ACTIVISTUL GEORGE EPURESCU:"Ponta şi Iohannis vor să deturneze atenţia de la defrişările ilegale de păduri"

PETRE BARAC
Ziarul BURSA #Companii / 19 mai 2015

"Ponta şi Iohannis vor să deturneze atenţia de la defrişările ilegale de păduri"

Războiul declaraţiilor dintre premierul Victor Ponta şi preşedintele Klaus Iohannis pe subiectul Holzindustrie Schweighofer - compania austriacă acuzată că a cumpărat lemnul tăiat ilegal din ţara noastră - este menit să deturneze atenţia publică de la adevăratele probleme ale defrişărilor de păduri, respectiv găsirea şi pedepsirea vinovaţilor în acest caz, ne-a declarat activistul George Epurescu, preşedintele Asociaţiei "România fără ei".

Victor Ponta a afirmat săptămâna trecută că lideri din Partidul Naţional Liberal (PNL) au avut întâlniri private cu reprezentanţi ai Holzindustrie Schweighofer, pe tema Codului Silvic şi l-au dezinformat ulterior pe Klaus Iohannis, dar nu a vrut să dezvăluie numele acestora. Preşedintele a spus că afirmaţiile premierului sunt foarte grave şi că a cerut directorului SRI să analizeze acuzaţiile. Klaus Iohannis a solicitat reexaminarea Codului Silvic, dar cererea a fost respinsă de către deputaţii din comisiile juridică, de agricultură şi mediu. Compania austriacă Holzindustrie Schweighofer a avertizat că s-ar putea retrage din ţara noastră, din cauza noului Cod Silvic, al cărui impact nu poate fi prevăzut, decizie care ar pune în pericol 3.000 de locuri de muncă, potrivit agenţiei APA.

Activistul George Epurescu ne-a declarat: "Este normal ca Schweighofer să ameninţe cu plecarea din ţară dacă va fi votat noul Cod Silvic. La fel au procedat şi cei de la Roşia Montană Gold Corporation într-o problemă asemănătoare şi au rămas cu ameninţările. Schweighofer este o companie infracţională, iar acest lucru a fost dovedit prin tipul de contract pe care îl foloseşte la achiziţionarea lemnului, unde s-a văzut foarte clar că lemnul tăiat ilegal primeşte şi o bonificaţie. Ei au fost descoperiţi prin videoclipul acelei organizaţii americane".

Compania austriacă Holzindustrie Schweighofer, cel mai mare procesator de răşinoase de la noi, este acuzată că a acceptat să cumpere lemn tăiat ilegal în ţara noastră, potrivit unei investigaţii cu camera ascunsă publicată de organizaţia americană de mediu Environmental Investigation Agency (EIA).

George Epurescu susţine că preşedintele Klaus Iohannis a fost deranjat de acuzaţiile care i-au fost aduse cum că a sprijinit compania austriacă, întrucât se ştiau întâlnirile dintre consilierii lui şi reprezentanţii Schweighofer chiar înainte de apariţia acelui filmuleţ.

Domnia sa ne-a precizat: "Consilierii lui Iohannis şi oficialii austrieci s-au întâlnit pentru că noul Cod Silvic prevedea limitarea la maximum 30% a lemnului exploatat care putea reveni unei companii, pentru evitarea monopolului. Această prevedere lovea în principal în Schweighofer, creând probleme în lanţ pe piaţa lemnului de la noi, întrucât ei aveau o poziţie privilegiată, dictau preţurile".

Epurescu: "Schweighofer nu va pleca din ţară, după votarea Codului Silvic"

Chiar şi cu votarea noului Cod Silvic, compania austriacă Holzindustrie Schweighofer nu va pleca din ţara noastră, pentru că nu prea are unde să plece, susţine activistul George Epurescu, care ne-a declarat: "Nu se pune problema să plece de la noi, poate doar dacă se retrag definitiv din această afacere".

Domnia sa consideră că autorităţile încearcă să deturneze atenţia de la principala problemă, care nu este tăierea ilegală în sine, ci găsirea şi pedepsirea celor care au participat la aceste lucruri până acum: "Aici vorbim de Romsilva, ministere, poliţie sau departamentul pentru ape, păduri şi piscicultură. Toate aceste instituţii au colaborat la acest jaf al pădurilor.

Autorităţile lasă impresia că rezolvă anumite lucruri, pentru ca lumea să stea liniştită. Însă, problemele noastre încep cu analiza retrocedărilor, cu dosarele existente, care în proporţie de sub 1% s-au transformat în dosare penale. În plus, trebuie să fie instituite un control adecvat şi transparentizarea lucrurilor, pentru ca tăierile ilegale de păduri să dispară".

George Epurescu ne-a subliniat că subiectul defrişărilor ilegale este unul sensibil şi va continua să fie prezent pe agenda publică, iar autorităţile vor trebui să ia măsuri. "Una dintre măsuri este invitaţia către ONG-uri de a participa la redactarea legislaţiei subsecvente, respectiv hotârări de guvern şi ordine de ministru pentru aplicarea noului Cod Silvic, după adoptare. Este o victorie în acest moment", consideră domnul Epurescu.

Activistul spune că proiectele de ordonanţă de urgenţă privind suspendarea exporturilor de lemn au consecinţe greu de previzionat deoarece depozitele lemnoase sunt necunoscute în acest moment. În opinia domniei sale, o astfel de decizie este asemănătoare cu impozitarea bacşişului, pentru că nu are o gândire strategică la bază.

"Proiectele de ordonanţă de urgenţă pentru suspendarea exporturilor de lemn au fost menite, în primul rând, să tempereze opinia publică, iar apoi să reprezinte un câştig într-un război politic purtat de toate partidele, care caută avantaje", ne-a declarat George Epurescu, subliniind: "După votarea noului Cod Silvic, vom pune treptat pe tapet probleme reale, în primul rând fiind dosarele cu defrişările ilegale blocate la Parchete şi vom cere aducerea lor la Parchetul General şi verificarea într-o zonă specializată, care să se ocupe de aceste infracţiuni".

Nicuşor Dan: "Este foarte util pentru toate partidele ca Schweighofer să fie scoasă singura vinovată pentru defrişările ilegale"

În opinia activistului Nicuşor Dan, compania Schweighofer este doar o mică parte din problema defrişărilor de păduri pentru că există o responsabilitate în acest sens la ocoalele silvice, la Romsilva, la poliţie, la parchet, iar aceste instituţii "ar fi trebuit să prevină această nenorocire cu defrişările".

Domnia sa ne-a declarat: "Din punctul de vedere al imaginii, este foarte util pentru toate partidele să scoată firma austriacă singura vinovată de defrişări. Dezbaterea ar trebui să se concentreze pe tot ce înseamnă defrişări de păduri, plecând de la instituţiile abilitate implicate".

Nicuşor Dan consideră că, în general, există o problemă în aplicarea legilor: "Critica mea merge către toţi actorii politici şi în special către preşedintele Iohannis, care a avut oportunitatea să lanseze o dezbatere cu specialişti, cu ONG-uri, cu toată lumea ca să avem o lege cu adevărat bună. Din păcate, dezbaterea a rămas în Parlament şi noi nu avem acces la ea, fiind doar rezultatul unor tranzacţii între grupurile parlamentare".

"Nostra Silva" cere preşedintelui să medieze problema tăierilor ilegale de păduri

Federaţia Proprietarilor de Păduri şi Păşuni din România "Nostra Silva", a cerut, ieri, preşedintelui Klaus Iohannis să-şi exercite atribuţiile de mediere pe problema tăierilor ilegale de păduri şi, în plus, necesitatea impunerii "unor măsuri excepţionale de interzicere a exportului de lemn neprelucrat", potrivit unui comunicat remis redacţiei. Federaţia solicită preşedintelui să dispună "organizarea unei dezbateri între stat şi societate pentru găsirea celei mai bune soluţii de eliminare integrală a tăierilor ilegale, a poziţiei de monopol în piaţa lemnului, a concurenţei neloiale, a jocurilor politicianiste cu soarta pădurilor României, a banilor negri din lemn din campaniile electorale ale tuturor partidelor".

Iohannis: "Defrişările ilegale, pe agenda şedinţei CSAT"

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat ieri că a fost definitivată ordinea de zi a următoarei şedinţe a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), care cuprinde şi subiectul defrişărilor ilegale. Până la această şedintă, toate instituţiile abilitate trebuie să prezinte materiale care să ofere o imagine mai clară asupra amplorii acestui fenomen, a spus Iohannis, potrivit Mediafax.

"În prima fază, vrem să avem o analiză să vedem cu ce fenomen ne confruntăm, dar nu la modul general, ci la modul concret. Apoi, dacă este cazul, vom lua o decizie", a conchis domnia sa.

PNL vrea retrimiterea Codului Silvic la comisii

Partidul Naţional Liberal (PNL) va solicita retrimiterea la comisiile de specialitate din Camera Deputaţilor a cererii de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis, pe Codul Silvic, pentru eliminarea articolului 20, în caz contrar urmând să voteze împotriva legii, în varianta care va ajunge în plen, după cum a anunţat fostul ministru Lucia Varga, potrivit Mediafax.

Deputatul liberal a precizat că în ţara noastră există peste 200.00 de hectare de păduri în zone de strictă protecţie, în jurul lacurilor de acumulare, a barajelor şi că, prin amenajamentul silvic, este interzisă tăierea copacilor, aceştia având rol de protecţie în caz de viituri.

"PNL ar putea vota Codul Silvic iniţiat de PSD numai dacă articolul 20 va fi rediscutat şi eliminat în comisii, altfel, va vota împotrivă", a spus Lucia Varga.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

GALA BURSA 2022
Avocat Ianul Alexandra
Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
roovi.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Dec. 2022
Euro (EUR)Euro4.9126
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6804
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9667
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6911
Gram de aur (XAU)Gram de aur266.7598

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro