Acţiunile Nvidia au scăzut cu 4%

T.B.
Companii / 26 noiembrie, 07:23

Acţiunile Nvidia au scăzut cu 4%

Acţiunile Nvidia au scăzut marţi cu aproximativ 4%, după ce The Information a relatat că Meta analizează posibilitatea de a utiliza cipurile AI dezvoltate de Google, relatează CNBC.

Titlurile Alphabet, compania-mamă Google, au crescut cu 4,2% după avansul puternic de peste 6% înregistrat luni.

Potrivit informaţiilor, Meta ia în calcul folosirea unităţilor tensoriale de procesare (TPU) în centrele sale de date începând cu 2027 şi ar putea chiar să închirieze TPU-uri de la divizia cloud a Google încă din 2026.

”Google Cloud se confruntă cu o cerere accelerată atât pentru TPU-urile noastre personalizate, cât şi pentru GPU-urile Nvidia; susţinem ambele soluţii de ani de zile”, a declarat un purtător de cuvânt al Google.

TPU-urile, lansate pentru prima dată în 2018 pentru uz intern, au evoluat în generaţii tot mai performante, optimizate pentru sarcini complexe de inteligenţă artificială. Datorită designului personalizat, experţii consideră că Google are un avantaj competitiv, putând oferi clienţilor o soluţie eficientă energetic şi adaptată pentru AI.

Dacă Meta va adopta TPU-urile, ar reprezenta o victorie importantă pentru Google şi o confirmare a maturităţii tehnologiei sale.

Acţiunile Broadcom, care colaborează cu Google la proiectarea TPU-urilor, au crescut cu peste 2%, după un avans de 11% în ziua precedentă.

Nvidia rămâne liderul pieţei semiconductorilor AI, GPU-urile sale fiind elementul central al infrastructurii globale de inteligenţă artificială. Totuşi, apariţia unor alternative precum TPU-urile Google accentuează presiunea concurenţială, în condiţiile în care companiile tehnologice caută soluţii pentru a-şi diversifica lanţul de aprovizionare şi a reduce dependenţa de Nvidia.

Meta este unul dintre cei mai mari investitori în infrastructură AI, cu un buget estimat între 70 şi 72 de miliarde de dolari pentru acest an.

Mişcările de pe bursă vin pe fondul dezbaterilor tot mai aprinse privind existenţa unei posibile ”bule AI” şi a evaluărilor ridicate ale companiilor tehnologice.

Nvidia se află în centrul discuţiilor, după ce săptămâna trecută a raportat un forecast de vânzări peste aşteptări, urmat totuşi de o corecţie pentru întreg sectorul tech.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

cristim.ro
digi.ro
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2025
Euro (EUR)Euro5.0890
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4112
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4466
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7902
Gram de aur (XAU)Gram de aur586.2085

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hiperambrozia.com
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
le-chateau.ro
cpbucharest.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb