Agro-alimentar

17 aprilie 2014

La Fantana preia distribuţia Lavazza în segmentele companii şi HoReCa

V.B.Companii / 15 aprilie 2014

La Fantana, firmă de aprovizionare cu apă în sistem watercooler şi purificator, a cumpărat compania Blue Coffee Service, distribuitor autorizat al cafelelor Lavazza în ţara noastră pe segmentele companii şi hoteluri, restaurante şi catering (HoReCa), potrivit unui comunicat remis redacţiei.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

ANUL TRECUT:Tetra Pak, vânzări nete cu 3,5% mai mari

V.B.Companii / 4 aprilie 2014

Compania de ambalare a alimentelor Tetra Pak a anunţat astăzi că a înregistrat vânzări nete la nivel global de 11,1 miliarde euro în 2013, în creştere cu 3,5% faţă de 2012, pe baze comparabile, potrivit unui comunicat trimis astăzi redacţiei.

Victor Ponta (stânga), Daniel Constantin (dreapta).

Victor Ponta nu mai vrea TVA de 24% la pâine

A.O.Ziarul BURSA #Companii / 3 aprilie 2014

Majorarea accizei pe carburant nu s-a datorat reducerii TVA pentru produsele de panificaţie şi nu există posibilitatea ca TVA să revină, pe viitor, la nivelul de 24% pentru aceste produse, a declarat ieri premierul Victor Ponta, după deschiderea...

FAŢĂ DE 2012:Consumul de bere, în scădere cu peste 10%

V.B.Companii / 25 martie 2014

Consumul de bere a înregistrat, anul trecut, o contracţie de peste 10% comparativ cu 2012, atingând un volum de 16,3 milioane hectolitri, consumul pe cap de locuitor atingând valoarea de 81 litri, potrivit rezultatelor unui studiu al Asociaţiei...

APCPR:TVA-ul de 24%, instrument pentru evaziune fiscală

A.C.Macroeconomie / 17 martie 2014

În urma controalelor Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) privind ignorarea normelor sanitare veterinare şi de siguranţa alimentelor, importul fraudulos şi evazionist practicat pe teritoriul României, s-a putut constata...

<< mai multe ştiri >>

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

digi.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0896
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3449
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4650
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8140
Gram de aur (XAU)Gram de aur604.5466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
hiperambrozia.com
le-chateau.ro
novaplus.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo