Uniunea Europeană va mobiliza 2,3 miliarde de euro pentru reconstrucţia Ucrainei, înfiinţând, între altele, un fond special menit să mobilizeze şi capitaluri private, a anunţat joi Comisia Europeană, informează AFP, care relatează cele ce urmează.
''Cu 2,3 miliarde de euro în acorduri semnate, vizăm să deblocăm până la 10 miliarde de euro investiţii pentru a reconstrui casele, a redeschide spitalele, a relansa companiile şi a securiza energia'', a declarat preşedinta Comisiei, Ursula von der Leyen, citată într-un comunicat.
UE prevede de asemenea să lanseze ''un fond-far european pentru reconstrucţia Ucrainei'', dotat cu 220 de milioane de euro, pentru a atrage investiţii private.
Acesta va fi ''cel mai mare fond de capital-investiţie la nivel mondial'' pentru ajutorarea Kievului, a subliniat von der Leyen, într-un discurs susţinut la Roma, în cadrul unei conferinţe asupra reconstrucţiei Ucrainei.
Acest fond, menit să relanseze investiţii în energie sau transporturi, are ambiţia să mobilizeze până anul viitor până la 500 de milioane de euro, potrivit Comisiei Europene.
Anvelopa de 2,3 miliarde de euro include garanţii de împrumuturi pentru suma de 1,8 miliarde de euro şi peste 500 de milioane din donaţii, potrivit sursei citate.
UE este ''principalul finanţator al Ucrainei, cu peste 165 de miliarde de euro ajutor deja acordat'', după invadarea acestei ţări de către Rusia în februarie 2022, a amintit Ursula von der Leyen.
1. fără titlu
(mesaj trimis de esop în data de 10.07.2025, 15:44)
In Romania tot ceea ce trebuie facut este deja semnat si urmeaza punerea in aplicare .Vinzarea de active neperformante , reformele adm teritoriale cu toate implicatiile ce deriva de la sistemul de invatamint pina la toate institutiile de stat conexe ce vor fi desfintate .Dezvoltarea fara de precedent a economiei de razboi si punerea in valoare a tuturor bogatilor Romaniei suprapuse peste participarea Romaniei la reconstructia Ucrainei si peste efortul cetatenesc de a pune in miscare sumele de bani stocate de populatie vor dezvolta tara in ritm alert .Ca imagine Bolojan va lovi acolo unde pe multi ii doare de la pensiile speciale la pensionarea anticipata sau la loviturile ce tin de micsorarea numarului de salariati la stat si de eliminarea multor beneficii neconforme .UE incfepe ultima parte a planului dezvoltat inca din 1989 ceea ce o va păozitiona ca o masre putere militara .Putin si Trump si toate deciziile acestora au fost doar in beneficiul Germaniei (UE).Germania se poate acum inarma si nuclear .O poate face oricind .Imensul avantaj al Europei deriva din distrugerea tuturor capacitatilor militare vechi in razboiul din Ucraina si inlocuirea lui cu cele mai noi tehnologii actuale . UE este singura entitate care poate face asta si care se poate inarma practic de la zero avind si banii si tehnologiile la virf .Ceea ce va aduce Europa nou in materie de armament si de tehnologie afisata va fi impresionant .Reconstructia Ucrainei devine o imensa sursa de profit pentru urmatorii 10 ani la fel ca si dezvoltarea fara de precedent a capabilitatilor militare .Munti de bani vor fi aruncati in piata .
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Nic în data de 10.07.2025, 19:21)
Foarte elaborate analizele tale.pacat ca esti total rupt de realitate.cred ca e faina lumea aia paralela in care traiesti.
2. fără titlu
(mesaj trimis de Vîjeu el Condor în data de 10.07.2025, 17:01)
sifonare a banilor din taxele ioropeniilor !
UE ia nimika din Ukraina ! toată va fi Rassya.
viva Pride Paraden !
3. fără titlu
(mesaj trimis de Nic în data de 10.07.2025, 18:19)
Pentru reconstructia Namibiei sau a Mongoliei nu dati nimik?hai frau,da si la aia,ca nu dai de la tine.dar nicusor nu da si el ceva?bolo,nici tu?