English
În fiecare iarnă, când temperaturile scad mult sub zero grade, ţara noastră intră în regim de vigilenţă energetică - se întâmplă acelaşi lucru: apar „specialişti de sezon” care descoperă din nou că gazul ar trebui să fie ieftin, mult şi garantat, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei, din partea AEI; odată cu ei apar şi politicienii care, dacă ar putea, ar pune un afiş pe ţeava de gaze: „Preţ reglementat - intrarea liberă” .
Doar că sistemul de gaze nu funcţionează după slogan, a transmis comunicatul. Funcţionează după fizică, după presiune, după volum, după echilibrul între ieşirile de gaze din sistem - consumul de gaz şi intrările de gaz în sistem - sursele de gaz, conform comunicatului.
Adevărul simplu, crud şi verificabil este că, în această perioadă, principiile pieţei libere au salvat ţara noastră de la a rămâne fără gaze în timpul gerului, a subliniat sursa citată.
Piaţa de gaze nu se validează într-o zi normală de iunie - piaţa de gaze se validează într-o noapte de ianuarie, a informat comunicatul, când:
*milioane de consumatori trag pentru încălzire,
*CET-urile trag pentru termoficare,
*industrie trage cât poate,
*iar presiunea în sistem începe să arate dacă avem disciplină sau improvizaţie.
Problema reală a gazelor nu este „de unde luăm gaz”, ci „cine răspunde când nu e destul”, a clarificat sursa menţionată.
Aici România a trăit două lumi, după cum este precizat în comunicatul de presă:
1) Lumea veche (şi mai nouă) reglementată, administrată, „rezolvată de la ministru”
Acum 20 de ani, când piaţa era reglementată, se trăia într-o ficţiune:
*preţuri „stabile”,
*volumul „alocat”,
*vina „împărţită”,
*iar riscul... aruncat în cârca sistemului.
În sistemul vechi nimeni nu era cu adevărat responsabil. Şi când nimeni nu e responsabil, inevitabil se ajunge la situaţia în care sistemul plăteşte - adică noi toţi.
Asta însemna:
*consum peste ce există disponibil,
*retrageri mai mari decât ce poate duce sistemul într-o oră sau zi,
*presiune în scădere,
*şi la final restricţii, întreruperi, improvizaţii.
Ţin minte perfect iernile în care, în loc să avem reguli, aveam rugăciuni. În loc să avem disciplina, aveam telefoane. În loc să avem piaţă, aveam relaţii.
Şi să nu ne păcălim: dacă te întorci la reglementare, te întorci la aceeaşi logică. E doar o treabă de timp până repetăm filmul.
2) Lumea nouă, piaţă, responsabilitate, reguli clare
Schimbarea reală nu a fost „liberalizarea” ca idee. Schimbarea reală a fost introducerea disciplinei prin Codul de Reţea. Un set de reguli care au făcut ceva simplu şi brutal au pus costul exact acolo unde trebuie, pe cel care creează problema. Furnizor care nu aduce gaze suficiente pentru a avea grijă de clienţii săi, nu mai primeşte o scrisoare ca pe vremurile pieţei reglementate, nu mai primeşte un termen de graţie - primeşte o factură. Şi nu o factură oarecare, ci o calculă pe baza unui adevăr pe care România îl urăşte, preţul real al gazului este preţul din momentul în care gazul lipseşte.
Iar momentul în care gazul lipseşte este exact momentul în care:
*toată lumea cumpără,
*toată lumea vrea gaze,
*de multe ori nu există surplus de gaze,
*iar preţul explodează.
Faptul că România a avut gaze în ger nu e un accident, este rezultatul unei reguli pe care mulţi au urât-o, reiese din comunicat.
Ani la rând s-a dus lupta „clasică românească”, subliniază comunicatul:
*ANRE cu teme şi reflexe de control,
*ministere care visau la „stabilitate administrativă”,
*furnizori care voiau mulţi clienţi, dar responsabilitate mică,
*distribuitori care spuneau „nu e la noi problema”,
*şi, evident, şefi şi decidenţi care se tem de ceva ce nu pot controla..
Când ai piaţă:
*nu mai rezolvi prin „lasă că vorbesc eu cu....”,
*nu mai împarţi gazele prin „decizie”,
*nu mai minţi sistemul că e bine, când nu e bine.
Când ai piaţă, ai consecinţe. Şi exact asta a salvat România de acest ger.
Când vine gerul, aminteşte comunicatul, apare întrebarea naţională: „De ce e scump gazul tocmai când avem nevoie?”
