abu Dhabi.

Proiectul de buget pe 2016 a fost aprobat de Executiv

Proiectul de buget pe 2016 a fost aprobat de Executiv

Andrei StanMacroeconomie / 09 decembrie 2015

Actualizare 21:13 Premierul: "Autostrăzile Lugoj-Deva, Sebeş-Sibiu, Câmpia Turzii-Târgu Mureş, Transilvania şi magistralele M4, M5 - priorităţi ale bugetului"

Primul ministru Dacian Cioloş a declarat, astăzi, că magistrala de metrou M 5, Drumul Taberei - Eroilor, şi magistrala M 4, Parc Bazilescu - Străulesti, sunt priorităţi ale bugetului pentru anul viitor, arătând că vor fi continuate proiectele în execuţie la autostrăzile Lugoj-Deva, Sebeş-Sibiu, Câmpia Turzii-Târgu Mureş şi Transilvania.

Actualizare 21:08 Dragnea: "Teoretic, PSD nu are de ce să voteze împotriva bugetului pe 2016"

Actualizare 21:02 Hosu: "Vineri vom avea discuţii cu premierul privind salariul minim"

Actualizare 19:58 Premierul: "La cum stă bugetul în momentul de faţă, nu ne-am putut permite alocări pentru biserici"

Actualizare 19:40 Cioloş: "Construcţia bugetară s-a derulat sub un set de constrângeri impuse de legislaţia adoptată de Parlament în 2015"

Actualizare 19:08 Conducerea Parlamentului se reuneşte în această seară pentru a discuta calendarul Legii bugetului

Actualizare 18:33 Proiectele bugetului de stat şi asigurărilor sociale, trimise Parlamentului pentru adoptare în regim de urgenţă

Actualizare 18:26 Consiliul Fiscal: "Derapajul bugetar din anii următori este generat de un mix de reduceri agresive de taxe combinate cu creşteri ample de cheltuieli salariale"

Actualizare 18:18 Executivul a decis majorarea la 335 lei a ajutoarelor acordate veteranilor şi văduvelor de război

Actualizare 18:07 Guvernul a aprobat majorarea punctului de pensie cu 5%, la 871,7 lei

Actualizare 17:58 Dragu (MFP): "Creşterea salariului minim ar putea avea loc după elaborarea unui studiu de impact"

Actualizare 17:38 Guvern: 255 milioane lei alocaţi pentru plata unor drepturi salariale ale personalului din educaţie

Actualizare 17:34 Guvern: Plafonul garanţiilor pentru "Prima Casă" a fost suplimentat cu 200 de milioane de lei

Actualizare 17:29 Dan Suciu: "În acest moment nu avem o linie bugetară explicită pentru construcţii de biserici"

Actualizare Costescu: "Diminuarea bugetului Ministerului Transporturilor este temporară"

Schlumberger Sekt - creşterea vânzărilor cu 25% pe piaţa din România!

ADVERTORIALSchlumberger Sekt - creşterea vânzărilor cu 25% pe piaţa din România!

Companii / 09 decembrie 2015

Schlumberger este cel mai vechi brand de vin spumant din Austria, datează din 1842 şi a fost introdus pe piaţa din România în anul 2007. De atunci, an de an brandul Schlumberger a înregistrat o creştere constantă a vânzărilor şi a distribuţiei la nivel naţional, iar în 2015 vânzările au crescut cu 25% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2014.

Deputatul Ioan Oltean poate fi reţinut

Deputatul Ioan Oltean poate fi reţinut

S.A.Anticorupţie / 09 decembrie 2015

Actualizare 15:48 Deputatul Cătălin Teodorescu rămâne cu imunitate

Deputatul PNL Cătălin Teodorescu nu va putea fi arestat preventiv, în dosarul ANRP în care este cercetat alături de Ioan Oltean, în condiţiile în care, în Camera Deputaţilor, nu s-a întrunit numărul necesar de voturi pentru aprobarea solicitării DNA.

Actualizare 15:00 A început votul pe cererea DNA de arestare a lui Oltean

Actualizare 14:15 Cătălin Teodorescu: "Vă rog să votaţi împotriva cererii de arestare"

Klaus Iohannis l-a primit pe David Cameron la Palatul Cotroceni

PREMIERUL BRITANIC, ÎN VIZITĂ LA BUCUREŞTIKlaus Iohannis l-a primit pe David Cameron la Palatul Cotroceni

S.A.Politică / 09 decembrie 2015

Actualizare 20:10 Cioloş, la întâlnirea cu Cameron: "Am insistat pe soluţii privind libera circulaţie şi drepturile lucrătorilor în UE"

Prim-ministrul Dacian Cioloş a declarat astăzi că a insistat la întâlnirea cu premierul britanic David Cameron pe nevoia de a găsi soluţii legate de libera circulaţie a lucrătorilor în UE care să nu contravină drepturilor sociale înscrise în legislaţia europeană, arătând că, în cea mai mare parte, românii care lucrează în Marea Britanie plătesc taxe, informează surse din presă.

Actualizare 19:00 Cameron: "Sprijin principiul liberei circulaţii, dar trebuie să rezolvăm presiunea pe serviciile noastre publice"

Actualizare 18:50 Iohannis i-a mulţumit lui Cameron pentru sprijinul acordat de Marea Britanie la tragedia Colectiv

Actualizare 18:25 David Cameron: "Apărare, migraţie, reforma UE - domenii în care trebuie consolidată cooperarea bilaterală"

Actualizare 17:48 Iohannis, după întrevederea cu Cameron: "Locul Marii Britanii este clar în Uniunea Europeană"

Actualizare 16:20 David Cameron a venit să se reculeagă la Colectiv

Actualizare 15:08 Cameron a ajuns la Guvern

Radu Mazăre, trimis în judecată pentru luare de mită şi abuz în serviciu

Radu Mazăre, trimis în judecată pentru luare de mită şi abuz în serviciu

S.A.Anticorupţie / 09 decembrie 2015

Radu Mazăre, fostul primar al Constanţei, a fost trimis în judecată de către procurorii DNA pentru luare de mită, abuz în serviciu şi conflict de interese în formă continuată, alături de omul de afaceri Sorin Gabriel Strutinsky, care este acuzat de săvârşirea a trei infracţiuni de complicitate la luare de mită, potrivit unui comunicat al DNA.

Preţul petrolului, la nivelul minim al ultimilor şapte ani

Preţul petrolului, la nivelul minim al ultimilor şapte ani

A.V.Materii Prime / 09 decembrie 2015

Cotaţia futures a petrolului brut a atins ieri, pe pieţele internaţionale, un nou nivel minim al ultimilor şapte ani, pe fondul speculaţiilor potrivit cărora supraoferta record de la nivel global se va menţine în condiţiile în care OPEC (Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol) a abandonat, practic, strategia de limitare a producţiei, menită să ţină preţurile sub control.

"Impozitele pe locuinţe vor creşte cu până la 30%"

ADRIAN VASCU, ANEVAR:"Impozitele pe locuinţe vor creşte cu până la 30%"

E.O.Macroeconomie / 09 decembrie 2015

Impozitele pe locuinţe vor creşte cu până la circa 30%, conform noului Cod Fiscal, după cum a anunţat, ieri, Adrian Vascu, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor Autorizaţi din România (ANEVAR), care a subliniat că, aşa cum s-a întâmplat şi până în prezent, calculul va fi realizat de către autorităţile locale.

ANRE: "Corectăm un venit nemeritat al operatorilor de distribuţie din energie"

REGLEMENTATORUL DIN ENERGIE, ÎN SCANDAL CU FIRMELE DE UTILITĂŢI DIN ENERGIEANRE: "Corectăm un venit nemeritat al operatorilor de distribuţie din energie"

ANDREI MURGULEŢCompanii / 09 decembrie 2015

Federaţia Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE) şi-a exprimat ieri surprinderea şi îngrijorarea faţă de decizia Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) de a schimba, din nou, legislaţia secundară în timpul perioadei de reglementare, fără o consultare prealabilă corespunzătoare cu operatorii şi fără analiza tuturor efectelor asupra pieţei de energie şi, implicit, a consumatorilor, potrivit unui comunicat ACUE.

Semnal, "greaua moştenire" face neatractivă Primăria Capitalei

Semnal, "greaua moştenire" face neatractivă Primăria Capitalei

O.D.Politică / 09 decembrie 2015

Scaunul de Primar General al Capitalei a devenit foarte fierbinte pentru oamenii politici cu notorietate. Se vorbeşte intens de o "moştenire grea", de un sistem imobil, care blochează orice iniţiativă, iar principalele partide se decid greu pe cine să arunce în această luptă complicată.

Ediţia din 09.12.2015
AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Protecţia Consumatorilor

Narcis Neaga a fost demis de la conducerea CNADNR

M.F.Companii / 09 decembrie 2015

Noul ministru al Transporturilor, Dan Costescu, l-a demis pe şeful Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), Narcis Neaga, şi a anunţat că societatea de administrare a reţelei de drumuri va fi reformată şi va...

Paralele inegale

Cornel CodiţăEditorial / 09 decembrie 2015

Cornel Codiţă

Ceea ce spun rezultatele primului tur al alegerilor regionale din Franţa despre electorat şi clasa politică locală este cît se poate de clar.

Cadolines ţinteşte 500.000 euro în 2016

C.I.Companii / 09 decembrie 2015 /

Cadolines este un business nou pe piaţa de cadouri din Bucureşti, care şi-a făcut apariţia în partea a doua a acestui an. Acest demers antreprenorial a necesitat o investiţie iniţială de 80.000 euro, în crearea conceptului şi amenajarea primelor...

MACRO NEWSLETTER 9 Decembrie 2015

MACRO NEWSLETTER 9 Decembrie 2015

Internaţional / 09 decembrie 2015

Comenzile industriale noi din Germania au crescut peste aşteptări în octombrie 2015, cu o rată lunară de 1,8%, după un declin de 0,7% în luna precedentă, iar declinul anual s-a accelerat până la 1,4%, de la 0,7% în luna anterioară.

REVISTA PRESEI 09.12.2015

Ioana DogaruRevista Presei / 09 decembrie 2015

ADEVARUL 

Cum a vrut Tăriceanu să-i facă program lui Cioloş pentru Bruxelles

Comisiile reunite ale Afacerilor Europene au avizat favorabil mandatul cu care premierul Dacian Cioloş se va prezenta la reuniunea Consiliului European de la...

Ziarul BURSA

16 aprilie
Dtlawyers
Apanova
BTPay
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale

Curs valutar BNR

16 Apr. 2021
Euro (EUR)Euro4.9243
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1120
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4730
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6647
Gram de aur (XAU)Gram de aur233.8266

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

PE SCURT

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

FINANCIAL FORUM 2021
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo