Renault Group, Volvo Group şi CMA CGM Group au semnat un acord prin care Renault Group va prelua integral capitalul Flexis SAS, societatea mixtă fondată de cele trei companii în 2024 pentru dezvoltarea unei noi generaţii de furgonete electrice, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
Preluarea participaţiilor deţinute de Volvo Group şi CMA CGM Group în Flexis (respectiv 45% şi 10%) urmează să fie finalizată până la sfârşitul primului semestru din 2026, sub rezerva aprobării autorităţilor de reglementare, conform comunicatului.
Această evoluţie a guvernanţei nu afectează nici ambiţia privind produsul, nici planul industrial iniţial, care vizează furnizarea unor produse şi servicii revoluţionare în segmentul furgonetelor electrice de dimensiuni medii. Valoarea proiectului, fundamentele sale construite încă din 2024, precum şi tehnologiile dezvoltate - platforma unică de tip skateboard, motorul de 800V şi arhitectura SDV (Software Defined Vehicle) - sunt mai relevante ca oricând pentru logistica urbană şi pentru nevoile sale tot mai mari de decarbonizare, potrivit comunicatului remis redacţiei.
Proiectul va continua să fie dezvoltat în Franţa, cu producţia modelului Renault Trafic Van ETech electric programată să înceapă până la sfârşitul anului 2026 în uzina Renault Group din Sandouville. În continuarea parteneriatului dintre Renault Group şi Volvo Group în domeniul vehiculelor utilitare uşoare, Volvo Group, prin Renault Trucks, va comercializa vehiculul începând cu 2027, conform comunicatului.
În Franţa, aproape 1.300 de persoane lucrează la dezvoltarea proiectului pe diferite situri ale Renault Group din regiunea Île‑de‑France (în special în Technocentre Guyancourt şi în centrul de excelenţă pentru Vehicule Utilitare de la Villiers-Saint-Frederic), până la etapa de industrializare în uzina Grupului din Sandouville, în Normandia.


















































Opinia Cititorului