Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, consideră că din punct de vedere economic lucrurile nu stau bine în ţara noastră şi consideră că va fi nevoie de măsuri care să corecteze parţial acest deficit. El a adăugat că este greu de presupus că în jumătate de an putem reduce deficitul de la 9% la 7% şi a adăugat că trebuie să avem scăderi de cheltuieli, dar că este posibil să fie luate şi măsuri de creştere a unor taxe şi impozite, relatează news.ro.
Ilie Bolojan a fost întrebat, luni, la Radio Europa Liberă, dacă există la Ministerul de Finanţe un plan de reformă fiscală care să fie aplicat de către viitorul Guvern, după alegerile prezidenţiale.
"Din punct de vedere al situaţiei economice, lucrurile nu stau foarte bine, pentru că, pe de o parte, avem un deficit mare. Trebuie să-l reducem şi ceea am reuşit în această primă perioadă a anului este să nu creştem deficitul. Dar nu am reuşit deci, să scădem acest deficit, ceea ce înseamnă că în perioada următoare va fi nevoie de unele măsuri care să corecteze parţial acest deficit. E greu de presupus că în jumătate de an vom putea să reducem două puncte procentuale de la 9%, să spunem, la 7%', a afirmat Ilie Bolojan.
El a fost întrebat ce înseamnă acele măsuri.
"Înseamnă că foarte probabil va trebui să avem o combinaţie care înseamnă scăderi de cheltuieli, ceea ce ar fi trebuit să facem de ani de zile, pentru că nu trebuie să ne ascundem, finanţarea acestui deficit este o problemă delicată pentru noi şi deci parte de combinaţie de scăderi de cheltuieli şi sper să nu fim în situaţia, dar este posibil să avem şi măsuri de creştere a unor taxe şi a unor impozite, pentru că în momentul în care nu reuşeşti să ai venituri la nivelul cheltuielilor nu ai decât cele două posibilităţi deci să-ţi creşti veniturile. Ar fi bine să ne putem creşte încasările fără să creştem taxele, dar trebuie să scazi şi cheltuielile", a explicat preşedintele interimar al României.
El consideră că este indicat să avem un Guvern stabil care să se bazeze pe o majoritate parlamentară şi care să lucreze cu noul preşedinte.
"Acest lucru este complicat şi de instabilitatea politică şi faptul că avem un guvern interimar, ar fi bine să-l avem pe o perioadă cât mai scurtă şi imediat după alegerile prezidenţiale cred că ar fi bine ca toate forţele politice împreună cu preşedintele nou ales să lucreze să avem un guvern stabil care să se bazeze pe o majoritate parlamentară în aşa fel încât să ia aceste măsuri. De ce? Pentru că, aşa cum v-am spus, finanţarea deficitului este foarte importantă, stabilitatea economică este importantă, nu în ultimul rând, neretrogradarea României într-o categorie inferioară, la Junk", a transmis Bolojan.
El a adăugat că este preferabil ca viitorul guvern să nu fie într-o relaţie antagonică cu preşedintele României.
"Un guvern stabil, care are o majoritate parlamentară şi care este de preferabil să nu fie într-o relaţie antagonică cu preşedintele României pentru că orice antagonizare între preşedinte şi o majoritate parlamentară, într-o situaţie să spunem de normalitate, nu ar fi o problemă atâta de mare ca cele două centre de putere să nu fie convergente, dar într-o situaţie în care avem aceste deficite mari şi problemele pe care le avem, orice fel de instabilitate politică nu face decât să ducă la complicaţiile acestei crize bugetare pe care o avem", a mai precizat Ilie Bolojan.
El a afirmat că România a amânat măsurile economice care trebuiau luate.
