Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut creşteri pe linie, în şedinţa de tranzacţionare de ieri, într-o zi cu aprecieri ale pieţelor europene. Indicele BET, al celor mai lichide douăzeci de titluri de la BVB, a urcat cu 1,39%, la 23.102 puncte - un nou record istoric - în vreme ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, a avut un avans de 1,05%, până la 4.506 puncte.
Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 72 milioane de lei, asemănătoare cu cea din şedinţa anterioară, dar cu mult mai mică decât media zilnică a anului, de 175 milioane de lei, sumă ce reflectă totuşi şi ofertele de titluri de stat Fidelis, care ridică artificial totalul.
În piaţa ”regular”, topul valorii transferurilor a fost condus de acţiunile Banca Transilvania (TLV), ce au cumulat un rulaj de zece milioane de lei, titlurile instituţiei de credit încheind ziua în creştere cu 1,44%, la preţul de 29,64 lei.
Pe poziţia a doua, în topul rulajului, s-au situat acţiunile OMV Petrom (SNP), ce au urcat cu 1,96%, la preţul de 0,9625 lei, în condiţiile unor schimburi de 6,5 milioane de lei.
Acţiunile Hidroelectrica (H2O) au urcat cu 0,75%, la preţul de 121,4 lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 4,4 milioane de lei.
Pe poziţia a patra, în topul rulajului de la BVB, s-au situat titlurile Digi Communications (DIGI), ce au cumulat o valoare a schimburilor de 3,8 milioane de lei, acţiunile operatorului de telecomunicaţii încheind ziua în creştere cu 0,61%, la preţul unitar de 99,1 lei.
În piaţa ”deals” a fost înregistrată o tranzacţie cu acţiuni Antibiotice (ATB), în valoare de 0,5 milioane de lei, schimbul fiind încheiat la preţul unitar de 2,5 lei, cu 0,2% sub referinţa din piaţa ”regular”.
Indicele BET-FI, al fostelor SIF-uri plus Fondul Proprietatea, a avut un avans de 0,29%, la 86.339 puncte, în vreme ce indicele BET-NG, al companiilor energetice şi de utilităţi, s-a apreciat cu 1,52%, până la 1.728 puncte. Indicele BET AeRO, al companiilor considerate reprezentative pentru Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al BVB, a avut un avans de 1,91%, până la 950 puncte.
• Topul celor mai mari creşteri
1.”UAMT” (UAM): +8,84%
2. ”Roca Industry” (ROC1): +4,06%
3. ”Şantierul Naval Orşova” (SNO): +3,75%
4. ”Transgaz" (TGN): +3,27%
5. ”MedLife" (M): +2,73%
• Topul celor mai mari scăderi
1. ”Comcm” (CMCM): -14,84%
2. ”Armătura” (ARM): -14,60%
3. ”Altur” (ALT): -5,71%
4. ”Artego" (ARTE): -5,45%
5. ”Bermas” (BRM): -4,65%





















































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.11.2025, 05:26)
Hai la deal (a se citi in romaneste, nu in engleza) cu TLV ca zilele astea merge o vanzare :))
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.11.2025, 08:17)
Merge o vanzare la 30 si o cumparare la 31
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.11.2025, 09:09)
:-)))))
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.11.2025, 10:07)
TLV la final de decembrie 32.3. La anul treaba e mai nasoala, depinde de America tarife , daca guvernul rezista , daca rusii cuceresc si Odesa atunci e nasol cu gazul din Marea neagra, inflatie etc etc. Cred ca multi se gandesc "sa vand tot in decembrie ca si asa am profit neasteptat de mare pe 2025 si sa stau oleaca pe amrgine sa vedem incotro merge caruta?!"
1.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.11.2025, 10:29)
...da...știm...BET se poate întoarce oricând la 12000 puncte.
1.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.4)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.11.2025, 10:44)
doispe nu dar sa scada de aici 10-15% cateva luni este foarte posibil
1.6. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.5)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.11.2025, 10:53)
....10% e doar o corecție sănătoasă...de la 15% în jos până spre 40-50% e ceva firesc pe piețele emergente...într-o piață Bear normală pe NYSE indicele scade cu 20-25%. Piețele nu mai evoluează normal decand investitorii s-au obișnuit cu active speculative gen crypto sau cu hocus/pocus printare de bani din neant pentru programe de stimulare a economiei etc. Cine știe ce va fi...
1.7. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.3)
(mesaj trimis de MAN în data de 12.11.2025, 12:50)
Sare de 30 azi, dar mă îndoiesc că va atinge 32.
2. OPINIE
(mesaj trimis de BUREBISTA în data de 12.11.2025, 08:20)
BRAVO SNO-Santierul Naval Orsova! O societate care produce produs finit si numai pentru export.....aduce valuta in tara, nu ca alte companii care trimit valuta in afara tarii. Oare de ce nu scade inflatia? Las analistii sa dea raspunsul....!
2.1. Hai în jos (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de Decebal în data de 12.11.2025, 08:29)
Este totuși o creștere exagerată pentru o societate care depinde integral de export.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.11.2025, 13:22)
Exact acum 13 zile TLV a inceput drumul spre 30 lei. Azi a ajuns la 30 lei.
In curand incepe programul de rascumparare de actiuni TLV aprobat in primavara. Pret maxim 38 lei. Din acel moment totul este posibil.
TLV si SNP to the Moon
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.11.2025, 13:28)
Cateva comentarii care au insotit TLV in drumul spre 30 lei:
''Începe pe draq, că zău de nu-mi vine să vând tot și să cumpăr fidelis. Nu mai înțeleg nimic din piață.''