Răspunsul este simplu: pentru că atunci e rar. Şi încă ceva, când e frig în România, e frig şi în regiune. Nu suntem singuri pe o insula cu temperaturi negative. România concurează pentru gaz cu:
*Bulgaria,
*Serbia,
*Ungaria,
*Moldova,
*Ucraina,
*şi, indirect, cu toată piaţa europeană conectată.
Dacă nu te ai pregătit vara şi vrei gaz în ger, în actuala conjunctură trebuie să faci două lucruri:
1.să ai infrastructură şi contract,
2.să ai un mecanism care îl aduce acolo unde este nevoie.
Preţul este acel mecanism. Preţul este limba pe care o înţelege toată lumea.
Un preţ corect, chiar dacă mai mare:
*atrage volume,
*creează mobilizare,
*elimină consumul inutil,
*stimulează echilibrul,
*şi împiedică prăbuşirea presiunii din conducte.
În piaţa de gaze, preţul nu este doar „o cifră”. Preţul este un instrument de stabilitate.
Cine nu cunoaşte asta cere, de fapt, să ne întoarcem la epoca în care „gazul ieftin pe hârtie” însemna „gaz lipsă în ţeavă”.
Rămâi fără gaz acolo unde:
*ai consum mare,
*ai vârfuri mari faţă de medie,
*există porţiuni sensibile de reţea.
Dacă te întorci la reglementare, nu te întorci doar la preţuri „frumoase”. Te întorci la:
*presiune mică,
*panică,
*ordine date pe genunchi,
*restricţii,
*şi căutarea vinovaţilor după ce paguba e făcută.
După cum reiese din comunicat, cetăţeanul vrea:
*gaz
*curent,
*apă,
*căldură,
Dar când vine vorba de mecanismul care asigură asta, începe sabotajul:
*„de ce să plătim dezechilibre?”
*„de ce nu reglementează statutul?”
*„de ce nu obligă pe cineva?”
Piaţa liberă nu înseamnă junglă. Înseamnă reguli corecte şi arbitri - ANRE, ANPC, CC - care:
*nu favoritizează,
*nu intervin discreţionar,
*nu îngheaţă mecanismele,
*nu inventează preţuri,
*ci aplică disciplină.
Gardienii pieţei trebuie să facă un singur lucru să apere mecanismul, nu să-l înlocuiască.
Când gardianul devine stăpân, apar din nou:
*excepţiile,
*derogările,
*combinaţiile,
*„lasă că merge”,
*şi, inevitabil, criză.
Gerul din zilele trecute a arata ceva ce multă lume nu vrea să accepte, România nu a fost salvată de promisiuni, ci de reguli de piaţă.
Iar aceste reguli nu au apărut singure. Au fost muncite, explicate, impuse, apărate în timp, cu opoziţie din toate direcţiile. Pentru că fiecare schimbare care pune responsabilitatea pe masă deranjează. Piaţa liberă în gaze nu este o modă. Este singura formă reală de securitate a livrărilor în condiţii critice. Poţi să reglementezi preţul pe hârtie cât vrei. Dar dacă reglementezi preţul şi omori disciplina, vei reglementa şi frigul din case.
România nu şi permite să înveţe aceeaşi lecţie de două ori.
Lecţia pe care trebuie să o învăţăm în aceste zile, în care România nu a stat în frig, este că principiile pieţei libere nu sunt o teorie economică pentru conferinţe, ci un mecanism de siguranţă în viaţa reală. Ele sunt singurele motive pentru care, în Românoia, în orele critice, cineva a avut interesul (importul de gaze pentru că preţurile erau mari) şi obligaţia (penalităţile din Codul Reţelei dacă nu ai gaze suficiente pentru clienţii tăi) să importe gaz, la timp, pentru a nu rămâne românii în frig.
În schimb, reglementarea/plafonarea făcută „din reflex”, în afara crizelor reale, nu produce securitate energetică - produce linişte artificială şi comportament iresponsabil. Iar când liniştea artificială se termina, realitatea loveşte direct: lipsă de investiţii, lipsă de flexibilitate, lipsă de gaze exact când e frigul mai mare. Statul poate seta reguli şi poate arbitra corect piaţa, dar statul nu poate înlocui piaţa şi nici nu poate comanda moleculele de gaz printr-o ordonanţă.
Adevărul e simplu şi incomod: nu plafonarea ne-a ţinut cald, ci disciplina pieţei. Iar dacă uităm asta şi ne întoarcem la ideea că statul „rezolvă” prin preţuri impuse şi protecţie generalizată, ne vom întoarce, inevitabil, şi la iernile în care „gazul era ieftin” doar pe hârtie, dar insuficient în casele oamenilor, a mai transmis comunicatul din partea AEI.
Euro
Dolar SUA
Franc elveţian
Liră sterlină
Gram de aur