"Avem nişte probleme legate de absorbţia fondurilor europene, avem întârzieri pe PNRR, banii europeni sunt ca şi sângele proaspăt în economie, ne ajută să ne menţinem un nivel al investiţiilor bun, ne ajută la rating, dar pe de altă parte avem şi partea de consolidare fiscală care ne este impusă nu nouă, tuturor ţărilor europene care au deficite foarte mari în mod cronic. Pe bună dreptate Comisia spune ca să nu ajungeţi în situaţia de tip Grecia cum s-a întâmplat anii trecuţi, luaţi-vă măsurile necesare. Din păcate, România a amânat aceste măsuri şi acum, din nou, luna iunie este o lună de termene de raportare de evaluare şi deci de aia este nevoie să avem cât mai repede un guvern stabil care să ia aceste măsuri în aşa fel încât să fie măsurile pe termen scurt care trebuie să fie imediate şi apoi sigur unele măsuri aşezate pe termen mediu în aşa încât România să rămână o ţară stabilă", a mai explicat preşedintele interimar al României.
Întrebat dacă aceste măsuri de reducere a cheltuielilor presupun şi disponibilizări, Bolojan a răspuns: "E greu să faci reduceri de cheltuieli ale statului fără să faci disponibilizări acolo unde, calculând corect încărcarea de personal, se constată că sunt oameni care nu au ce să facă şi nu-şi justifică existenţa, dar aici trebuie făcute analize pe fiecare instituţie, pe domenii. Există probabil acest tip de analize, dar sistemul nostru administrativ este foarte complex, este foarte lăbărţat şi ştiţi o perspectivă care reduce cheltuielile o să-ţi spună că e nevoie de 100 de posturi, una care este, să spunem, de tip sindicalizat o să-ţi spună că e nevoie de 10 posturi".
El a mai fost întrebat dacă TVA şi taxele pe proprietate ar putea creşte.
"Problemele pe care noi le avem, aşa cum am spus este acest deficit şi atunci orice fel de reducere de cheltuieli nu se poate face de pe o zi pe alta, se face în câteva luni de zile, dar nu mai e timp, asta ar fi fost logica corectă reducem cheltuielile la maxim posibil etapizat. Vedem dacă această reducere ne coboară la deficit, deci echilibrăm cheltuiele cu veniturile şi dacă nu am făcut asta, sigur e de nedorit atunci putem să creştem şi anumite taxe şi impozite. Tare mi-e frică că guvernul care va veni, indiferent cine va fi la guvernare, va fi pus în situaţia inversă, pentru că presiunea deficitului este foarte mare şi atunci există această posibilitate să poţi să începi cu creştere de taxe, ceea este de evitat, dar aceste date le va lua noul guvern care va fi format, care nu va avea nici într-un caz o misiune uşoară", a afirmat Ilie Bolojan.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.05.2025, 13:32)
Pe bolovan nu îl interesează soarta romaniei.Cine citește printre rânduri,el,le spune romanilor ca trebuie sa îl aleagă pe HOLOGRAMA,NICUSOR PLICUSOR, care poate sa lucreze cu actuala majoritate parlamentara. Nea ILIE,de la scularie, nule spune însă romanilor ca actuala situație economica a tari, se datorează chiar partidului pe care îl conduce,adică PNL.Asta da manipulare electorala. !
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.05.2025, 16:11)
Bolovan esti tu nu merita nici sa-si stergi papucii...
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.05.2025, 17:10)
Analfabetule,ești străin de limba romana.!
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.05.2025, 13:44)
totusi ai descalecat de la Oradea ca sa se reduca cheltuielile alea,ati facut o coalitie si mai mare si s-a intamplat fix nimic
ati facut praf bugetul voi pnl cu psd,pana acum 2-3 luni nu ne-ai zis de situatia asta grea,ne predicai 'stabilitatea'
uite ca de fapt ati alimentat un foc turnand gaz in loc de apa
'stabilitatea' voastra nici nu a adus ceva bun economic si mai tare i-a iritat pe cei care in decembrie au taxat la vot democratura psdpnl
se pare ca ati luat mult prea multe scaune in parlament si de aici avem AUR&friends peste 50% si daca nu iese candidatul lor care s-arate cum se pricepe, o sa se duca la 70%
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.05.2025, 14:02)
psd a mers mereu pe deficite mari ca e un partid populist, sa dam la popor. mai ales in perioade electorale.
dar aur e la fel, votantii lui asta asteapta, sa li se dea, ca ei sunt saraci sunt ramasi in urma, sa aiba cineva grija de ei si etc.
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.05.2025, 14:43)
Ce vorbești frânt. Bolovan, le spune romanilor fără perdea ca vor creste impozitele și taxele, dar nu le spune ca cei care au început dezastrul din România au fost PNL și USR când au fost la putere în timpul lui Orban, Catu, Bârnă, Voiculescu și toți aceia care au condus romania în acea perioada. Acum arunca vina pe alți.Cine l-a susținut și l-a adus la putere pe Iohannis cel mai TOXIC președinte nu PNL.Gargara de doi lei,nu mai tine.!0
2.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.05.2025, 14:47)
totusi diferenta dintre psd si haur e enorma, in timp de psd a mai reusit sa negocieze cu investitorii strainii, aur i-a speriat si au inceput sa fuga sa nu mai auda de Romania
S&P a avertizat ca in conditiile in care ne ducem spre extremism, investitorii straini nu mai vor sa cumpere titluri de stat si atunci cine ne va mai plati pensiile si salariile bugetarilor? Firmele privatr vor ds faliment pe banda rulanta. O sa plangeti in pumni ca l-ati votat pe Simi, dar o sa fie mult prea tarziu
Banii nu vin de la Trump, el nu da doi bani pe Romania, cum bine ati vazut, banii vin, daca meritam numai de la UE
2.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.05.2025, 17:11)
Nu fug câinii de la măcelărie niciodată.!
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.05.2025, 14:53)
Cel ma greata mi-e de Crin Antonescu care ofticat pana in maduva oaselor ca a pierdut in fata lui Nicusor vrea acum sa ne des pe mana lui Simion. El o sa stea bine mersi pe spinarea sotiei la Bruxelles pe zeci de mii de euro pe luna si pe noi ne da pe mana lui Simion sa ajungem saraci lipiti. RUSine Crin!
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.05.2025, 15:11)
pai e penibil unul care a venit din hibernare sa "salveze tara de georgescu", acum zice ca-i nehotarat cu cine sa voteze.
ca cica ND ii "radical", ca vor fi parade de ghei. A pomenit ceva ND de ghei? ca n-am auzit. Am auzit ca si-a dat demisia din USR cand s-au hotarat ei sa sustina lgbt.
ps DC nu-ti plac gheii, nu voteze cu Simion. logic
3.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.05.2025, 15:41)
Singura sansa a psd&pnl e cu Simion. Pleaca ai nostrii, vin ai nostrii. Credeti ca merge asta cu ND?
3.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.05.2025, 16:20)
cu Simion prorusul care a speriat investitorii straini de nu mai vor sa auda de Romania?
3.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.05.2025, 16:23)
si eu care oscilam intre Crin si Dan in turul I acum mi-e rusine ca am vrut sa votez cu Crin, un ofticos
3.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.05.2025, 16:23)
si eu care oscilam intre Crin si Dan in turul I acum mi-e rusine ca am vrut sa votez cu Crin, un ofticos
3.6. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.05.2025, 17:15)
GHEI,SUNT NUMAI IN MITEA TA DE ANALFABET. NUMAI INCULTII SI PROFITORII VOTEAZA CU HOLOGRAMA NICUSOR PLICUSOR,CARE A NENOROCIT BUCURESTIU SI ACUM, VREA SA NENOROCEASCA SI ROMANIA.!
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.05.2025, 17:42)
stiati exact care este situatia finantelor Romaniei din 2012 de cand ati preluat puterea, deci tot ce ati facut a fost premeditat