''Ce gluma buna, incepe drumul spre 30 cu o crestere de 0% :))))
De unde aveti optimismul asta? ''
''Exclus....TLV nu va raporta rezultate prea bune pe 10 noiembrie, deci nu va creste.''
''E pe aici un optimist (bravo lui!) care ne tot "ameninta" ca se duce TLV la 30 de lei. Altul chiar spre 32-33. Fratilor, anul asta TLV o sa balteasca in jurul valorii de 28 de lei. Nu mai visati cai verzi ca mai mult de 28.5, hai 28.6 nu o sa se duca. O sa vedem rezultatele din 10 noiembrie si va veti convinge. Nu sunt ceea ce se spera, fata de asteptari sunt slabute.''
3.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.11.2025, 13:34)
38 nu ajunge minim pana in 2027. Ar insemna 41 miliarde capitalizare iar peru ar cam ramane in urma
3.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.1)
(mesaj trimis de MAN în data de 12.11.2025, 13:54)
Înțeleg că te macină frustrarea de a nu-ți fi fost recunoscut darul premonitoriu. Comentariul meu: „Începe pe draq, că zău de nu-mi vine să vând tot și să cumpăr fidelis. Nu mai înțeleg nimic din piață.” exprima, de asemenea, o frustrare - TLV nu mișca deloc. ÎNSĂ... Chiar crezi că aș fi lichidat SNP și aș fi cumpărat 25.000 de acțiuni TLV, dacă n-aș fi crezut că saltă cotația?
3.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.11.2025, 14:03)
Cand ti-ai schimbat parerea ca prin mai credeai altceva:
''Dividendul nu e 5%, e 6%. Banca e pe creștere din toate punctele de vedere. Estimările mele (de novice) sunt că va atinge 30 de lei la ex date, va fi 23 de lei după mărirea de capital, apoi va scădea la 21 de lei, pentru că vor descărca mulți acțiunile gratuite, după care, în funcție de raportări și de contextul politico-economic intern și extern, va scădea la 20 de lei sau va crește la 25 de lei.''
3.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.4)
(mesaj trimis de MAN în data de 12.11.2025, 14:09)
Care era situația internă a Ro în mai?
3.6. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.4)
(mesaj trimis de MAN în data de 12.11.2025, 14:26)
În altă ordine de idei, întotdeauna estimez realist. Ți se pare că ce se petrece acum pe BVB (la creștere mă refer) e realist?
3.7. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.5)
(mesaj trimis de MAN în data de 12.11.2025, 14:27)
Întreabă AI-ul.
3.8. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.6)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.11.2025, 15:32)
Man ce conteaza? Eu cumpar TLV si nu vand. De asta pretul nu conteaza, an de an iti da dividend si actiuni gratuite, ce conteaza pretul?
3.9. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.6)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.11.2025, 16:10)
Este foarte realist sa crezi ca o actiune ca TLV care ofera anual randament mai mare de 10% si profit in crestere, o sa scada si o sa ofere un randament mai mare de 20%
3.10. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.9)
(mesaj trimis de MAN în data de 12.11.2025, 18:05)
Boss. E foarte ușor să vorbești la juma de an după ce am scris eu comentariul cu pricina, când știi deja evoluția acțiunii. Până una alta, eu sunt mulțumit de randamentul de anul acesta al portofoliului din dotare, 60%, momentan, deci nu stau să intru în polemici cu nimeni. Ți-am dat niște răspunsuri din politețe, văd că tu insiști să mă înțepi. Seară bună și spor (tuturor) la investit.
3.11. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.10)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.11.2025, 18:39)
Felicitari! Seara buna si succes in continuare!
3.12. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.11.2025, 20:23)
Stai, ca nu o sa le rasxumpere la 38 de lei, nu o sa dea nimeni atat. O sa se joace in jurul valorii de 30.
3.13. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.1)
(mesaj trimis de Tomate în data de 12.11.2025, 21:26)
Felicitări
Ar merita sa îți afli și Nickname-ul ;)
3.14. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.10)
(mesaj trimis de Tomate în data de 12.11.2025, 21:43)
MAN, oamenii inteligenți ajustează în funcție de contextul prezent și de noile date recepționate. Chiar nu contează commentul din trecut, important ca esti all in pe TLV si asta spune tot.
Stubbornness is the strength of the weak! ;)
Felicitari amandurora pentru dialogul decent!!!!
Chiar sunt incantat ;)
SPQR la investitii
4. Urcam, urcam...
(mesaj trimis de Actionarul flamand în data de 12.11.2025, 18:05)
La deal, to the moon, boom dupa boom,
Ne credem mereu pe drumul cel bun!
Fugim de bule, de crize si de corecții,
Uitând intenționat ale istoriei lecții!
Urcăm, urcăm, fără-ncetare,
Visăm doar dividende si cresteri,
Fără nici o ingrijorare!
De doo mii şapte - doo mii opt,
Nu ne doare nici in cot,
De bursă & finanțe - noi ştim tot!
4.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de MAN în data de 12.11.2025, 20:00)
Asta e din ciclul: Iancu, daca talent, orice, ne-a demonstrat tuturor!
4.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.1)
(mesaj trimis de Tomate în data de 12.11.2025, 22:19)
:))) inspirata comparatia....pelerinul, daca nu e si fudul.... :)))
Fiecare om suntem diferiți si nu știe ca este monotorizat de noi...
4.3. chiar deloc?? :))) (răspuns la opinia nr. 4.1)
(mesaj trimis de Actionarul flamand în data de 12.11.2025, 22:25)
Ce zici, chiar nu apreciezi deloc-deloc versurile?? :))
Vroiam sa zic ca toti ne dam cu parerea, ca toti vrem sa iesim plius, dar nu tre' sa uitam ca mai exista si minusuri