Un grup de unsprezece ţări ale UE, condus de Olanda şi din care face parte şi România, cer ca Ucraina să poată utiliza împrumutul european de 90 de miliarde de euro pentru a achiziţiona arme şi din Regatul Unit, potrivit ANSA.
Conform sursei citate, iniţiativa vine în contextul discuţiilor în curs între statele membre cu privire la regulile de utilizare a împrumutului, convenite de lideri în decembrie. Franţa este principalul oponent, favorizând criterii mai stricte care să-i acorde prioritate industriei militare europene.
Între timp, Estonia, Croaţia, Republica Cehă, Danemarca, Finlanda, Olanda, Letonia, Lituania, Polonia, România şi Suedia solicită ca împrumutul să acopere şi achiziţiile din Regatul Unit, privind cu bucurie consolidarea legăturilor cu Londra după Brexit, a relatat ANSA.
Proiectul de regulament al Comisiei UE permite în prezent Kievului să achiziţioneze arme de la ţările participante la iniţiativa europeană Safe, care oferă împrumuturi subvenţionate pentru achiziţii comune de arme, potrivit sursei amintite.
Canada şi Norvegia se numără printre ţările participante, dar nu şi Regatul Unit - prin urmare, pentru a include şi Londra, cele unsprezece ţări propun eliminarea tuturor referinţelor la Safe din textul legal, a informat sursa menţionată.











































1. Adica de ce sa mai valideze acest imprumut si achi
(mesaj trimis de opinie în data de 26.01.2026, 09:37)
Altceva decat sa risipeasca banii comuni absolut intr o criza grava nu gasesc sa faca cu banii ? Trump si chiar si Zelenski afirma ca au un draft al garantiilor care ar dezlega drumul spre pace . Acest imprumut pentru inarmare si razboi ( absolut contrar tratatelor UE) nu poate fi asimilat cu ...celebra reconstructie a Ucrainei ,care va incepe numai dupa ce se termina razboiul ,datoria este exact pentru continuarea razboiului . Azi noapte cele 2 parti au trimis catre oponent fiecare sute de drone cu explozibil ...e clar ca trebuie intrerupta finantarea razboiului daca e sa aiba pacea o sansa oricat de mica ! Daca noi vedem asta ,liderii care au un aparat intreg de securitate si informatii ,se fac ca nu inteleg aceasta legatura cauzala ?!