America a fost cea mai mare piaţă auto din lume, însă nimic nu durează la infinit, China având şanse maxime să o detroneze în următorii ani, prin creşterea economiei şi populaţiei sale, relatează Reuters.
Cândva, în viitorul nu foarte îndepărtat, consolidarea clasei de mijloc din China şi cererea din ce în ce mai mare de autoturisme vor da la o parte piaţa americană şi vor ocupa prima poziţie la nivel mondial.
Scenariul este logic, având în vedere populaţia Chinei, de peste 1,3 miliarde de locuitori, o cincime din totalul mondial, şi economia solidă, care, deşi nu mai înregistrează o creştere de peste 10%, are în continuare o stabilitate demnă de invidiat.
"Piaţa auto chineză va creşte exponenţial în următorii 5-10 ani", a declarat Mirko Mikelic, analist în cadrul Fifth Third Bank. "Au o bază de consum care creşte constant, aşa că nu cred că va fi surprinzător dacă piaţa chineză o va depăşi pe cea americană în următorii zece ani".
Însă plasarea Chinei pe primul loc din punct de vedere numeric are implicaţii mai largi pentru sectorul auto mondial.
În contextul în care din ce în ce mai mulţi oameni vor să îşi cumpere prima maşină, se estimează că cererea de maşini mici, ieftine şi solide va domina piaţa chineză.
Constructorii americani nu s-au concentrat în ultimii ani pe producţia de maşini mici, ceea ce înseamnă că vor fi construite mai multe autoturisme în Europa şi în Asia, continuând tendinţa de îndepărtare de Detroit ca centru de cercetare şi dezvoltare.
Cu toate acestea, constructorii americani ar trebui să beneficieze de imaginea bună pe care o au în pieţele emergente, precum China.
"Creşterea Chinei subliniază faptul că grupurile auto care se vor descurca bine în această situaţie sunt cele cu adevărat globale", a declarat Aaron Bragman, analist în cadrul IHS Global Insight. "În cazul în care grupul nu are o prezenţă globală, va avea de pierdut".
Spre deosebire de celelalte pieţe auto, China a continuat să afişeze o creştere impresionantă în acest an.
Pe 9 iulie, Asociaţia Constructorilor Auto din China a anunţat că vânzările de autoturisme au crescut cu 47,7% în iunie, la 872.900 de maşini, susţinute în parte de măsurile guvernamentale de stimuli, ce au inclus înjumătăţirea taxei de vânzare pentru maşinile mici şi subvenţii pentru cumpărătorii din zonele rurale.
Asociaţia a anunţat că numărul total de autovehicule vândute în 2009 va depăşi 11 milioane de maşini.
În Statele Unite, vânzările au scăzut cu 27,7% în iunie, la 859.847 de maşini, iar analiştii estimează că numărul total de autovehicule vândute în 2009 va fi de 10 milioane.
Datele din SUA nu includ, însă, şi vânzările de camioane, aşa cum este cazul Chinei. În plus, vânzările din Statele Unite sunt estimate să revină odată cu economia, la circa 14 milioane de unităţi anual.
Cu toate acestea, piaţa americană este aproape saturată, fiind mai multe autoturisme decât persoane cu carnet de conducere, în timp ce China este departe de acest nivel.
Într-un document publicat pe 6 iulie, analistul Hung Bin Toh, din cadrul Credit Suisse, a precizat că, până în 2012, "estimăm să atingem 148 de autoturisme la 1.000 de locuitori", de cinci ori peste nivelul actual.
Pentru constructorii auto, China reprezintă cea mai bună ocazie de a-şi extinde rapid vânzările, fără să se lupte pentru cota de piaţă, ca în Europa sau în Statele Unite.















































