AIE estimează că cererea mondială de petrol va creşte cu 1,7% în 2010

F. A.
Materii Prime / 15 ianuarie 2010

Agenţia Internaţională pentru Energie (AIE) estimează că nivelul consumului mondial de petrol va creşte cu 1,7% în acest an, susţinut de cererea ţărilor asiatice şi a statelor emergente, după ce a înregistrat un declin de 1,5% în 2009, relatează AFP, potrivit NewsIn.

Agenţia, ce reprezintă interesele ţărilor industrializate, prevede că nivelul consumului mondial va fi de 86,3 milioane barili de petrol pe zi în 2010, faţă de 84,9 milioane barili pe zi în 2009. Previziunile sunt asemănătoare celor prezentate în cadrul ultimului raport, publicat în decembrie.

"Creşterea cererii provine în totalitate din ţările ce nu fac parte din Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE)", precizează AIE, menţionând ţările din fosta Uniune Sovietică, America Latină şi Asia.

În Europa şi în America de Nord, consumul ar urma, din contră, să rămână destul de slab, în pofida unei ierni foarte reci. AIE se aşteaptă, de asemenea, la o stabilizare a cererii de petrol în ţările din OCDE în 2010, după o scădere de 4,4% în 2009.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2644
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5839
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5564
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1267
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.7094

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb