Acţiunile ungare se poticnesc după retrogradarea ratingului de către S&P

Vlad F. Dumea
Internaţional / 22 decembrie 2011

Acţiunile ungare se află la cel mai scăzut nivel al ultimelor două săptămâni, iar forintul a scăzut pentru a doua zi consecutivă, după ce Ungaria şi-a pierdut ratingul de nivel de investiţie de la Standard & Poor's (S&P), în a doua retrogradare din această lună, informează Reuters.

Rata de referinţă a BUX a scăzut cu 2,4%, cea mai mare scădere într-o zi din 6 decembrie, iar tranzacţiile au picat cu 1,8% la 17.295, la 9:28, ora locală. Forintul s-a depreciat cu 1,8%.

Ungaria, cel mai îndatorat stat membru al UE din estul Europei, a fost retrogradată de la BBB- la BB+ de către agenţia de rating S&P. Agenţia a citat lipsa previzibilităţii politicilor economice ale Ungariei.

"S&P nu a văzut sprijinul Fondului Monetar Internaţional şi al UE ca fiind destul de credibil pentru a merita o perspectivă de credit la nivel de investiţie", a afirmat Peter Attard Montalto, economist al Nomura International, adăugând: "Aceasta este si perspectiva noastră. Guvernul nu este serios interesat de un sprijin, este un joc cu pieţele".

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb