Abrudean: „E ciudat ca parlamentarii PNL să depună amendamente la buget”

A.G.
Politică / 16 martie, 13:05

Abrudean: „E ciudat ca parlamentarii PNL să depună amendamente la buget”

PNL susţine proiectul de buget propus de Guvern şi consideră că acesta reprezintă o formulă „echilibrată şi realistă”, adaptată posibilităţilor economice ale României în acest moment, a declarat luni preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, potrivit Agerpres.

El a afirmat că partidul sprijină bugetul în forma transmisă de Executiv, subliniind că este vorba despre un guvern condus de un premier liberal şi că proiectul reflectă ceea ce îşi poate permite economia în prezent.

Abrudean a apreciat însă că ar fi „ciudat” ca parlamentari liberali să depună amendamente la proiectul de buget, deşi a admis că fiecare parlamentar are libertatea de a face acest lucru. În acest context, conducerea partidului urmează să stabilească o linie de conduită pentru parlamentarii PNL în dezbaterea bugetului.

„Se va stabili o linie de conduită a parlamentarilor liberali în cazul bugetului şi aceasta va fi urmată. Dacă vor exista colegi care nu o vor urma, vom vedea care va fi decizia partidului”, a spus Abrudean, potrivit Agerpres.

Declaraţiile vin după ce preşedintele PNL Ilfov, Hubert Thuma, a criticat formula actuală a bugetului şi a reclamat lipsa de consultare internă, încurajând parlamentarii din judeţ să depună amendamente în sprijinul comunităţilor locale, indiferent de apartenenţa politică.

Subiectul ar urma să fie discutat şi în şedinţa Biroului Executiv Naţional al PNL programată luni, de la ora 13:30, potrivit Agerpres.

Opinia Cititorului ( 2 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. cel mai ciudat e să avem agiamii precum Aburean care pentru 2-3 talanți era dispus să oferă rezidență romînească la toți Escobarii și Oligarchii Ruzznaci !

    :

    Mircea Aburean, un șpîrțar ieftin. 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Nu este ciudat. Doar nu plătesc ei oalele sparte. Deocamdată ! Cât despre acel ins Thuma de care nu-i pasă la 99 la sută din electorat, se bagă în seamă. Va trece la Simion până la anul. Deocamdată îl avantajeaxă opoziția în interiorul puterii. Altă loază !

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Mar. 2026
Euro (EUR)Euro5.0949
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4419
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6344
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8931
Gram de aur (XAU)Gram de aur713.6591

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
greenppa.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb